VICTOR RADU are nevoie de noi. De noi toți. Ca să se facă bine. Ca să trăiască!

VICTOR RADU are nevoie de noi. De noi toți. Ca să se facă bine. Ca să trăiască!

Absolvent al Specializării Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța (UOC), promoția 2007, în vârstă de 36 de ani și tatăl a doi copii, Victor a primit, vara aceasta, un diagnostic extrem de dur: o formă rară și gravă de cancer. În prezent, el se află internat într-un spital din Turcia, pentru tratament, după ce medicii din România au tot tergiversat începerea schemei de tratament pentru boala sa, ceea ce, în mod evident, a agravat starea lui. Tratamentul pe care îl urmează în Turcia este, însă, extrem de costisitor. În acest context, este nevoie de ajutorul nostru, pentru că Victor nu are toată suma necesară. De aceea, Specializarea Jurnalism, foștii profesori și foștii colegi de generație ai lui Victor fac un apel către dumneavoastră, cu rugămintea de a-l ajuta.

Victor Radu a absolvit Specializarea Jurnalism din cadrul UOC în 2007. Timp de peste zece ani, a fost jurnalist de televiziune, la postul local de televiziune TV Neptun, unde a activat atât ca reporter, cât și ca realizator de emisiuni. După plecarea din televiziune, Victor a fost sales account manager la Digi România. În prezent, scrie la platforma online CTnews. Victor este un om tare bun, discret, un profesionist în domeniul său.

Poate că vă sună cunoscut atunci când spunem că orice ajutor contează. Dar realitatea este că, da, orice ajutor contează.

Cei care pot și vor să îl ajute pe Victor, pot dona în acest cont:

TITULAR CONT – RADU CATALINA

IBAN – RO56 BACX 0000 0012 0660 2000

Vă mulțumim și sperăm ca apelul nostru să nu vă lase indiferenți! 🙏🏻

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.