Stela MAZURU, JI
Articol apărut în Revista Ovidianum, Anul I (XI), Nr. 1

Având drept reper mărturisirea poetului Grigore Vieru – „Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul” -, în mod analogic, mi-am construit propria afirmație: „Dacă unii râvneau să-și împlinească visul american, eu, după absolvirea liceului, jinduiam să-mi trăiesc visul românesc”. Nu pot să explic, pe deplin, de ce îmi doream eu, cu atâta ardoare, să vin în România. Un lucru e cert: de mică am prins frânturi din discuțiile oamenilor din jur, i-am auzit pe unii părinți povestind, cu mândrie, despre fiica sau fiul care s-au dus în România, la facultate. De asemenea, profesorii mei vorbeau despre elevii buni ai liceului, care, la fel, își continuă studiile în România. Treptat, în mintea mea, s-a configurat o deosebită imagine a spațiului românesc.

În luna iulie, am susţinut concursul de admitere și, ulterior, am așteptat cu nerăbdare rezultatelele. Recunosc, Constanța nu a fost prima mea opțiune.  Mi-ar fi plăcut, poate, să studies la Cluj sau la Iași. Le bifasem şi pe aceastea, înainte să mă decid. Am fost admisă și în Chișinău, iar când am văzut, în dreptul numelui meu, pe lista candidaților admiși în România,  instituția de învățământ – Universitatea „Ovidius” din Constanța – și regimul financiar – cu bursă -, m-am bucurat mult, dar nu era euforia pe care aș fi avut-o dacă aş fi rămas la Iași, care se afla la doar 30 km distanţă de oraşul în care locuiam. Am mai chibzuit o săptămână, am pus lucrurile cap la cap, au început să încolțească semințele reticenței, eram în dilemă. În pofida faputului că voiam să trec Prutul, îmi era frică, fiindcă știam că va fi greu, că voi veni foarte rar acasă și că urmează să mă confrunt cu o lume total diferită de ceea ce ştiam eu până atunci.

„Mă duc la Constanţa!”

Dar, de fapt, în adâncul sufletului meu, decizia era deja luată. Gândurile de a renunța să-mi împlinesc visul românesc erau doar de suprafață. În cele din urmă, vocea lăuntrică mi-a spus: „Fă ce vrei, dar să știi că vei regreta, vei sta mereu cu gândul la faptul că ai ratat șansa vieții tale. În plus, fii sigură că, dacă nu pleci acum, nu vei pleca niciodată”. A fost momentul în care m-am hotărât: „Mă duc la Constanța!”. Nu aveam dreptul să-mi abandonez visul. Aș fi făcut o mare greșeală, pentru că mi-am dorit întotdeauna să vorbesc corect limba română, să fiu în mijlocul vorbitorilor de limbă română, să-mi dezvolt un simț natural al comunicării, mai ales că specializarea pe care am ales-o cere acest lucru. În Moldova aș fi fost ca peștele pe uscat.

Știam câte ceva, de la lecțiile de istorie, despre orașul şi despre zona unde urma să-mi petrec anii de studenție:  Constanța, bătrânul Tomis, Dobrogea, mozaic intercultural şi interethnic.

În octombrie, mi-am pus dorul, visurile și așteptările în valiză și am pornit spre mare, spre ceea ce avea să devină oraşul studenţiei mele. Mulți dintre cei care aflau unde voi studia asociau plecarea mea la studii cu o vacanță la mare, de parcă ar fi urmat să fac plajă tot anul. Într-o oarecare măsură, aveau dreptate să gândească așa: există, oare, ceva mai frumos decât să-ți petreci anii studenției la mare? Mai are cineva privilegiul, în timpul sesiunii, când, de la prima pagină citită, i se închid ochii de somn, să facă o plimbare pe malul mării?

Bineînțeles, în primele zile, am luat Constanța la pas, cu tot ce are ea nou și vechi. Am realizat repede că e un oraș minunat. Mă fascinează în mod deosebit Zona Peninsulară , un peisaj citadin unic, plin de clădiri masive, care mai păstrează, și astăzi, ecoul secolelor trecute. Ziduri vechi, cu o arhitectură aparte, moschei și biserici originale, un cazinou faimos pe faleză, lângă care, evident, mi-am făcut poze.

Mi-a rămas în memorie prima imagine a Universității „Ovidius”, proiectată pe retină. Verdeața din fața clădirilor sale mi-a amintit de ilustrațiile din cărți sau broșuri ce prezentau viața studențească în străinătate. Erau imagini cu tineri în curtea Univerităților Oxford sau Cambridge, care studiau  pe iarbă sau pe bănci. Acest aspect  m-a făcut să mă simt cu adevărat  studentă în străinătate.

O diplomă europeană

N-am să emit judecăți de valoare despre învățământul superior românesc și nici n-am să fac comparație cu cel din Moldova, deoarece n-am fost studentă la universitățile de acasă. Pot spune doar că sunt mulțumită de programul pe care-l am și de profesorii care știu cum se obține din jurnalism o bucată de pâine. Învățăm mult mai mult din experința lor decât din teorie. Mai cu seamă că, în cazul jurnalismului, se pretează afirmația lui Geothe: „O privire în cărți și două în viață”.

Mulți sunt curioși să afle de ce venim noi, basarabenii, aici, să învățăm. Ne întreabă uimiți: „Voi nu aveți universități în Republica Moldova?” Cu multă răbdare, chiar dacă am fost întrebați de nenumărate ori, le răspundem că avem, dar că țara noastră nu a aderat la Uniunea Europeană și, în consecință, învățământul superior nu este unul european. În primul rând, orice compatriot de-al meu spune că vrea să obțină o diplomă europeană. Apoi, enumeră celelalte avantaje: loc la fără taxă, cămin gratuit, multiculturalitate, întrucât vechiul Tomis e un spațiu eterogen. În principiu, majoritatea a ales Constanța, pentru că oferă foarte mult.

Aceste mici și mari dorințe condiționează plecarea noastră de acasă. Suntem o mână de studenți basarabeni în Constanța, aproximativ 200, reuniți în jurul Organizației Studenților Basarabeni din Constanța, ale cărei baze au fost puse în 2008. Anul acesta, la Universitatea „Ovidius” au venit în jur de 50 de boboci. Autocarele, care porneau din Republica Moldova la sfârșitul lunii septembrie, erau pline cu studenți, tineri entuziaşti, dornici de carte. Începutul a fost pentru toți greu, dar am fost alături unii de alții. Tranziția de la învățământul preuniversitar la cel superior e dificilă, iar pentru noi a fost și mai grea, deoarece am schimbat mediul, am schimbat ţara. Mergem foarte rar acasă, de regulă în vacanțe, dar cu timpul ne-am obișnuit. Constanța e ca o a doua casă.

Am îndrăgit încă din primul moment Constanța și Universitatea „Ovidius”. Suntem mândri că pe mult visata noastră diplomă europeană va fi sigiliul Univerității „Ovidius”.

În general, noi, studenții veniți din Republica Moldova să studiem aici, încercăm să nu ne dezamăgim, în primul rând, pe noi, apoi, să nu-i dezamăgim pe cei dragi de acasă și, nu în ultimul rând, țara, deoarece suntem fiecare o mică parte din Moldova. Visul meu şi, cred eu, al fiecăruia dintre noi rămâne, totuşi, acela de a construi punți peste Prut.