Mă numesc Cecilia Zărea şi am absolvit Facultatea de Litere – Specializarea Jurnalism a Universităţii „Ovidius” Constanţa în 2007. În septembrie 2007 am fost acceptată în urma unui interviu ca reporter/redactor pe Eveniment – Investigaţii la ZIUA de Constanța. Aproape cinci ani am fost jurnalist de investigaţii (şi nu numai). Nu a fost cel mai uşor lucru din lume, mai ales la început. Am primit ca domeniu principal „instanțele” (justiţia) şi încă mi se pare cel mai fain dintre toate. Mi-a fost greu la început. Am trecut şi prin momente mai puţin fericite, dar care m-au ambiţionat, m-au ajutat să devin profesional şi chiar şi emoţional. Am întâlnit mulţi oameni care au crezut în mine, mai ales atunci când nici măcar eu nu credeam. Mulţi dintre oamenii de la început îmi sunt alături şi acum,  lucru pentru care sunt foarte recunoscătoare.

După cinci ani,  am intrat în televiziune,  la Antena 1 Constanța,  unde  am avut surpriza să întâlnesc şi alți oameni care au crezut în mine. Care au crezut că pot coordona o publicație,  că pot fi în acelaşi timp reporter tv,  producător al unei emisiuni de divertisment şi realizator al unei emisiuni economice. Nu sunt eu mai specială,  toţi reporterii făceau / erau mai multe. Pentru că puteam,  pentru că profesorii ne explicaseră la cursuri şi practica ne-a dovedit-o că jurnaliştii trebuie să fie flexibili,  să ştie şi să poată să facă de toate.

După doi ani în televiziunea locală,  am intrat în concediul de creştere a copilului şi am luat o pauză. Multe sentimente m-au încercat în această pauză legate de jurnalism şi de a face jurnalism în România. Mai precis,  în Constanța. Ieşind din iureşul de zi cu zi,  am avut răgazul mental de a privi inclusiv în jur la colegi de-ai mei şi la a ajunge la anumite adevăruri dureroase despre această profesie. Dincolo de îndemnurile simpatico-realiste că presa este un microb,  de care nu mai poţi scăpa o dată luat,  dincolo de amuzamentul în sine produs de ideea că jurnaliştii nu au sărbători, fac din noapte zi, nu au viaţă socială,  rămâne realitatea tuturor acestor afirmaţii. Dincolo de cât de fain este să fii jurnalist şi satiafacţia fiecărei ştiri bine scrise sau anchete bine făcute, rămâne realitatea reglementării insuficiente a drepturilor jurnaliştilor în câmpul muncii. Dincolo de  mulţumirea de a fi un om şi un jurnalist cinstit cu tine însuţi,  dar şi cu publicul tău, rămâne cenzura editorială de zi cu zi,  ce apare într-o formă sau alta. Expresii ca „nu ne interesează…”, „nu scriem despre…” şi altele sunt auzite aproape zilnic de jurnaliştii din ziua de azi. Nu numai din Constanţa. Şi ce faci în astfel de situaţii?  Îţi închizi mintea la subiectele nedorite. Foloseşti cuvinte mai puţin dure,  mai moi, vorbe cu dublu înţeles pentru ca ştirea să vadă totuşi lumina tiparului. Te resemnezi şi mergi mai departe. Îţi cauţi un alt loc de muncă,  ce are o altă politică editorială. Soluţii sunt.

Văzând totuşi,  toate aspectele nedorite ale jurnaliştilor de aici, frământările şi bătăile de joc, nu o dată m-am răzvrătit împotriva jurnalismului ca profesie.  Acum trei ani,  nu aş fi îndemnat pe nimeni să urmeze această facultate.

Şi totuşi, când s-a íncheiat ccc-ul,  m-am întors la presa scrisă,  la ZIUA de Constanţa. Doamne,  ce mult îmi lipsise să scriu! Să fiu indignată de nedreptăţile sociale,  să atrag atenţia asupra unor lucruri ignorate de oficialităţi,  dar cruciale pentru oamenii obişnuiţi.

Şi mi-am dat seama că,  de fapt,  despre asta este vorba în a fi jurnalist. Să îi ajuţi pe ceilalţi. Pe cei mulţi,  să vorbeşti pentru cei pe care nu îi ascultă nimeni. Şi să o faci iar şi iar,  oricât de greu ar fi,  oricât de neimportant ai putea crede că este demersul tău. De ce să devii jurnalist?  Dincolo de faima de moment,  dincolo de banii mai mulţi sau mai puţin pe care îi iei, dincolo de bucuria de a „apărea pe sticlă”, să o faci pentru că îţi pasă. De ţara ta,  de oraşul tău, de comunitatea ta. Să fii jurnalist pentru a face bine. Aşa cum poţi,  acolo unde poţi. Să fii jurnalist pentru a pune şi tu o cărămidă,  o pietricică oricât de mică la societatea de mâine. Pe care toţi o visăm,  ne-o dorim mai bună. Să fii jurnalist pentru că „vrem o ţară ca afară”, nu? Ei bine,  jurnaliştii o pot contura,  puţin cu puţin.

Dar pentru aceasta,  este nevoie de oameni bine pregătiţi. De jurnalişti cu discernământ, care să ştie în ce context se pot baza exclusiv pe tupeul de jurnalist şi în ce context să tacã. De moderatori tv îndrăgostiți mai mult de subiectele pe care le dezbat decât de imaginea lor pe monitoare. De jurnalişti care să ştie să scrie corect româneşte şi care să înţeleagă ceea ce citesc (e dur, dar aceasta este realitatea). De jurnalişti cu o minimă cultură generală, pentru a înţelege timpurile pe care le trăim. Câtă vreme un jurnalist nu este bine pregătit să nu se aştepte ca lumea să cadă pe spate când îşi anunță profesia.

Pregãtirea jurnalistului trebuie să fie continuă, însă bazele sale, în opinia mea, trebuie puse în facultate.  De aceea avem nevoie de jurnalişti şcoliţi. De aceea se vede diferenţa între un absolvent în profesie şi persoanele venite din alte câmpuri.

Fiţi înţelepţi, dragi jurnalişti ai viitorului!  Aveţi o mare responsabilitate pe umeri  şi o datorie faţă de oameni! Onoraţi-le cât de bine puteţi!

PS: ca o paranteză, să nu fiu ipocrită, zic: Bonusul meu într-ale jurnalismului este că la ZIUA de Constanţa l-am întâlnit pe cel care mi-a devenit soţ şi, totodată, tatăl celor trei pisi minunate pe care le avem împreună. Aşa că dacă faza cu datoria nu vă convinge să deveniți jurnalişti,  poate cea cu creşterea şanselor de a vă găsi jumătatea o va face. 🙂 Just kidding!  Succes tuturor şi nu uitaţi de rolul de formatori de opinii ce îl aveţi!