Sfârșitul lui ianuarie reprezintă începutul perioadei de examene în Campus, la Universitatea Ovidius. Parcările sunt mai pline ca niciodată, autobuzele sunt aglomerate chiar de la primele ore.
De la intrarea în Campus, unde este bradul cu fundă roșie, până la băncuțele din spatele clădirii, întâlnim studenți care mai de care mai alerți: „Aoleu, vedeți cât avem de învățat?” (curtea interioară).
Deși ne-am aștepta ca studiile să fie principala grijă, la o privire mai atentă, observăm că studenții sunt undeva între bârfe și examene: „Nu am chef, lasă-mă cu sesiunea ta!” (în fața Campusului).
Este liniște pe coridorul de la Economie, dar nu și pe cel de la Drept și de la Teologie. Unii studenți cred că ar avea nevoie de programare la spovedanie (băncuțele din curtea interioară), iar o studentă mărturisește că nu știe să facă ciorbă (etajul II, coridorul de la Drept).
La cafenea, pe mese sunt etalate cărți și alte materiale de învățare. O fată studiază singură la o masă: „A ocupat masa degeaba!” (sesizează o studentă la Jurnalism). Deasupra meselor încărcate de cunoaștere, se poartă discuții înfocate… despre orice altceva. „La cât de tare vorbiți, vă auzim și noi!” (observație la cafenea).
Studenții stau strâns uniți în grupuri mari în curtea interioară și pe aleile Campusului și își exprimă brutal punctul de vedere cu privire la profesori, materie și viață.
Notă: Acest text a fost realizat de studenții din anul I de la Specializarea Jurnalism, prin tehnica observației, în cadrul cursului Tehnici de colectare, în data de 18 ianuarie 2024.
Au observat:
Iraida Golban
Monica Ilașcu
Bianca Scafaru
Sebastian Dinescu
Cristina Pascal
Mara Mavromalidi
Nonnÿ Sima
Lisa Cernica Ältstadter
Najua Akouch
Florentina Chiru
Miruna Turtoi
Oana Chirana
Alexandru Ioan




