Andreea NIŢU

Andreea Casian DUŢU

Lukian TURCU

Hobbyurile reprezintă o modalitate prin care oamenii își pot explora latura creativă. Acestea permit exprimarea și auto-cunoaşterea, semnificând o importantă parte dintr-un individ ce își formează personalitatea. Fie că vorbim despre citit, pictură, grădinărit, gătit, sport, pasiunile favorizează starea de bine. În plus, acestea încurajează interacțiunea cu alte persoane, dacă vorbim, de exemplu, de sporturi de echipă, de muzică, atunci când ne referim la formaţii, de drumeţii, atunci când acestea au loc în grupuri.

Pentru generaţia aşa-numiţilor nativi digitali, poate mai mult decât pentru alte generaţii, hobby-urile pot reduce sentimentul de izolare, facilitând formarea unor legături de lungă durată, promovând apartenența de grup, reamintindu-ne, sperăm noi, că cele mai de preț conexiuni se creează în offline. Un hobby reprezintă un refugiu, un veritabil „sanctuar” sau colțișor de liniște într-o viață agitată.

Am vorbit cu colegii noştri de la programul de studii Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității Ovidius din Constanța (UOC) despre pasiunile lor şi despre impactul acestora asupra vieţilor lor.

Antonio Teodorescu, student în anul I la Jurnalism, este pasionat de muzică încă din copilărie. A început să compună la vârsta de 14 ani, fiind inspirat de oameni, de povești reale și de trupa CTC, una dintre primele sale surse de inspirație, pe care o asculta atunci când era mic. Recent, Antonio a participat, la Regensburg, la cea de-a III-a ediție a „Europavox Campus”, competiție internațională cofinanțată de Uniunea Europeană, prin programul Erasmus+ și sprijinită de Fundația Hippocrène. A fost o experiență care l-a motivat și l-a ajutat să se afirme. În parcursul său artistic, Antonio Teodorescu este susținut de casa de producţie White Music Studio, un proiect ce își propune să crească o nouă generație de talente. Privind înainte, tânărul artist aspiră la o carieră „foarte frumoasă, cu multă muncă și perseverență”. Un drum pe care îl construiește pas cu pas, cu aceeași pasiune care l-a însoțit încă din copilărie.

„O sursă constantă de fericire”

Cătălina Măzăreanu e studentă în anul I la Jurnalism şi face dansuri de zece ani. Mai exact, hip-hop. Spune că această pasiune o împlineşte: „Nu am de gând să renunț niciodată la acest hobby, fiind o sursă constantă de fericire și împlinire pentru mine”. Cătălina face parte din The Fighters, o trupă de dans din Medgidia, oraşul ei natal. Ne-a mărturisit că, prin intermediul acestui hobby, a învăţat ce înseamnă disciplina, dar şi că o bucură mult munca în echipă şi evoluţia alături de colegii ei de trupă. „Fiecare spectacol îmi aduce satisfacţie şi motivaţia să continui”, ne-a declarat Cătălina.

Hobbyurile implică însă şi mult exerciţiu, efort, sacrificii. În această ordine de idei, studenta la Jurnalism ne-a spus că participă la repetiţii, cu trupa sa, de două ori pe săptămână. În ceea ce priveşte competiţiile naţionale şi internaţionale la care Cătălina a participat alături de colegii săi, conform declaraţiilor sale, The Fighters au dansat la The World of Dance, Bonito, SDF Bucureşti şi multe alte concursuri de profil, a afirmat colega noastră.

Despre „limbajul inimii”

Studentă, și ea, în anul I la Jurnalism, Cristina Toma ne vorbeşte despre dragostea sa pentru muzică, mai exact, pentru chitară: „Hobbyul meu este să cânt la chitară. Mereu mi-a plăcut muzica. Am început cu pianul și am continuat cu chitara. Este frumos atunci când asculți muzică, dar mai frumos este să TE asculți, chiar dacă nu iese perfect din prima. Ştii că este munca ta acolo și asta îi dă valoare oricum. Văd acest hobby ca pe un refugiu, un mod de a mă relaxa, dar și de a mă exprima. Uneori, muzica este limbajul inimii. Fiecare sunet nou și durerile de degete pentru mine înseamnă progres”, ne-a dezvăluit Cristina. Tânăra nu a studiat niciodată cu un profesor, ci a învăţat să cânte la chitară de pe YouTube.

Colega noastră de an, Daria Glavan, ne-a povestit, și ea, despre pasiunea ei. Ca şi Cristina, Daria iubeşte muzica. Pianul. „Cântatul la pian este o pasiune şi, totodată, un mod de relaxare. Am studiat şapte ani pianul la Şcoala de Muzică Nicoale Sulac din Floreşti, Republica Moldova. De când sunt studentă la Constanţa, nu am prea mai putut să cânt, pianul meu rămânând acasă. Îmi lipseşte. Atunci când cânt la pian, mă simt liniştită şi liberă”, ne-a mărturisit Daria. Nu mai puţin important, colega noastră a spus că încă îi este mai uşor să se exprime prin muzica pianului, decât prin cuvinte.

Livia Dafa, originară din Albania, este studentă în anul I la Jurnalism. În urmă cu trei ani, a început să lucreze cu lut. „Iniţial, a fost o formă de meditaţie: doar eu, lutul şi liniştea. Am fost inspirată de bunica celei mai bune prietene ale mele, care a fost ceramistă. Ulterior, pentru mine, asta s-a transformat într-o pasiune, care mă ajută să mă exprim. Creez vase ceramice colorate. La culoare ajung cu ajutorul pigmenţilor. Dăruiesc produsule finale, creaţiile mele, familiei şi prietenilor”, spune Livia.

Cel mai bun tratament, muzica

Am stat de vorbă şi cu unii dintre colegii noştri mai mari de la Jurnalism UOC. De exemplu, Miruna Turtoi, studentă în anul II, este foarte pasionată de jocurile video: „Gamingul este o pasiune pe care o am de când eram mică, ajungând să fie o constantă a vieții mele. De la jocurile 2D – unde tot ce trebuia era să apăs pe săgețile sus-jos, stânga-dreapta – cum ar fi Sonic the Hedgehog, pe parcursul anilor am acumulat o colecție atent aleasă, din care fac parte jocuri precum Red Dead Redemption 2, Slay the Princess și The Sims 3, printre multe altele”, ne-a spus Miruna.

Bogdan Ivulescu este student în anul III la Jurnalism şi face, şi el muzică. Mai specific, hip-hop. Susţine că această pasiune îl ajută să se exteriorizeze. „Mă liniștește foarte mult. Simt că îmi oferă acel spațiu al meu, în care știu că pot să mă duc, mă face să mă simt eu. Mă identific cu muzica foarte mult și, totodată, mă ajută să îmi dezvolt procesele creative, ceea ce îmi este util implicit în domeniul în care vreau să activez, anume publicitatea”, ne-a explicat Bogdan. Muzica vine la pachet, susţine acesta, cu disciplina: „Ca să poți să lucrezi cât de cât bine în acest domeniu sau să faci muzică de la zero și să sune ok, să aibă un sens, trebuie să ai disciplină. Trebuie să înveți anumite programe și anumite tehnici de a lucra. Țin să cred că e foarte important ca noi, tinerii, să avem un hobby, ceva al nostru, care chiar să ne pasioneze și să încercăm să-l practicăm pe cât de des este posibil”, a mai declarat Bogdan.

Tânărul artist are numele de scenă Seros. Unele dintre piesele sale se găsesc pe YouTube. Nu în ultimul, Bogdan a mai declarat şi că muzica are un rol terapeutic în viaţa lui: „Muzica este cel mai bun tratament. Şi cea mai bună metodă de a mă descărca”, a mai menţionat studentul din anul III al Specializării Jurnalism.

Ca şi Bogdan, colega lui de an, Andra Jeler, cântă. Ea vede în muzică un refugiu, un loc în care își găsește liniștea și curajul de a-și exprima cele mai profunde trăiri. „Muzica e ca un pansament emotional. Acolo unde cuvintele nu ajung, vine ea și spune tot”, mărturisește tânăra artistă. De mică, Andra a simțit că muzica face parte din ea, o pasiune sinceră care a însoțit-o în fiecare etapă a vieții: de la vârsta de doi ani, de când ținea un microfon imaginar în mână și cânta în fața oglinzii, până la momentul în care a început studiile la Școala de Arte Theodor T. Burada din Constanța, sub îndrumarea profesorului Teodor Rădulescu.

Andra ne-a spus că cel care o ajută în muzica sa este Cyutz (Silviu Oeru), omul care a știut să prindă esența fiecărui vers și să o transforme în sunet. „Fac muzică de mai bine de 15 ani. Îmi amintesc că în clasele primare, când ni s-a cerut să scriem pe un bilețel ce vrem să devenim când vom fi mari, am scris fără ezitare: vedetă”, povestește Andra. Recent, și-a transformat visul în realitate, lansând piesa „Pe suflet”, care poate fi ascultată pe YouTube și pe orice platformă de streaming. „Am scris-o cu inima sfărâmată și cu vocea tremurândă. E despre acele momente când cuvintele nu mai pot cuprinde durerea, când iubirea devine o luptă între inimă și orgoliu. E despre tăcerile care dor și despre vindecarea care vine abia după ce recunoști cât de mult ai simțit”, mărturisește ea. „Este doar începutul”, spune Andra. „Îmi doresc să lansez cât mai multe piese, să mă pierd în fiecare notă și să mă regăsesc în fiecare vers. Muzica mea este cine sunt în acel moment – o reflecție a sufletului meu, un puzzle din emoții care încă se construiește. Și vreau ca fiecare ascultător să simtă că povestea mea poate fi și povestea lui”, ne-a mai declarat Andra Jeler.

Poezia, o formă de exprimare liberă

În ceea ce mă priveşte pe mine, Andreea, sunt pasionată de poezie. Pentru mine, poezia este o formă de exprimare liberă. Acesta este hobbyul meu de câțiva ani. În el mă regăsesc și mă voi regăsi întotdeauna. Atunci când simt că stresul mă doboară și că nu îi mai pot face față și nu simt neapărat nevoia de a mă destăinui cuiva, îmi aştern sentimentele pe o foaie de hârtie.Abordez, în poeziile mele, temediverse, cum ar fi: iubirea, dezămagirea, tristețea, natura, împlitete cât de armonios pot eu.

Și eu, Casian, am o pasiune: desenul. Fie el tradițional, pe hârtie, fie digital, desenul m-a ajutat să devin tot mai conectat cu realitatea și să mă bucur de tot ceea ce observ. Am remarcat că nu există oameni urâți. Pentru mine, standardele de frumusețe sunt un mit. Fiecare chip are câte ceva de povestit: despre o trăire, o întâmplare, un sentiment, o speranță. Fiind mai atent la cum diverse părți ale corpului relaționează între ele, am realizat că acestea comunică între ele și cu noi, iar eu nu ar trebui să le judec, ci doar să le observ. Pentru mine, arta este o experiență ce m-a făcut să apreciez mai mult umanitatea din lume.