Gheorghe Zamfir este un maestru al naiului, un muzician prodigios – solist, compozitor, orchestrator -, o personalitate polivalentă care s-a manifestat și în poezie și pictură, o legendă vie și un icon care a întrunit entuziasmul publicului, aprecierea unanimă a criticii, respectul lumii artistice și interesul companiilor și reprezentanților industriei culturale – case de discuri, manageri, producători, regizori, editori și impresari de pe 5 din cele 7 continente. Legătura dintre muzician și instrumentul care l-a făcut faimos, este descrisă de criticul și biograful Steve Huey, astfel:

Zamfir este muzicianul în întregime responsabil de  popularizarea unui străvechi instrument tradițional din Estul Europei,  în pericol de a cădea în uitare din lipsă de interes. Construit din bambus, stuf sau lemn, naiul (pan flute) constă într-o serie de tuburi, legate împreună, unul lângă altul, fiecare element al tubulaturii având un sunet individual. Deoarece această construcție  face ca executarea unor tempouri rapide să fie aproape imposibilă, precum și datorită  sunetului eteric, obsedant, instrumentul este ideal pentru genul de muzica lentă, care induce o stare de spirit liniștită, armonioasă și care a constituit marca muzicii lui Zamfir și a popularității sale. La început cunoscut pentru piese inspirate din folclorul românesc, muzică clasică și compoziții proprii, popularitatea lui Zamfir în Europa și America i-a deschis și o carieră de muzician crossover, înglobând în repertoriul său cover-uri ale unor cântece pop și teme din muzică de film, toate susținute de aranjamente orchestrale sofisticate și luxuriante”.(Huey, Catalog All Music, 2016)

Gheorghe Zamfir s-a născut în orașul Găești în 6 aprilie 1941. A studiat naiul cu Fănică Luca la Școala de Muzică nr.1 din București. A absolvit Conservatorul “Ciprian Porumbescu”, Secţia Pedagogie  în 1966. A continuat cu o specializare în dirijat de cor şi orchestră în 1968, și a obținut titlul de doctor în 2005  cu lucrarea: “Naiul – geneză, evoluție și semnificație”  la Școala doctorală din cadrul Universității Naționale de Muzică din Bucureşti-programul doctoral profesional. Cariera sa universitară datează din perioada 2001-2005, când a devenit profesor asociat la Facultatea de Interpretare Muzicală din cadrul Universității Naţionale de Muzică din Bucureşti unde a creat prima catedră de nai din lume, iar după încheierea colaborării cu Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, a continuat să predea naiul  la Universitatea Valahia din Târgoviște. Imediat după terminarea studiilor universitare, în 1966, a devenit dirijorul ansamblului Ciocârlia, un ansamblu prestigios destinat turneelor în străinătate. Această poziție i-a oferit posibilitatea de a-și prezenta compozițiile și orchestrațiile inspirate în fața unui public internațional, o altă șansă fiind colaborarea cu etnomuzicologul elvețian Marcel Cellier în perioada în care acesta a realizat ample înregistrări de muzică populară românească în anii ’60.  Gheorghe Zamfir și-a creat propria formație, un taraf format din soliști renumiți – Dumitru Fărcaș (taragot), Ion Drăgoi (vioară), Ion Lăceanu (fluier), Petre Vidrean (contrabas), Tony Iordache (țambal) și a obținut un contract de lungă durată la Paris, timp în care a realizat și înregistrări  pentru un CD Zamfir, a cărui calitate  a fost unanim apreciată de critici. În 1974 , a fost înregistrată la Bucureşti cu Orchestra Radio şi Corul Madrigal, sub bagheta dirijorilor Marin Constantin ­şi Paul Popescu prima sa lucrare vocal –simfonică,“Misa pentru Pace” pentru nai, cor, orgă şi orchestră. Prezentarea la Paris a aceleiași compoziții „Messe pour la Paix”, într-o formulă pe atunci inedită, cu taraf, cor și orchestră, a ridicat ștacheta și a marcat o veritabilă cotitură în cariera sa artistică la începutul anilor 70. A fost invitat de compozitorul Vladimir Cosma ca solist în muzica originală a filmului Le grand blond avec une chaussure noire, și a fost propulsat de succesul filmului spre noi colaborări solistice cu compozitori de muzică de film de talia unor Francis Lai, de două ori laureat al premiului Oscar pentru coloana sonoră a filmelor”Un Homme et une femme”(1966) și „Love Story”(1970), sau Ennio Moriconne, celebru pentru muzica seriei  spaghetti- western,  în regia lui Sergio Leone. Georghe Zamfir a compus el însuși muzică de film. A început cu filme în afara României și a avut succes, filmele la care a colaborat  au primit nominalizări la Oscar, începând cu filmul documentar consacrat războiului civil din Spania- “Mourir à Madrid” (regia  Frederic Rossif, 1963, cu vocea marelui actor John Gielgud(narator); apoi  filmul australian, “Picnic at Hanging Rock”( regia Peter Weir, în 1975, o ecranizare după romanul cu același titlu de Joan  Lindsay), un mare succes de public și de critică, a cărui muzică s-a bazat pe melodiile populare românești „Doina:Sus, pe culmea dorului”,  și „Doina lui Petru Unc” adaptate pentru nai și orgă de Gheorghe Zamfir și interpretate de el însuși împreună cu Marcel Cellier la orgă. A urmat o serie de înregistrări și producții cu celebra casă de discuri de muzică clasică, Philips-PolyGram (astăzi Universal Music Group), cunoscută pentru spiritul său conservator, dar care s-a deschis spre muzica de o excepțională calitate și originalitate a lui Gheorghe Zamfir a cărui popularitate era în creștere. Odată cu „The Lonely Shepherd” piesă înregistrat cu celebra orchestră James Last în 1979 și care a devenit o siglă sonoră pentru filmul lui Quentin Tarantino,”Kill Bill” din 2003, Gheorghe Zamfir se va afirma internațional ca artist crossover, având un repertoriu extrem de variat, de la folclor românesc la muzică clasică și de la jazz-rock – definitoriu pentru stilul orchestrei James Last- la genuri larg accesibile, muzică de film și muzică pop. Colaborarea cu big bandul condus de basistul de jazz James Last, i-a adus o largă notorietate în spațiul german, această orchestră fiind promovată pe canalul Norddeutsche Rundfunk din Hamburg. Gheorghe Zamfir a făcut parte din pleiada de mari muzicieni internaționali invitați să cânte cu această orchestră în deceniul șapte, printre care violonistul canadian Trudean Conrad, percuționistul Terry Jenkins, trombonistul belgian  George Delagay, trompetistul suedez Leif Uvemark, și americanii  Rick Keifer, Chuk si Bob Findley, sau trompetistul britanic Derek Watkins care înregistrase deja cu grupul Beatles hiturile „Strawberry Fields Forever” sau „Revolution 1”. Talentul excepțional, anvergura solistică, creativitatea și abilitățile de orchestrator ale lui Gheorghe Zamfir au fost  apreciate  de James Last, unul dintre cei mai premiați muzicieni ai secolului XX, cu 200 milioane de discuri vândute în timpul vieții, depășit doar de Ennio Moricone, cu 700 milioane.  Acesta este contextul carierei lui Gheorghe Zamfir în deceniile 7 și 8 ale secolului XX, iar muzicianul și instrumentul său, naiul, și-au continua mai departe ascensiunea parcă pentru a confirma ambele paradigme ale succesului – ciclurile  de creștere în durata lungă a muzicii de cod elaborat și cel scurt și exploziv al muzicii pop – ambele teoretizate de Abraham Moles în „Sociodinamica culturii”în 1968.

Popularitatea lui Gheorghe Zamfir a crescut vertiginos și în Marea Britanie, după ce piesa  „Doină de Jale „, având ca temă  un cântec românesc de înmormântare, a fost difuzată în cadrul programului  BBC cu caracter religios „The Light of Experience”. Sensibilă la reacția publicului casa de discuri Epic Records l-a invitat să înregistreze un disc single în 1976, care a urcat pe locul 4 în topurile din Marea Britanie în același an, iar acest succes va determina o creștere explozivă a vânzărilor de albume ale artistului pe piața britanică. Un nou succes, de această dată cu piesa „Summer Love”, a fost înregistrat în Africa de Sud, unde s-a plasat în top pe locul 9  în noiembrie 1976. În 1983 Gheorghe Zamfir a intrat în clasamentul Canadian Adult Contemporary Music, cucerind pozitia a treia cu „Blue Navajo”, dar și cu alte piese precum „Romance” din1982, și „Childhood Dreams” din 1983. Anii 1983 și 1984 sunt, de altfel, ani de vârf în cariera sa. Este prezent în topurile din mai multe țări și cu mai multe piese și albume deodată și apare concomitent pe genericul unor filme cu nominalizări la Oscar și  succes de box office. În România, a compus muzică pentru filmul  “Blestemul pământului, blestemul iubirii”, regia Mircea Mureşan, după romanul  “Ion”,  de  Liviu  Rebreanu,  pentru care a obţinut în 1978, premiul I pentru compoziţie. A  scris și interpretat muzica a două filme de acțiune “Karate Kid” (regia John G. Avildsen, regizorul seriei Rocky), 1984)  și “Kill Bill”(regia Quentin Tarantino, 2003). Tema personajului Deborah din filmul “Once Upon a Time in America”(regia Sergio Leone, muzica Ennio Moriconne, 1984) interpretată de Gheorghe Zamfir  a devenit un hit, iar la mai mult de trei decenii distanță este mesaj viral pe youtube, cu aproape șapte milioane de vizualizări.  În 1997, Gheorghe Zamfir a înregistrat muzica filmului macedonean „Across the Lake „(Преку езерото) inspirat de povestea reală a unei familii mixte (un macedonean, Konstantin si o albaneză, Elena) a căror tragedie personală este consemnată timp de mai multe decade, timp în care sunt separați de granițe politice care s-au schimbat peste noapte după cel de-al doilea război mondia. Konstantin trece lacul (si granița) cu o barcă, o aventură gândită pentru o zi dar care a durat 40 de ani. În deceniul nouă Gheorghe Zamfir a întreprins turnee în SUA, America Latină,  Australia, Noua Zeelandă, Japonia, Canada, Africa de Sud, Țările Nordice, Belgia, Franţa, Elveţia, Austria. Între 1988-1990 a fost primit de trei ori la Vatican de Papa Ioan Paul al II-lea. După 1990 a revenit din exil şi şi-a continuat concertele şi turneele în Franţa, Elveţia şi Turcia (unde a fost declarat cel mai popular compozitor şi artist al secolului XX). După un deceniu de absență se va întoarce din nou în Canada,  într-un turneu în 7 orașe cu cvintetul de coarde Traffic Strings, cu  care a interpretat în premieră mondială o versiune a Anotimpurilor de Vivaldi  pentru nai și cvintet de coarde în aranjamentul semnat de muzicianul de jazz Lucian Moraru. În  acest timp a colaborat cu importanţi muzicieni și orchestre din ţară şi de peste hotare precum: Nicolae Licareţ, James Last, Lawrence Foster,  British Chamber Orchestra, Cvartetul Oxford,  Marcel Cellier, ș.a. La aniversarea a 50 de ani de carieră artistică, în anul 2013, a constituit orchestra Zamfir 50 împreună cu dirijorul Corului Operei Naţionale Române, Daniel Jinga,  din instrumentişti de valoare de la Filarmonica “George Enescu”, Orchestra Radio şi Opera Naţională. În anul 2015 a urcat de  șapte  ori consecutiv, împreună cu André Rieu pe scena din Piața Constituției din București, în fața a 84.000 de spectatori. Seria de concerte ca invitat special al acestuia a continuat cu încă șapte reprezentații în Maastricht, Olanda.

Solist, compozitor, dirijor și orchestrator, denumit maestru („Master of the Pan Flute”),  rege (King of the Pan Flute), sau chiar o reîncarnare a zeului Pan, Gheorghe Zamfir a abordat inovativ naiul în analogie cu orga, creind un sistem  nai – orgă cu rosturi adânci. Ca și naiul, orga este un instrument vechi originar din Grecia antică. Inventarea orgii hidraulice în sec.al III-lea î.Hr a fost atribuită inginerului grec Ctesibius din Alexandria. Construcția orgilor din catedrale de mai târziu s-a bazat pe un sistem complex de tuburi, sunetele fiind produse prin vibrația aerului în tubulatură. Acest sistem a fost perfecționat mai întâi în sec.al XII-lea în Imperiul Bizantin. Prima orgă a ajuns la Curtea regelui Franței Pepin cel Scurt (fiul lui Charlemagne) în anul 757, fiind trimisă în dar de către împăratul Constantin al V-lea. Sistemul nai-orgă proiectat de Gheorghe Zamfir oglindește o tradiție muzicală și spirituală, raporturi matematice și simbolice, precum și creativitate tehnică, inginerească în serviciul muzicii și comunității care s-au manifestat de-a lungul unei istorii milenare. Cu  filozofie și sistem, artistul a perfecționat instrumentul, adăugându-i  tuburi (de la 20 la 22, 25, 28 ajungând la 30) pentru a-l  îmbogăți cu noi sunete și armonice și pentru a-i extinde posibilitățile tehnice și expresive.”Testarea” acestor noi valențe s-a realizat în cadrul unui program de concerte și recitaluri ,”The Pan Flute and the Organ”, susținut  în marile biserici și catedrale din Germania, Elveția și Austria.Renașterea muzicală și spirituală a naiului în spațiul occidental modern este rezultatul acestui program care s-a derulat neîntrerupt pe parcursul deceniului opt.

Experiențele pelerinajului și dialogul cu marea tradiție germană a orgii l-au condus la elaborarea unui sistem nai-orgă devenit o arcă, o punte între culturi, sisteme sonore, temporalități, stiluri și epoci creatoare. În aceeași perioadă Gheorghe Zamfir i-a dedicat acestui instrument primul tratat de specialitate publicat la Paris: Traitė Du Naï Roumain: méthode de flûte de pan(1975). Astfel, pentru a oferi un viitor naiului, chiar de la începutul carierei sale și-a căutat modelele în lumea barocului. Este posibil să fi fost inspirat de drumul lui Johan Sebastian Bach – considerat cel mai mare organist al barocului-, atunci când  dezvolta un concept acustic si o estetică marcată de complexitatea orgii pentru a crea un instrument mai bogat în posibilități, clavecinul bine temperat, din vechiul harpsicord. Sistemul orgii a fost dus mai departe de Bach care studiase cu Georg Bőhm pe celebra orgă de la catedrala Sf. Ioan din Lüneburg, dar a plecat în pelerinaj pe jos 500 km spre nord, la Hamburg și la catedrala Sf. Maria din Lübeck, pentru a studia tabulaturile pentru orgă ale lui Johann Adam Reincken și ale lui Dietrich Buxtehude, cu scopul de a-și disciplina stilul, ducând el însuși sau prin fii săi această această știință a scriiturii în alte orașe ale lumii germane. Zamfir a dat un sens practic acestui model în secolul XX, demonstrând pe parcursul carierei sale că a dezvolta un instrument presupune o implicare profundă a sinelui într-o relație cu arhitectura complexă a formelor și genurilor muzicale. În acest mod și-a dezvoltat capacitatea de a pune întrebări, de a căuta și găsi soluții tehnice și de a integra rezultatele  în construcția naiului și în stilul interpretării solistice în și prin prin crearea unui repertoriu specializat, ca bază a unei evoluții viitoare. A compus câteva sute de lucrări pentru nai solo, nai și diverse ansambluri camerale , lucrări vocal simfonice și dispune de o imprresionantă discografie, A dedicat naiului pagini remarcabile de muzică sacră: „Messe pour la Paix” (Paris, 1975) au urmat, Pour Toi Jesus, (Paris – Franţa, 1983); Ansi Dieu crea le monde, pentru 11 naiuri suprapuse (Franţa, 1983); O, homme, pentru nai, soprană oboi şi orgă (Elveţia, 1989); Dumnezeu, pentru 12 tenori, 12 başi, 12 cello, 12 contrabaşi, (Paris – Franţa, 1990); Expresie pe corzi de argint şi tuburi de aur, pentru nai şi violoncel, (Paris, 1990); Dialog între Iisus şi Caligastia, pentru violoncel solo (Paris – Franţa, 1992); Rugă, pentru nai şi cor mixt (Paris – Franţa, 1992); Psalm, pentru nai şi cor bărbătesc (Paris – Franţa, 1992); Pe calea luminii, pentru nai, cor de copii, orgă şi orchestră de cameră (1992); Simfonia Divină, pentru orchestră, cor mixt, cor de copii, orgă şi nai, pe texte biblice (2001), ș.a.

Discografia lui Gheorghe Zamfir este impresionantă și cuprinde 160 de titluri și 500 de milioane de discuri vândute în toată lumea, 120 de discuri de aur și de platină.

Fragment din Laudatio-ul realizat de prof. univ. dr. Lucica Tofan, prodecanul Facultăţii de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole, prof. univ. dr. Ana Maria Munteanu, de la Specializarea Jurnalism a Facultăţii de Litere, prof. univ. dr.Cristina Tamaş, decanul Facultăţii de Litere, prof. univ. dr. Adina Ciugureanu de la Facultatea de Litere şi, totodată, director al C.S.U.D. şi conf. univ. dr. Florentina Nicolae, prodecanul Facultăţii de Litere