Cum a fost Noaptea Muzeelor, care a devenit Ziua Muzeelor, la Constanţa

Anastasia DUMITRU

Cătălina CHIRICIUC

Sâmbată, Constanța a strălucit în lumina culturii și a istoriei sale, în contextul unui eveniment îndrăgit și așteptat: Noaptea Muzeelor. Anul acesta, însă, a fost marcat de un protest fără precedent, la nivel naţional, din cauza inechităților salariale din domeniu. Tot anul acesta, Noaptea Muzeelor a ajuns la ediţia aniversară cu numărul 20. Muzeele constănţene care nu au participat la Noaptea Muzeelor au fost Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Muzeul de Artă, Muzeul de Artă Populară și Muzelul de Sculptură ,,Ion Jalea”. Instituțiile de cultură au putut fi, însă, vizitate pe timp de zi, începând cu ora 10:00, gratuit.

Astfel, constănțenii au avut ocazia de a vizita, de a admira expoziții de artă atât permanente, cât și temporare, colecții de pictură, costume tradiţional dobrogene, sculpturi în diverse materiale sau piese care ne plimbă prin evoluția navigației.

,,Este mai bine pe timp de zi”

Primul muzeu la care am fost este Muzeul de Istorie Naţională și Arheologie, situat în centrul vechi al Constanței. La parter se află două săli de tezaur, cu o colecție de piese rare și unice. La etajul I, putem admira elemente ce ţin de istoria medievală a  Dobrogei, în timp ce etajul al II-lea este dedicat istoriei moderne, din 1977 până în prezent.

Am observat foarte mulți localnici, dar și turiști dornici să afle mai multe despre istoria orașului. Muzeul de Istorie şi Arheologie găzduieşte două dintre cele mai importante statui din lume, anume: Şarpele Glykon și Fortuna cu Pontos. De altfel, ne-am putut bucura și de o expoziţie temporară, organizată în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, numită ,,O istorie a celui mai vechi oraș locuit din România – Constanța”.

După ce am luat la pas întregul muzeu, am stat de vorbă cu unul dintre muzeografii instituției, în opinia căruia este mai bine ca evenimentul să fie organizat pe timpul zilei, deoarece în anii anteriori, în intervalul în care muzeul era deschis, adică seara, vizitatorii veneau într-un număr destul de mare, dar nu puteau să fie atenţie la toate exponatele pentru mult timp. Anul acesta, pentru că muzeul a fost deschis pe timpul zilei, oamenii au venit în grupuri mici și au avut timpul necesar pentru a zăbovi și a privi cu atenție exponatele. Vizitatorii au fost din toate categoriile de vârstă, de la preșcolari până la adulți.

,,Am fost încântată să descopăr bogăția și diversitatea patrimoniului cultural al orașului”

Următorul muzeu pe care l-am vizitat este unul dintre cele mai apreciate muzee de artă la nivel naţional. Muzeul de Artă Constanța şi-a deschis ușile în intervalul orar 10.00-18.00, oferind o experiență captivantă pentru iubitorii de artă. Începând cu ora 15:00, studenți ai Facultății de Arte, specializarea Actorie din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) au organizat, pe bulevardul Tomis, parada stradală „Carul lui Thespis”. Atmosfera vibrantă a adunat oameni din toate colțurile orașului, creând o ambianță festivă și plină de energie. De la ora 16:00, la Muzeul de Artă  avut loc spectacolul „Artă la metru 3 6 9”, coordonat de conf. univ. dr. Ovidiu Felipov de la Facultatea de Arte a UOC.

Muzeul de Artă ne-a fascinat nu doar prin creațiile unor pictori renumiţi precum Nicolae Grigorescu, Corneliu Baba, Nicolae Tonitza, dar și prin publicul interesat de această lume a artei. Un public de diferite vârste, diferite naționalități, ce demonstrează că arta ne poate uni pe toți.

Am discutat, la Muzeul de Artă Constanţa, cu Leyla, o studentă din Turkmenistan, care a rămas plăcut impresionată de acest eveniment, în special de  patrimoniul bogat al orașului. „Am fost încântată să descopăr bogăția și diversitatea patrimoniului cultural al orașului într-un mod atât de accesibil și captivant. Expozițiile de artă, tururile ghidate și evenimentele speciale au fost extrem de interesante și educative, oferindu-ne o perspectivă nouă asupra istoriei și artei. Noaptea Muzeelor în Constanța în 2024 va rămâne în amintirea mea ca o experiență de neuitat și sunt recunoscătoare pentru oportunitatea de a face parte dintr-o astfel de sărbătoare culturală extraordinară”, ne-a mărturisit tânăra.

Și pentru că arta înseamnă şi artă populară, următorul muzeul vizitat a fost, evident, Muzeul de Artă Populară din Constanţa. Încă de pe platoul din fața muzeului am putut admira o prezentare de creații artistice realizate de meșteri populari din județul Constanța. Intrând, am observat o expoziție temporară cu piese din patrimoniul Muzeului Viticulturii și Pomiculturii Golești, județul Argeș. În vitrine au fost expuse costumul popular femeiesc de Muscel, costumul popular femeiesc de Argeș, costumul popular femeiesc din zona de șes a județului Argeș, costumul popular femeiesc unguresc, costumul popular bărbătesc unguresc, costumul popular de mireasă și costumul popular de ginere. La etaj, erau expuse expozițiile permanente.

Unul dintre muzeografii cu care am discutat ne-a explicat în ce constă munca sa: ,,Eu sunt conservator și rolul meu este să pastrez toate condițiile climatice în cei mai buni paramentri ca nicio piesă să nu se deterioreze. Am gestiune și pe postul de textile și vă spun că în spate este o muncă extrem de grea, pentru că trebuie să tratez fiecare piesă, să am grijă, să o împachetez și să o așez corespunzător, să o verific și să țin cont de umiditate, de temperatură, de aerisire”, ne-a declarat muzeograful de la Muzeul de Artă Populară Constanţa.

Un eveniment minunat, care oferă comunității ocazia de a se conecta cu istoria și cultura orașului

Muzeul Naţional al Marinei Române (MMR) a fost un alt punct de atracție important, oferind o incursiune captivantă în lumea maritimă. Deschiderea evenimentului a fost marcată de muzica militară a Forțelor Navale. Am fost impresionate de expoziția permanentă a instituției, parcul expozițional al MMR, expozițiile temporare „Arta, arc peste timp” și „Aripi de lumină”.

Am stat de vorbă cu câțiva dintre cei ce au participat, anul acesta, la evenimentul cunoscut ca Noaptea Muzeelor care, la ediţia cu numărul 20, a devenit Ziua Muzeelor. Iuliana, o localnică entuziasmată, a descris Noaptea Muzeelor ca fiind un eveniment minunat, care oferă comunității ocazia de a se conecta cu istoria și cultura orașului. „Am fost încântată să vizitez muzeele din Constanța, o experiență de neuitat. Împreună cu prietenii am explorat cultura orașului, am admirat expozițiile. Consider că acest eveniment oferă cetățenilor posibilitatea de a petrece timpul bine și util, ne-a declarat Iuliana.

Un alt vizitator cu care am stat de vorbă ne-a spus că Noaptea Muzeelor i-a stimulat curiozitatea de a explora mai mult această parte importantă privind istoria și tradițiile maritime: „Este cu adevărat impresionant să vezi cum istoria și tradițiile maritime sunt păstrate și prezentate aici”.

La rândul său, Andreea, o iubitoare de artă, ne-a mărturisit: „Expozițiile de artă sunt uimitoare, iar atmosfera vibrantă și pasiunea vizitatorilor au făcut aceasta seară mai mult decât perfectă”.

Ultima noastră oprire a fost la Muzeul de Sculptură ,,Ion Jalea”, unul dintre puținele edificii culturale din țara noastră dedicate exclusiv sculpturii. Aici am putut admira de la exponatele permanente, realizate din gips, marmură, bronz sau piatră, care includ scene religioase, alegorice, mitologice, de război, nuduri și portrete, până la expoziția temporară „Revedere – Ala Jalea Popa”. Tot la Muzeul de Sculptură a fost organizată expoziţia ,,Atelier în spațiul public”, care a oferit publicului, pe lângă posibilitatea de a admira lucări ale studenţilor de la Facultatea de Arte a UOC, şansa de a desena, la faţa locului, ceainice. Curatorii expoziţiei au fost conf. univ. dr. Ovidiu Felipov şi asist. univ. drd. Claudiu Argeşanu.

Atmosfera a fost deosebită. Această zi a reușit să aducă împreună oameni de toate vârstele și din toate mediile sociale, oferindu-le oportunitatea de a se bucura de frumusețea și diversitatea culturii noastre. A fost un moment de conectare, care a demonstrat puterea și importanța artei în viața noastră de zi cu zi.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.