Andreea PÎSLARU

Ana* este o foarte bună prietenă de-ale mele, dacă nu chiar cea mai bună. A acceptat să îmi acorde acest interviu, în care vorbește despre boala pe care a avut-o.

Andreea PÎSLARU: Ești una dintre puținele persoane care au supraviețuit acestei boli. Ce problemă ai avut mai exact?

Ana: Am suferit de cancer. Cancer la nivelul rinichiului drept. În termeni medicali, nefroblastom.

A.P.: Și cum ai descoperit? De fapt, cum au descoperit părinții tăi că suferi de această boală, pentru că, din câte știu, tu erai foarte mică atunci când s-a aflat că ești bolnavă?

Ana: Da, eram foarte mică atunci când au aflat părinții mei despre boala mea. Aveam doar 4 ani. Ca să răspund la întrebarea ta, eu îi spuneam adesea mamei mele că am dureri abdominale. Părinții mei m-au dus la spital, unde li s-a spus, la prima vedere, că am dureri din cauză că sunt prea grasă și că de aceea am acele dureri. La ceva timp, m-au dus la alt spital. Inițial, doctorii au spus același lucru, dar am avut norocul ca un doctor mai în vârstă să propună să mi se facă o ecografie, iar acolo s-a constatat că aveam o tumoră pe rinichiul drept.

A.P.: Ce s-a întâmplat apoi, te-au operat?

Ana: Da, m-au operat, dar nu la acel spital. M-au trimis la București, la spitalul Grigore Alexandrescu.

A.P.: Ce a însemnat lupta împotriva cancerului?

Ana: Spre norocul meu, dacă pot spune așa, nu a fost foarte greu, pentru că eram foarte mică și nu conștientizam ce înseamnă cancerul și ce poate el să facă. Eu până în gimnaziu nu am știut de ce sunt bolnavă, ce am avut, eu știam că am avut „un rinichi bolnav” și că a trebuit să mi-l scoată. Pentru mine a fost relativ ușor, fiind un copil, dar îi vedeam pe cei mai mari decât mine, 14-15 ani, care sufereau foarte mult, plângeau, nu mâncau cu zilele atunci când veneau la spital.

A.P.: Ai fost una dintre persoanele care au suferit de bullying în copilărie? De ce?

Ana: Oh, da, asta a fost cea mai urâtă parte, copiii pot fi foarte răi. Am fost victimă a bullyingului. Din cauză că făceam citostatice, mi-a căzut tot părul, iar copiii râdeau de mine, mă arătau cu degetul, mă porecleau în toate felurile posibile. A fost foarte greu și am suferit foarte mult din cauză că râdea toată lumea de mine, de la copiii de vârsta mea până la cei mai mari sau chiar mai mici decât mine. A fost îngrozitor.

A.P.: Dar acum ești bine, da? Ești sănătoasă.

Ana: Da, acum sunt bine, nu mai am probleme. Sunt o persoană perfect normală, duc o viață normală. Singura diferență dintre tine şi mine este faptul că tu ai doi rinichi, iar eu doar unul, dar asta este insesizabil, dacă nu mi se vede operația. Singura chestie este faptul că fac foarte ușor infecții urinare, dar asta se rezolvă cu câteva pastile. Dar da, sunt o persoană normală.

*Ana este un nume fictiv, deoarece persoana intervievată nu a vrut să îi fie dezvăluită identitatea. Dar ea există, are, acum, 20 de ani, este prietena mea şi o supraviețuitoare a cancerului.