Despre relațiile dintre instituțiile militarizate și presă, şocul cultural al refugiaţilor ucraineni în România şi publicitatea înşelătoare. Masteranzii de la Relaţii publice UOC şi-au prezentat cercetările la Sesiunea de comunicări ştiinţifice

Antonia IVAN

Dacă prima parte a zilei de astăzi a fost rezervată studenţilor Specializării Jurnalism, în contextul Sesiunii de comunicări ştiinţifice a studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, organizată de Departamentul de limbi şi literaturi străine şi Ştiinţele comunicării din cadrul Facultăţii de Litere, în a doua parte a zilei şi-au susţinut cercetările masteranzii de la programul de studii masterale Relaţii publice şi dezvoltare interculturală. La eveniment au participat, alături de aceştia, conf. univ. dr. Raluca Petre, coordonatoarea acestui program de master, conf. univ. dr. habil. Costel Coroban, lect. univ. dr. Mariana Bafană, lect. univ. dr. Valentin Vanghelescu şi lect. univ. dr. Ada Codău.

Sesiunea de comunicări este un moment important şi pentru studenţii de la master, oferindu-le ocazia să își prezinte progresul în cadrul lucrării de disertație. Această experiență îi ajută să își organizeze ideile și să își clarifice direcția de cercetare. Feedback-ul primit de la profesori este benefic şi, deși uneori poate fi critic, acesta oferă perspective, idei și sugestii noi de îmbunătățire a lucrării de disertaţie. Așadar, masteranzii pot corecta eventuale lacune și își pot îmbunătăți argumentația. Pe de altă parte, acest exercițiu dezvoltă abilități precum vorbitul în public și claritatea în expunerea ideilor, fiind o experiență care contribuie semnificativ la formarea profesională a studenților. Prin urmare, sesiunea de comunicări nu este doar un „checkpoint” pe drumul spre finalizarea lucrărilor, ci ajută studenții și masteranzii să-și transforme cercetarea într-o contribuție pentru domeniul lor. Masteranzii sunt pregătiți, iar profesorii, încântați de cum și-au structurat aceştia ideile și de cum au avansat în cadrul lucrărilor. „Nivelul este bun si suntem pe drumul cel bun”, a declarat conf. univ. dr. Raluca Petre, în cadrul manifestării ştiinţifice.

La final, fiecare masterand a primit diplomă de participare, momentul marcând nu doar încheierea sesiunii de comunicări ştiinţifice ediţia 2025, ci și aprecierea efortului depus de studenți în procesul lor de cercetare.

Mai jos, programul evenimentului:

Relații publice și comunicare, programul Relații publice și dezvoltare interculturală, ora 16.00, sala M2

Ioana ALDEA, MRPDI II: Etica digitală a prelucrării datelor cu caracter personal

Andreea ANDRONACHE, MRPDI II: Jurnalismul și relațiile publice. Delimitări conceptuale și practici profesionale

Diana BRAVU, MRPDI II: Comunicarea de criză a Inspectoratelor pentru Situații de Urgență 

Andreea CARAUA, MRPDI II: Relațiile dintre instituțiile militarizate și presă: limite și oportunități

Ekaterina-Andreea CHIȚU, MRPDI II: Comunicarea de criză și acoperirea mediatică. Studiu de caz: Curtea Constituțională a României în contextul anulării turului al II-lea al alegerilor prezidențiale 2024

Lavinia CULIN, MRPDI II: Strategii de promovare și publicitatea înșelătoare. Cazul Nordis

Rebecca DAVID, MRPDI II: Studiu psihologic asupra percepţiei imigranţilor sud-est asiatici (Bangladesh,Sri Lanka) în Romania

Andreea FOCȘA, MRPDI II: Șocul cultural și procesul de adaptare a refugiaților ucraineni în Romania

Cristina POPOIU, MRPDI II: Diferențe intergeneraționale privitoare la manierele din România

Smaranda Anamaria TOADER, MRPDI II: Strategii de comunicare politică în campania electorală. Analiza comparativă a discursului politic

Florentina VELCU (GIURCĂ), MRPDI II: Rolul campaniilor de relații publice în transferul de cunoștințe către studenți: strategii și impact

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.