Un jurnalist trebuie să aibă, în primul rând, discernământ!“. Eram într-o sală de curs (la M2, probabil) şi trăiam primele emoţii de student când am auzit cuvintele astea. Nu le-am uitat în anii ce au urmat. În total, vreo 13, până acum.

Ce-mi amintesc legat de începuturi? Că, după primele zile de practică, aş fi rămas pentru totdeauna în redacţie.

Am început la ziar, la „Cuget Liber“. Exploram oraşul în fiecare zi, în căutarea de subiecte şi poveşti. Îmi plăcea foarte mult să ascult oamenii.

În prima zi de jurnalist „cu acte-n regulă“ am fost să iau pulsul unui cartier de la periferie. Acolo am găsit oameni îngroziţi de scandalurile domestice cu bâte şi topoare, ce aveau loc în plină zi, pe stradă. M-a lovit în clipa aia o realitate despre care nu ştiam prea multe. Eu scrisesem până atunci doar articole cu şi despre adolescenţi 😊 Dar tocmai asta era provocarea, aşa că mi-a ieşit un articol de prima pagină.

Apoi, cu fiecare experienţă, am învăţat să am curaj, să pun întrebări, să critic. Să transmit emoţie cititorilor mei. Să nu pierd esenţa şi spiritul poveştii.

Deschiderea redacţiei regionale „Adevărul“ la Constanţa, în 2009, a însemnat un nou început şi mi-a adus o schimbare de perspectivă. Am scris mult, am organizat campanii cu impact, am descoperit poveşti ce mi-au confirmat că viaţa bate filmul. Scriam pentru ediţia naţională „Adevărul“, „Adevărul de Seară“, „Click!“ şi, uneori, pentru „Historia“. Apoi am descoperit forţa presei online şi un nou stil de a scrie. Aşa am învăţat că te poţi reinventa în fiecare clipă.

Ultimii ani mi-au adus un proiect nou – televiziunea. La Neptun TV am lucrat în producţie publicitară şi relaţii publice. Am creat scenarii, sloganuri, strategii şi texte de promovare, am realizat reclame, promo-uri, reportaje şi documentare, am învăţat cum montajul poate crea o poveste plină de emoţie şi de semnificaţii.

După 13 ani, am tolba plină cu idei şi experienţe. Am amintirea unor oameni frumoşi, minunaţi, pe care i-am cunoscut datorită profesiei.

Am învăţat mult, iar fiecare experienţă a fost o părticică dintr-un puzzle pe care îl completez în continuare folosindu-mă de instrumentele pe care mi le-a oferit facultatea. De la fiecare profesor am obţinut răspunsuri ce-mi sunt în continuare sursă de inspiraţie, aşa că am certitudinea că, la fel ca-n orice meserie, teoria şi şcoala sunt extrem de sănătoase şi-n jurnalism.

Da, ai nevoie de curaj pentru a decide să fii jurnalist! Spun asta gândindu-mă la clişeele de care ne tot lovim.  Că presa-i vândută, că jurnaliştii aleargă doar după senzaţional. Că n-au principii. Şi nici suflet, că doar de-aia reuşesc să relateze cu atâta detaşare evenimente tragice!

Realitatea este că jurnaliştii muncesc mult, foarte mult, iar ritmul haotic, mereu sub presiunea timpului, îi consumă până la ultima picătură.

Că toate poveştile tragice pe care le relatează le rămân întipărite în minte şi-n suflet.

Că munca lor nu-i răsplătită pe măsura efortului depus, dar foarte rar se plâng.

Că foarte mulţi jurnalişti excepţionali sunt prea puţin cunoscuţi, dar şi-au asumat o misiune, aceea de a fi corecţi şi de a fi în slujba celor mulţi, care au nevoie de ei, nu a „mai-marilor“ momentului. Atunci când Statul îi umileşte şi-i nedreptăţeşte, oamenii găsesc ultima speranţă în condeiul acestor jurnalişti.

***

Astăzi, tehnologia permite oricui să fie jurnalist de ocazie, iar minciuna se răspândeşte mai repede decât adevărul. Iată de ce este nevoie de profesionişti care să caute acest adevăr şi să-l transmită mai departe. Să nu păcălească, să nu reconstruiască realitatea.

Cred că e timpul ca publicul să fie din ce în ce mai exigent şi să aprecieze conţinutul de calitate. Să conştientizeze că este necesar să plătească şi abonamente la publicaţii online susţinute prin munca unor jurnalişti oneşti. Fiindcă şi asta-i o profesie, nu doar un hobby!

DA, este nevoie, poate mai mult decât oricând, de jurnalişti buni, credibili, pasionaţi. Este nevoie de jurnalişti cu discernământ.