Ruxandra Dede şi Andreea Ştefan, absolventă, respectiv studentă la Științe ale comunicării din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) sunt ghizi turistici la Cazino, încă de la redeschiderea monumentului istoric. Ruxandra Dede a absolvit programul de studii de licenţă Jurnalism din cadrul Facultăţii de Litere a UOC, în 2015 şi a lucrat, pentru o perioadă, în presa scrisă, mai exact, la cotidianul Cuget liber. Andreea Ştefan a absolvit Jurnalism UOC în 2024, iar în prezent este masterandă în anul II la programul de studii masterale Relaţii publice și dezvoltare interculturală (MRPDI) – UOC.
Absolventa şi studenta de la Ştiinţe ale comunicării UOC ocupă posturile de ghizi, la Cazino, în urma promovării unor concursuri. Cazinoul din Constanţa a fost redeschis, în primăvara acestui an, după aproape două decenii în care a fost închis, la finalul unui amplu proces de restaurare, derulat de Coompania Naţională de Investiţii, care s-a ridicat la peste 200 de milioane de lei cu TVA. Finanțarea reabilitării monumentului a fost asigurată de la bugetul de stat, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, dar a existat şi o parte de cofinanţare, pentru lucrări adiacente, din partea municipalității constănțene.
De la redeschiderea sa, Cazinoul a redevenit o atracţie pentru turişti, cel mai probabil pentru elementele arhitecturale în stil Art Nouveau. Ca element de noutate, clădirea reintrată în circuitul public vernisează expoziţii imersive şi are, la parter, un spaţiu muzeal dedicat istoriei monumentului. Din primăvară şi până în prezent, la Cazino au fost organizate evenimente precum IQ Digital Summit, primul eveniment de business şi tech organizat vreodată aici, un concert al sopranei Irina Baianţ, dar şi, săptămâna trecută, concertul violonistului Alexandru Tomescu, în cadrul celei de-a XVIII-a ediţii a Turneului Stradivarius. Clădirea promite să devină, în timp, un hub cultural al Constanţei.
Despre faptul că este unul dintre ghizii de la Cazinoul din Constanţa, Ruxandra Dede a declarat: „Pentru mine, a fi ghid la Cazinoul din Constanța e o bucurie sinceră. Nu doar că am privilegiul de a lucra într-un loc cu o istorie fascinantă, dar pot și să spun povești reale, emoționante, despre un simbol care ne definește oraşul. Jurnalismul m-a învățat să caut semnificaţia din spatele fiecărui edificiu, iar Cazinoul le are pe toate: eleganță, dramă, speranță și renaștere”.
La rândul său, Andreea Ştefan mărturiseşte: „Din perspectiva unei studente la Relații Publice, să pot interacționa direct cu oamenii, zi de zi, spunând povestea Cazinoului din Constanța, înseamnă să pun în practică tot ce învăț despre relația dintre patrimoniu, încredere și receptare. De asemenea, faptul că eu și Ruxandra avem șansa să vorbim despre expoziții în presa națională înseamnă mult – este tipul de recunoaștere care ne arată că munca noastră contează și că am continuat drumul cunoașterii într-o direcție bună”, a declarat Andreea.



