Conf. dr. habil. Raluca Petre şi lect. dr. Ada Codău, despre reglementarea media în țara cu cea mai mică investiție publică în domeniu şi dimensiunea interesului public ca marker al separării între marketing şi jurnalism, la Conferinţa FJSC, Universitatea din Bucureşti 2026

Conf. dr. habil. Raluca Petre şi lect. dr. Ada Codău de la programul de studii de licenţă Jurnalism – Universitatea Ovidius din Constanţa au participat, recent, la Conferinţa Internaţională Media and Communication Research and Practice 2026, organizată de Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti. În acest context, Raluca Petre a prezentat, în panelul Media Systems, Journalism Regulation and Professional Pathways, pe care l-a şi moderat, lucrarea The Implementation of EMFA in Romania: A Critical Perspective, alături de Ionuţ Tudor, cadru didactic asociat FJSC. Lect. dr. Ada Codău a susţinut, în panelul Media Literacy, Public Interest and Civic Interpretation, lucrarea The Public Interest Dimension as a Marker of the Separation Between Marketing and Journalism. Case Study: the “Gen, știri” Project.

În ceea ce priveşte cercetarea The Implementation of EMFA in Romania: A Critical Perspective, conf. dr. habil. Raluca Petre a arătat, alături de co-autorul lucrării, că Uniunea Europeană a acționat accelerat în direcția reglementării democratice a mass-media și a platformelor în ultimii ani. De la drepturile de autor până la sectorul audiovizual, de la serviciile digitale pe platforme până la inteligența artificială, există acum un cadru juridic solid de referință pentru statele membre UE. Regulamentul European al Libertății Media (EMFA) este cea mai recentă reglementare. A intrat în vigoare pe 8 august 2025. A durat mai mult de treizeci de ani până  când această implmentare s-a concretizat, dar este acum obligatorie pentru toate statele membre ale Uniunii Europene. Cum este implementată EMFA la nivelul UE și, mai concret, în România, țara cu cea mai mică investiție publică în mass-media (Henningsen 2023) a fost subiectul central al cercetării susţinute de conf. dr. habil. Raluca Petre la conferinţa de anul acesta a FJSC. Raluca Petre este titulara cursului de Politici media şi reglementare de la programul de studii de licenţă JURNALISM UOC.

Prin studiul său, The Public Interest Dimension as a Marker of the Separation Between Marketing and Journalism. Case Study: the “Gen, știri” Project, lect. dr. Ada Codău şi-a propus să analizeze în ce măsură conținutul editorial realizat în cadrul proiectului „Gen, știri” reprezintă marketing şi în ce măsură se constituie în texte jurnalistice care servesc interesul public. Lucrarea sa porneşte de la premisa că, deşi este vorba despre un proiect născut ca un răspuns la modificările aduse de mediul digital asupra producției și receptării informației şi adaptat particularităților de consum media şi nevoilor cognitive ale tinerilor Generației Z, conţinutul produs de echipa „Gen, știri” pe platforma Instagram respectă criterii de ştiricitate asemenea unui produs media tradiţional şi serveşte interesul public. Astfel, principala întrebare de cercetare la care încearcă să răspund este: Este „Gen, ştiri” un produs de marketing sau un produs jurnalistic? Un alt aspect pe care l-a urmărit în lucrarea sa, strâns legat de cel menţionat anterior, este legat de distincţia/ indistincţia din punct de vedere grafic, dar şi din punct de vedere al arhitecturii narative între conţinuturile editoriale şi native advertising în cadrul proiectului „Gen, știri”. Ipoteza exploratorie este aceea că, deşi conţinuturile publicitare sunt marcate regulamentar şi explicit, vizual sunt integrate perfect în conţinutul editorial al proiectului, ceea ce face ca pentru un individ nealfabetizat media înainte de „Gen, știri” să fie dificilă identificarea acestor regimuri distincte de conţinut.

***

Conf. univ. dr. Raluca PETRE predă la Specializarea Jurnalism (program de studii de licență) și la programul de studii masterale Relații publice și dezvoltare interculturală, ambele programe funcționând în cadrul Facultății de Litere a Universității Ovidius din Constanța. De asemenea, Raluca Petre este și coordonatoarea masteratului Relații publice și dezvoltare interculturală. În 2024, cadrul universitar de la UOC a fost editor principal al unui număr special al publicației Q2 Web of Science, European Journal of Communication (EJC) pe tema Information as a Public Good. În 2023, i-a apărut, în revista „Sociologia della comunicazione”, cercetarea „The platform for the European Public Service Media and Culture Sector; Towards a Sustainable and Democratic Model”. Tot în 2023, Raluca Petre a fost singurul expert din România selectat în echipa internațională de evaluare a învățământului superior din Lituania, domeniul Științe sociale. În același an, a fost citată de Peter Gross, în cea mai recentă carte a acestuia, Rădăcinile culturale ale sistemului mass-media românesc (Polirom 2023).

Între 2022 și 2023, Raluca Petre a făcut parte din echipa internațională de cercetare care a implementat proiectul SUSTENT finanțat de EEA & Norway Grants, axat pe explicarea și implementarea sustenabilității.În 2021, a publicat, alături de Sara Trajchevska, absolventă a Specializării Jurnalism și a programului de studii masterale Relații publice și dezvoltare interculturală, un studiu despre fake news în „Romanian Journal of Political Science”, singura revistă cotată ISI Web of Science în domeniul Social and Political Science din România. În 2019, Ralucăi Petre i-a apărut, la Editura Tritonic, volumul „Managementul informației în media”, suport de curs pentru studenții din anul I, Jurnalism. Nu în ultimul rând, cadrul universitar se implică, în ultimii ani, în calitate de mentor, într-o serie de proiecte care sprijină antreprenoriatul studențesc la Universitatea Ovidius din Constanța.

Ada CODĂU este lect. univ. dr. la Specializarea Jurnalism, Universitatea Ovidius din Constanța și, printre temele sale de interes în cercetare se numără practicile jurnalistice în conținutul de presă scrisă și în mediul digital, fake news-ul și studiile de gen. Predă, de asemenea, la programul de studii masterale Relații publice și dezvoltare interculturală din cadrul Facultății de Litere a UOC. Are o experiență de zece ani în presa din Constanța. De-a lungul timpului, a publicat texte în revistele „Dilema veche”„Revista 22” și pe platformele coordonate de Fundația Freedom House România. Este – împreună cu Raluca Petre – evaluator al traducerii în limba română a manualului UNESCO „Jurnalism, fake news și dezinformare” (2021). Nu mai puţin important, a publicat mai multe articole ştiinţifice care problematizează, dintr-o perspectivă critică, discursul presei. Din 2024, Ada Codău este membră a European Sociological Association (ESA). În prezent, publică pe platforma Presshub.ro, un proiect media coordonat de Freedom House România. Anul acesta, a fost nominalizată la Premiile Superscrieri #15, categoria Interviu, cu un interviu cu Mihai Preda, muzician şi poet, cu titlul „Mihai Preda, cunoscut ca Psihotrop – „Sistemul a eşuat atunci când a scos de pe băncile școlii părinții elevilor de astăzi, care nu mai au încredere în educație. /Fericirea e un cuvânt mare”.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.