Studenţii de la Jurnalism UOC au participat la Conferinţa studenţească naţională „Viitorul comunicării publice. Viitorul jurnalismului”, organizată de FJSC – Universitatea din Bucureşti

Cinci studenţi în anul III de la Specializarea Jurnalism din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) – Andreea Ştefan, Ana Maria Popa, Ana Maria Huzum, Adriana Basarabă şi Adrian Anton – au participat, la începutul acestei … Continuă să citești Studenţii de la Jurnalism UOC au participat la Conferinţa studenţească naţională „Viitorul comunicării publice. Viitorul jurnalismului”, organizată de FJSC – Universitatea din Bucureşti

Cosmin Bârzan, preşedintele Centrului pentru Resurse Civice – „Să vezi un copil însoțit de o persoană în vârstă, coborând de pe bac la 3 dimineața, pe un frig pătrunzător – asta este o imagine care mi-a rămas în minte”

Teodora TAIFAS Februarie 2022 a marcat începutul unei perioade sumbre în istoria Ucrainei. Milioane de cetățeni ucraineni au fost nevoiți să fugă din calea războiului declanșat de Rusia. Au lăsat în urmă locurile care le erau familiare, pe care le … Continuă să citești Cosmin Bârzan, preşedintele Centrului pentru Resurse Civice – „Să vezi un copil însoțit de o persoană în vârstă, coborând de pe bac la 3 dimineața, pe un frig pătrunzător – asta este o imagine care mi-a rămas în minte”

Studenții din anul I de la Specializarea Jurnalism UOC au participat la „Cupa Studentului”

Robert PĂNCULESCU La finalul săptămânii trecute, am participat, alături de colegii mei de an de la Specializarea Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității Ovidius din Constanța, la „Cupa Studenților“. Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Educație fizică … Continuă să citești Studenții din anul I de la Specializarea Jurnalism UOC au participat la „Cupa Studentului”

Conf. univ. dr. Raluca Petre a susţinut un atelier de educaţie media pentru liceeni şi elevi din judeţul Constanţa

Conf. univ. dr. Raluca Petre de la Ştiinţe ale comunicării – Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) a susţinut, săptămâna aceasta, la American Corner din cadrul UOC, un workshop de educaţie media. La eveniment au participat elevi de la la Liceul … Continuă să citești Conf. univ. dr. Raluca Petre a susţinut un atelier de educaţie media pentru liceeni şi elevi din judeţul Constanţa

Cum a fost Noaptea Muzeelor, care a devenit Ziua Muzeelor, la Constanţa

Anastasia DUMITRU Cătălina CHIRICIUC Sâmbată, Constanța a strălucit în lumina culturii și a istoriei sale, în contextul unui eveniment îndrăgit și așteptat: Noaptea Muzeelor. Anul acesta, însă, a fost marcat de un protest fără precedent, la nivel naţional, din cauza … Continuă să citești Cum a fost Noaptea Muzeelor, care a devenit Ziua Muzeelor, la Constanţa

Delia Dascălu, studentă la Jurnalism UOC, a obţinut premiul trei la Premiile Superscrieri, categoria Debut, pentru o investigaţie despre site-uri care vând lucrări de licenţă

Delia DASCĂLU, studentă în anul II la Specializarea JURNALISM din cadrul Facultății de LITERE a UOC, a obţinut locul III la Premiile SUPERSCRIERI, secțiunea Debut jurnalistic, pentru textul publicat în Info Sud-Est, „Cum am cumpărat licențe la Medicină și la … Continuă să citești Delia Dascălu, studentă la Jurnalism UOC, a obţinut premiul trei la Premiile Superscrieri, categoria Debut, pentru o investigaţie despre site-uri care vând lucrări de licenţă

Am discutat cu tinerii din echipa Gen, ştiri despre ce înseamnă cetăţenie activă şi despre importanţa prezenţei tinerilor la vot

Mariana CIOBANU Cristina PASCAL La începutul acestei săptămâni, studenți din anii I și III de la Specializarea JURNALISM din cadrul Facultății de Litere a Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) au participat la un eveniment organizat, pentru prima dată la Constanţa, … Continuă să citești Am discutat cu tinerii din echipa Gen, ştiri despre ce înseamnă cetăţenie activă şi despre importanţa prezenţei tinerilor la vot

România ocupă poziția 49 în clasamentul Reporteri fără frontiere, urcând 4 locuri față de anul trecut. Media este folosită ca instrument de propagandă, iar mecanismele de finanţare sunt deseori opace

Miruna TURTOI Potrivit raportului publicat, azi, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, de asociaţia Reporteri fără Frontiere, România ocupă locul 49 în lume, în ceea ce priveşte libertatea presei. Referitor la problemele cu care se confruntă presa din România, Reporteri … Continuă să citești România ocupă poziția 49 în clasamentul Reporteri fără frontiere, urcând 4 locuri față de anul trecut. Media este folosită ca instrument de propagandă, iar mecanismele de finanţare sunt deseori opace

O echipă de studenţi în anul I la Specializarea Jurnalism UOC a câştigat maratonul de fact checking organizat de Funky Citizens şi Factual la Constanţa

Studenţi şi profesori ai Specializării Jurnalism din cadrul Facultăţii de Litere şi ai Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice (FISP) din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) au participat, la începutul acestei săptămâni, la un maraton de fact checking, organizat … Continuă să citești O echipă de studenţi în anul I la Specializarea Jurnalism UOC a câştigat maratonul de fact checking organizat de Funky Citizens şi Factual la Constanţa

Studenţii din anul III de la Specializarea JURNALISM din cadrul Facultăţii de Litere a UOC şi-au prezentat cercetările la Sesiunea de comunicări ştiinţifice a studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor

Ioana JUGRĂVESCU Studenții din anul III de la Specializarea Jurnalism din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) au participat, la finalul săptămânii trecute, la ediția 2024 a Sesiunii de comunicări științifice a studenților, masteranzilor şi doctoranzilor, … Continuă să citești Studenţii din anul III de la Specializarea JURNALISM din cadrul Facultăţii de Litere a UOC şi-au prezentat cercetările la Sesiunea de comunicări ştiinţifice a studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor

Masteranzii de la Relaţii Publice şi Dezvoltare Interculturală – Facultatea de Litere a UOC au participat la ediţia 2024 a Sesiunii de comunicări ştiinţifice a studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor

Departamentul de Limbi şi literaturi moderne şi Ştiinţele comunicării din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) a organizat, la finalul săptămânii trecute, Sesiunea de comunicări ştiinţifice a studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor. A fost un prilej bun … Continuă să citești Masteranzii de la Relaţii Publice şi Dezvoltare Interculturală – Facultatea de Litere a UOC au participat la ediţia 2024 a Sesiunii de comunicări ştiinţifice a studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor

Studenții de la Jurnalism UOC, în turul centrului istoric al Constanței cu ghidul Diana Slav

Mara MAVROMALIDI Alex IANULE Săptămâna aceasta, am fost, alături de colegii noștri din anul II şi de profesorii de la Specializarea Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universităţii Ovidius din Constanţa într-un tur al Peninsulei Constanței, împreună cu ghidul … Continuă să citești Studenții de la Jurnalism UOC, în turul centrului istoric al Constanței cu ghidul Diana Slav