Teodora TAIFAS
Tragicomedia „Anul Nou care n-a fost”, premiată şi la Festivalul Internațional de Film din Veneția, apare, în fața spectatorului, sub forma unui colaj în mișcare, în care mocnesc ura, disperarea, disprețul față de dictator, dar din care țâșnesc, ca manifestări obligatorii, acte vitale de curaj. Privitorul asistă la culisele dictaturii care-și dă ultima suflare. E 20 decembrie 1989 și Revoluția Română a început deja la Timișoara. Ceaușescu a scos armata pe străzile Timișoarei, iar la Radio Europa Liberă se aude că s-a tras tocmai în masele care au ieșit în stradă să ceară pâine și libertate.
Filmul spune poveștile unor personaje aflate în situații limită, ale căror vieți se intersectează neașteptat, într-o singură zi, pe 20 decembrie. Margareta Dincă (interpretată de Emilia Dobrin), pensionară, trebuie să-și abandoneze iubita casă din Cartierul Uranus, unde și-a petrecut toată viața de adult, pentru că imobilul urmează să fie demolat. Florina Miu (Nicoleta Hâncu) se trezește obligată să-i ofere omagiu lui Ceaușescu, într-o emisiune pentru Revelion. Gelu (Adrian Văncică) este surprins de scrisoarea fiului său de șapte ani, către Moș Gerilă, în care copilul îi cere Moșului, pentru tatăl lui, să moară nea Nicu. Laurențiu Silvestru (Andrei Miercure) și Vlad (Vlad Ionuț Popescu), studenți „reacționari”, se pregătesc să treacă Dunărea, spre libertate. Toți sunt, într-o mai mică sau mai mare măsură, critici ai sistemului. Toți sunt pe cale să piardă ceva: libertatea, căminul sau demnitatea. Efervescența peliculei este dată de sentimentele contrastante (care se succed cu rapiditate) și reacțiile extreme ale unor personaje, ajunse la disperare din cauza constrângerilor pe care le îndură. O scenă puternică este aceea în care Florina, actriță la Nottara, aleasă din neșansă dublura Lilianei Enache (Victoria Răileanu) care fugise din țară, își lovește cu putere obrazul cu paleta de prins muște, în repetate rânduri, în noaptea dinaintea filmării emisiunii Plugușorul patriotic, ca să-și lezeze fața suficient de puternic încât să nu poată apărea la TVR.
Într-o lume în care pericolul există în persoana unui coleg de platou din TVR, aparent inofensiv și umil (de fapt, membru al Securității comuniste), nimeni nu e ferit de filaj, nici chiar cei care pândesc. Ionuț Dincă (Iulian Postelnicu), securist, băiatul Margaretei, își verifică telefonul fix, după ce a fost reparat de niște băieți de la deranjamente pentru că păcănea. În paralel, Ștefan Silvestru (Mihai Călin), regizorul Plugușorului Patriotic, este șantajat „cu blândețe” de colegul său securist să redacteze o informare despre fuga lui Lili, ca să-și ajute fiul, pe Laurențiu Silvestru, care putea fi exmatriculat.
Filmul lui Bogdan Mureșanu, care a avut premiera pe 1 septembrie 2024, la Bienala de la Veneția urmărește dimensiunea clandestină, viscerală, a dictaturii, în care trebuie să știi în cine să ai încredere (nu să întrebi) și în care colaborator al Securității este chiar studentul nostim, care cântă la chitară în camera de cămin. Regizorul pătrunde în culisele regimului și aduce în prim-plan trăirile și atitudinile necenzurate ale unor oameni ajunși la capătul puterilor: ura înflăcărată față de Ceaușescu, a lui Gelu și a Florinei, prietenia strânsă și încrederea dintre Vlad și Laurențiu, bazate pe nevoia de a fugi din țară, disperarea Margaretei care încearcă să se sinucidă în căminul drag. „Anul Nou care n-a fost” (2024)conține, ca auto-referință, scurtmetrajul „Cadoul de Crăciun”(2018), căruia i se oferă acum un sfârșit cert, glorios.
Regizorul îmbină șase narațiuni aparent disparate, cu personaje din medii sociale și culturale diferite, care se întretaie în ritm precipitat, viteză care se domolește însă la sfârșit, în slow motion. Inspirat de emisiunea reală pentru Revelion, din arhivele TVR, Bogdan Mureșanu accentuează în universul cinematografic derizoriul politic al ultimelor zile de comunism. „Era un spectacol de televiziune cu ode, Plugușorul patriotic cum se numea atunci, care nu a mai fost difuzat niciodată, și mare parte din film este structurat pe această încercare ridicolă de a păstra ceva din acel regim care se prăbușea, din acea lume care era mai curând o inerție, o inerție care putea distruge destine”, relatează regizorul pentru Europa Liberă[1].
Filmul este realizat în cea mai mare parte în format 4:3, dar se încheie în format 16:9, ca prim punct de cotitură în tranziția spre democrație. „Am făcut-o deliberat, pentru că formatul 4:3 este al anilor ’80, iar acum noi suntem în formatul 16:9. Am vrut să o facem cât mai subtil, ca să nu te prinzi, ci doar să te trezeşti la un moment dat în formatul modernităţii şi să te întrebi dacă aşa a fost filmul şi la început”, spune Bogdan Mureșanu pentru Films in Frame[2].
Lui Bogdan Mureșanu îi sunt cunoscute abuzurile din comunism și a trăit, în Piața Universității, scindarea sistemului, a văzut cum regimul a început să se prăbușească: „Tatăl meu a fost închis, bunicul din partea mamei a fost trimis la Canal, celălalt bunic, care era comandor de aviație, a fugit ca să nu fie executat pentru că luptase la Stalingrad”; „Pe 21 decembrie, mama, sora mea şi cu mine ne-am urcat în metrou (care, culmea, circula) şi am ajuns la Universitate, unde a început să se tragă”, declară regizorului pentru revista Films in Frame.
Filmul se încheie cu izbucnirea Revoluției și la București, pe 21 decembrie 1989. Scânteia care aprinde revolta, în Piața Palatului[3] de atunci, este chiar o petardă dintre cele confiscate de Gelu de la un copil care-l speriase cu o bubuitură, în seara de 20 decembrie 1989.
[1] https://romania.europalibera.org/a/anul-nou-care-n-a-fost-film-interviu-bogdan-muresanu/33128056.html, https://www.rogerebert.com/answer-man/think-beyond-the-top-layer
[2] https://www.filmsinframe.com/ro/interviu/bogdan-muresanu-interviu/
[3] https://www.europafm.ro/ultimul-discurs-al-lui-nicolae-ceausescu-21-decembrie-marcheaza-startul-revolutiei-in-bucuresti/
Jurnalism UOC 