Cătălina MĂZĂREANU

Antonio TEODORESCU

Săptămâna trecută am participat, la Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța, la premiera filmului documentar „Vis. Viață”, o producție semnată de Ruxandra Gubernat. Filmul a avut premiera internaţională pe 20 septembrie, premiera naţională pe 22 noiembrie, iar acum a ajuns şi la Constanţa. Specializarea Jurnalism din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii OVIDIUS din Constanţa a fost partener la premiera filmului la Constanţa. „Vis. Viață” urmărește povestea a trei adolescenți – Una Toma, o actriță aspirantă, Habet Gilbert, un trapper în devenire, și Ștefania Gârțu, o tânără activistă de mediu – şi le surprinde viaţa din ultimii ani de liceu, înainte, în timpul şi după pandemia de Covid-19. Pe măsură ce aceștia își fac planuri să părăsească România după terminarea liceului, sunt prinși între dramele personale și dilemele legate de viitor. Documentarul explorează cum vor evolua visurile lor în contextul incertitudinilor și cine va reuși să-și atingă obiectivele. 

Pentru noi, „Vis. Viață” s-a dovedit a fi un film cu mare impact emoțional, care reuşeşte să arate în detaliu viața adolescenţilor din ziua de azi. Este un film în care putem vedea speranța ruinată, dar şi speranţa unui nou inceput. Pe de altă parte, de menţionat este că „Vis. Viață” îmbină comicul cu adevărul crunt despre ceea ce trăiesc elevii și ce vor face aceştia după ,,examenul maturității”.

Din punctul nostru de vedere, filmul Ruxandrei Gubernat merită văzut. Toţi trecem prin această etapă a vieţii: adolescența. M-am confruntat şi eu, Antonio, ca şi personajele din film, în anii de liceu, cu unii profesori care îmi spuneai că nu sunt în stare să fac una sau alta, că nu voi reuși, ceea ce mă făcea să mă afund în gânduri negative. Rezonez cu ce spune Una Toma în film, anume că respectul trebuie câştigat de profesori, nu cerut pur şi simplu.

În acelaşi timp, m-am regăsit în personajul lui Habet Gilbert, un tânăr care nu vrea să susţină BAC-ul, după absolvirea liceului, dar vrea să facă muzică, mai exact, să devină trapper. Eu am dat tot ce am pentru a înregistra o piesă, ca să devin membru al unei asociații al cărei obiectiv principal este formarea artiştilor.

„Am 18 ani și fac ce vreau”

Ca şi Antonio, şi eu am fost profund impresionată de filmul documentar pe care l-am văzut, pentru că m-am regăsit în multe dintre situațiile prezentate. De exemplu, Ștefania, unul dintre personajele centrale, spune, la un moment dat: „Am 18 ani și fac ce vreau”. Şi eu am rostit replica asta, de multe ori, şi sunt sigură că a fost rostită de mulţi adolescenți, cel puţin o dată.

De asemenea, m-am regăsit și în modul în care a fost prezentată perioada COVID-ului, când zilele petrecute doar în casă păreau nesfârșite, fără să ies, să iau aer sau să mă văd cu prietenii. Deși eram înconjurată de părinți și fratele meu, mă simțeam adesea singură și simţeam că nu aveam cu cine să vorbesc. A fost o perioadă destul de greu de traversat, mai ales când a venit examenul de evaluare națională, care părea mult mai stresant în acele condiții.

Ulterior, începerea liceului a fost o adevărată provocare, pentru că toți eram conectați la ecrane și comunicam doar prin intermediul tehnologiei. La fel de mult m-a atins și replica Unei, personajul din film, anume „O să ajung acolo unde nu credeați că o să ajung vreodată”. De multe ori, oamenii nu au încredere în tine și, în loc să te sprijine, te fac să te simți ca și cum nu ai vreo șansă. Este greu să te confrunți cu aceste judecăți de valoare, mai ales când știi că pentru a ajunge acolo unde îți dorești, trebuie să muncești mult.

,,M-am/ Nu m-am regăsit…”

La finalul proiecţiei, am stat de vorbă cu nişte colegi de la Specializarea Jurnalism din cadrul UOC, care ne-au împărtăşit opiniile lor despre film. Colegul nostru de an, Casian, ne-a declarat: ,,M-am regăsit în documentar și nu cred că sunt singurul care și-a retrăit viața de liceu prin vizionarea acestuia. Sărăcia, căutarea unui viitor mai bun departe de țara natală, completarea declarațiilor pentru a te deplasa în timpul pandemiei COVID-19, școala online, sentimentul de patriotism pe care îl ai atunci când auzi «Deșteaptă-te, române!», eșecul, succesul, tutunul și alcoolul de după Bacalaureat, discuțiile cu familia despre planul B, monetizarea hobby-urilor, descoperirea de sine, cât și identitatea de gen, hip-hop-ul românesc și manelele, adicțiile, protestele, problemele cu legea, teatrul, încălzirea globală și vacanțele în Vama Veche sunt mărunte fragmente, însă de mare importanță, din memoria celora care se văd atunci când se uită la acest documentar”, ne-a mărturisit Casian. 

Cristina Pascal este studentă în anul II la Jurnalism și, la finalul proiecției, ne-a declarat: ,,Mi-a plăcut maxim filmul! Sunt unele idei cu care sunt de acord, cu altele, mai puțin, însă apreciez avântul tot mai mare al tinerilor de a face propria artă, prin care să se exprime, și acest film e un exemplu clar al acestei intenții. Cel mai mult mi-a rămas in inimă ideea de la final, că e ok sa fim tineri și să nu avem răspunsuri la toate problemele lumii, însă nimeni nu ne poate opri din a încerca să luptăm pentru ce considerăm că este important”.

Spre deosebire de colegii săi din anii I şi II de studiu, Maria Gavrilă, studentă în anul III la Specializarea Jurnalism, nu s-a prea regăsit în filmul documentar „Vis. Viață”: „O să fiu sinceră și o să spun că nu sunt de acord cu ceea ce am văzut în film. Nu mi-au plăcut generalizările de genul «nu există universități bune în România». Nu m-am regăsit în tipologia de adolescenți prezentată, dar acesta nu este un lucru rău, pentru că toți suntem diferiți. Nu mi-a plăcut modul în care adolescenții criticau sistemul de învățământ din România care, într-adevăr, are destule lipsuri și merită destule îmbunătățiri, însă ceea ce am văzut în film a fost exagerat în multe privințe. Mi-a plăcut, în schimb, mesajul de la final, care sugera că indiferent din ce categorie socială vii, există o șansă pentru toți cei care muncesc mult și care își doresc cu adevărat ca visul să li se îndeplinească”, a declarat Maria.

Urmărind trecerea de la statutul de adolescent la cel de tânăr adult, acest film se concentrează în jurul ideii că nu ar trebui să ne uităm în stânga și-n dreapta, dacă vrem să ne transformăm visul în realitate, să evoluăm. Cel mai important este să nu ne dăm bătuţi.

Cătălina MĂZĂREANU şi Antonio TEODORESCU sunt studenţi în anul I la Specializarea JURNALISM din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Ovidius din Constanţa.