Nonny SIMA
Sunt student în anul II la Specializarea Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității Ovidius din Constanța. În vară, m-am alăturat echipei PRESShub, rețeaua de presă independentă a Freedom House România, cu entuziasm și curiozitate, iar experiența mea profesională s-a transformat semnificativ de când am început să lucrez ca editor. Rolul meu implică atât preluarea de știri din presa locală, cât și redactarea de materiale proprii, ceea ce mă ajută să fiu la curent cu subiectele relevante din România. Lucrez alături de jurnaliști consacrați, precum Sabina Fati, Hannelore Petrovai, Ileana Breitenstein şi Virgil Burlă, iar acest lucru m-a ajutat să mă dezvolt mai rapid. Totodată, am reușit să îmbin teoria din facultate cu experiența practică din această redacție. PRESShub îmi oferă un mediu de lucru primitor și plin de susținere, în care am simțit cu adevărat sprijinul echipei. Acum sunt mult mai bine informat și pregătit să îmi aduc contribuția la ceea ce eu și colegii mei ne dorim să fie jurnalism de calitate.
PRESShub este o rețea de presă independentă, creată de Freedom House România, care reunește 40 de publicații locale și naționale, fiind cea mai extinsă platformă de jurnalism liber din țară, cu o acoperire de peste 70% din teritoriu. Formată din jurnaliști cu experiență din presa românească, rețeaua PRESShub își propune să devină un centru de resurse pentru profesioniștii din domeniu, contribuind la dezvoltarea și profesionalizarea comunității jurnalistice. Lucrând în acest mediu, mi s-a confirmat cât de important este să avem surse de încredere și cât de mult contează să fim bine informați.
Fiind parte din această rețea, simt că îmi aduc contribuția la jurnalismul liber și responsabil. Aici am găsit locul perfect pentru a învăța, a crește și a contribui la o presă mai bună.
