Alexandru TUDOR

Mi-au displăcut întotdeauna exprimările clișeice, dar când spun că „nu eu am ales jurnalismul, ci el m-a ales pe mine”, chiar așa este. Nu am simțit niciodată că am făcut o alegere în ceea ce privește cariera mea, pentru că încă de mic copil am știut că presa este ceea ce îmi place și că asta vreau să fac pentru tot restul vieții. Nu am o explicație pentru asta. Nu am în familie jurnaliști și nici nu am cunoscut, până la facultate, vreun jurnalist, astfel încât să pot spune că am urmat vreun model. Nu. A fost o un gând pe care l-am avut mereu și pentru care am muncit din greu să îl fructific. Și iată că am făcut-o.

Sunt absolvent al Specializării JURNALISM din cadrul Facultății de Litere a Universității Ovidius din Constanța și mă mândresc cu asta. Este locul în care m-am format pentru această profesie și locul în care am cunoscut atât de mulți oameni minunați. Este, de asemenea, locul unde am învățat primele reguli ale jurnalismului și unde am luat, pentru prima oară, contact cu jurnaliști consacrați. Unul dintre ei este Alex Nedea, reporter Recorder, care ne-a fascinat pe mine și pe colegii mei cu poveștile din spatele materialelor jurnalistice celebre și care ne-a împărtășit din tainele jurnalismului de investigație.

Jurnalism UOC, un loc plin de oportunități

Jurnalism UOC este și locul care mi-a făcut cunoștință cu primul meu job în presă. Una dintre doamnele mele profesoare ne-a anunțat, într-o zi, că Ziarul Amprenta, o publicație locală din Constanța caută redactori, iar, printre alții, m-a recomandat și pe mine. Acel loc de muncă a fost primul contact real cu presa, deși am mai avut experiențe în radio și presă scrisă, dar la nivel de practică. Aici, însă, am învățat ce înseamnă responsabilitatea, în sensul că cititorii au încredere în tine și în profesia ta, astfel că tu, ca jurnalist, trebuie să respecți această încredere și să le oferi informații adevărate, verificate și relevante pentru ei.

Tot Jurnalism UOC mi-a făcut pentru prima dată cunoștință cu televiziunea. Și încă ce televiziune! În anul III, tot prin intermediul profesorilor noștri, mai mulți studenți am fost incluși într-un stagiu de formare susținut de PRO TV Constanța. A fost, cred, cea mai frumoasă experiență a mea de până acum. Faptul că am stat atât de aproape de jurnaliști pe care îi vedeam doar la televizor și că am avut ocazia să învăț de la aceștia a fost o onoare,o șansă pe care sunt sigur că niciun student la Jurnalism nu ar vrea să o rateze.

Dar, cum toate lucrurile au și un sfârșit, în această vară am terminat aventura mea ca student. Au fost trei ani intenși, anevoioși, făcând parte din generația COVID, dar trei ani pe care îi voi păstra pentru totdeauna în sufletul meu. Și cum jurnalismul este un stil de viață pentru mine, nu am putut să stau departe prea mult timp, așa că imediat după licență m-am angajat la o televiziune locală online din Călărași, Canal Sud.

Canal Sud este noua mea casă, un loc în care simt că pot să mă dezvolt și să devin o sursă de informare importantă pentru cei din jurul meu. Faptul că lucrez deja în televiziune, la nici trei luni după ce am terminat facultatea, este pentru mine o mare realizare și o dovadă a faptului că munca mea de până acum nu a fost în zadar. Mi-am luat rolul foarte în serios, iar încrederea noilor colegi m-a ajutat foarte mult.

Jurnalismul nu este o profesie de doar opt ore pe zi

Aici, la Canal Sud, am descoperit că jurnalismul nu este o profesie de doar opt ore pe zi. Ești jurnalist 24 de ore din 24 și trebuie să fii prezent la orice oră din zi și din noapte atunci când un eveniment major se petrece în societate. Și am fost, din păcate, la un eveniment tragic, care încă ne revoltă, ne face să ne punem întrebări și ne ține în suspans. Este vorba despre tragedia de la Crevedia, acolo unde au avut loc mai multe explozii la o stație GPL. Din nefericire, cinci persoane au decedat, iar peste 50 au fost rănite. Dintre acestea, peste 40 sunt pompieri, polițiști și jandarmi.

Este o dramă care ne pune iar în față o imagine a unui sistem eșuat, care își trimite răniții grav în străinătate, pentru că nu există niciun centru care să îi poată trata. Am fost prezent la Crevedia în seara exploziilor și am transmis de acolo ceea ce nu voiam să transmit niciodată: suferință. Începutul carierei mele în televiziune va mirosi pentru totdeauna a gaz, care a rămas impregnat în hainele și pielea mea și a colegilor mei și la câteva ore după ce am plecat de acolo. Imaginea salvatorilor care se luptau să țină totul sub control, târziu în noapte, la ore bune după prima explozie, neștiind dacă se va mai produce o deflagrație sau nu, va fi imaginea care-mi va rămâne mereu întipărită în minte.

De aceea, sper că societatea – incluzând aici simpli cetățeni, presa, oamenii cu putere de decizie – să nu mai permită să se întâmple vreodată astfel de tragedii. Puțin câte puțin, împreună putem să facem lumea aceasta să arate așa cum ne dorim.

Presa va juca mereu un rol important în societate, prin dezideratul suprem pe care îl are: servirea interesului public și lupta pentru dezvăluirea adevărului, indiferent cât de crunt este. Iar voi, cei care citiți aceste rânduri, să nu încetați să credeți în minuni. Ele există, atât timp cât cineva se luptă ca ele se existe. Deci luptați!