Programul de studii de licenţă JURNALISM din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii OVIDIUS din Constanţa (UOC) se alătură Asociaţiei Forum Apulum, încalitate de partener, în organizarea unui eveniment civic-cultural, care îşi propune să readucă în atenţie patrimoniul grecesc al Constanţei. Evenimentul organizat de Forum Apulum în cadrul programului Civicult se numeşte „Strada grecească – sărbătoare urbană”, va avea loc sâmbătă, începând de la ora 15.00 şi va debuta pe strada Dr. Aristide Karatzali din Constanţa (segmentul dintre bulevardul Mircea cel Bătrân și strada Ecaterina Varga). În cadrul acestei manifestări, tronsonul menţionat va deveni, potrivit Forum Apulum, „nu doar un spațiu de promenadă, ci și un exercițiu de redescoperire și valorificare a identității culturale grecești a Constanței”. „Evenimentul aduce în prim-plan patrimoniul cultural și arhitectural grecesc al orașului. Strada Dr. Aristide Karatzali găzduiește numeroase clădiri istorice, reprezentative pentru comunitatea elenă: Consulatul Onorific al Republicii Elene, fosta Școală Greacă, Biserica Greacă «Schimbarea la Față», Teatrul «Elpis» și Casa «Doctor Aristide Karatzali» (recent renovată)”, se menţionează într-un comunicat de presă al Forum Apulum.
Pe strada Dr. Aristide Karatzali va fi amenajată, în cadrul evenimentului, o masă lungă, gândită ca un prilej de socializare între oameni, de apropiere într-un spirit de comunitate. Organizatorii „Străzii greceşti – sărbătoare urbană” se raportează la această masă comunitară ca la „un concept prin care spațiul public se transformă într-un loc de întâlnire și dialog (…). Acest format pune accent pe ideea de apartenență și deschidere: vecini, prieteni sau trecători necunoscuți se așază la aceeași masă, împărtășesc preparate de la taverna din apropiere, spun povești și descoperă lucruri unii despre ceilalți. Masa creează o punte între memoria locului, diversitatea culturală și viața cotidiană, activând strada ca scenă pentru dialog intercultural”, menţionează organizatorii în acelaşi comunicat.
„Spațiile publice pot deveni catalizatori pentru redescoperirea identității culturale a orașului nostru”
Programul evenimentului de sâmbătă – desfășurat între orele 15:00 și 21:30 – include o dezbatere despre patrimoniul grecesc cu arhitectul Radu Cornescu, profesorul Ivan Răzvan Raul și arheologul Aurel Mototolea, fostul director al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, un tur ghidat condus de istoricul Cristian Cealera şi ateliere de dans grecesc susținute de ansamblul de dans al comunității Elpis. Nu mai puţin important, evenimentul are în centrul său masa comunitară menţionată, văzută ca un spaţiu al întâlnirii şi reflecţiei colective. „Strada Grecească este o oportunitate unică de a deschide dialogul despre patrimoniul istoric constănțean. Îți pui întrebări despre orașul tău? Și noi. Prin acest eveniment-manifest, dorim să demonstrăm că spațiile publice pot deveni catalizatori pentru redescoperirea identității culturale a orașului nostru și pentru construirea unei comunități mai conectate la valorile sale”, declară Anca Gheonea și Alin Badea, liderii Civicult Constanța.
Tot sâmbătă, în contextul acestei acţiuni, va avea loc şi un atelier creativ ghidat de Atelier Pictureşti. Participanţii vor învăţa cum să îşi spună povestea printr-un colaj, desen şi text, într-un zine DIY cu inspiraţie grecească.
Conform organizatorilor, partenerul principal al acţiunii de sâmbătă este Comunitatea Elenă Elpis Constanța. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Ambasada Republicii Elene în România, Consulatul Republicii Elene Constanța, Uniunea Elenă din România, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Ordinul Arhitecților din România – Filiala Dobrogea, programul de studii de licență Jurnalism al Universității Ovidius și Nikos Greek Taverna şi susținut de Auchan.
Accesul la evenimentul „Strada grecească – sărbătoare urbană”este gratuit.
Civicult este un program al Asociației Forum Apulum, care promovează implicarea civică prin cultură, educație și activare comunitară. De-a lungul timpului, Civicult a organizat sute de ateliere, campanii, dezbateri și proiecte în comunități din toată țara, contribuind la formarea unei noi generații de cetățeni implicați. Lansarea Civicult, la Constanţa, a fost marcată printr-o proiecţie de film, în luna iulie a acestui an, în Ovidius Park, eveniment la care, de asemenea, programul de studii de licenţă Jurnalism a fost partener al Forum Apulum. Acesta din urmă este un ONG care promovează cultura, susține implicarea civică și educația nonformală pentru tineri cu accent pe gândire critică și educație civică. Asociaţia este cunoscută mai ales pentru lansarea, în septembrie 2021, a proiectului Gen, ştiri, care s-a dezvoltat pe Instagram şi, mai nou, şi pe TikTok, cu conţinut original creat de tineri şi dedicat preponderent tinerilor. Gen, ştiri a devenit, în timp, una dintre principalele surse de informare pentru tinerii din România, tocmai datorită caracterului său unic, inovator. Echipa Gen, ştiri a susţinut, în 2024 şi 2025, la Universitatea Ovidius din Constanţa, două ateliere la care au participat studenţii de la Jurnalism.
