Central European University (Viena) i-a solicitat Ralucăi PETRE, coordonatoarea Specializării Jurnalism din cadrul Universității „OVIDIUS” din Constanța, o analiză privind reglementarea media în România. Raluca Petre vorbește, în calitatea sa de specialist în studii media, în podcast-ul CEU, despre actorii care pot reglementa domeniul media în România, dar care, din diverse motive, nu reușesc să facă acest lucru. Este vorba atât despre actorii de la nivel parlamentar, cât și despre sindicatele din domeniu și despre jurnaliști.
Ceea ce susține conf. univ. dr. Raluca Petre este că, deși a fost martorul care a înregistrat fidel transformările din cele trei decenii scurse de la ieșirea României din comunism, media nu a reușit să se transforme și pe sine în sensul unei reglementări care să permite funcționarea sa în cele mai bune condiții. Petre este de părere că nu există un nivel de expertiză foarte ridicat la nivelul Parlamentului României cu privire la media, de acest domeniu fiind responsabilă Comisia pentru Cultură din legislativ, ceea ce nu ajută prea mult, media și cultura fiind domenii distincte. În această ordine de idei, Raluca Petre atrage atenția, în analiza din podcast-ul CEU, asupra faptului că, în România, instituțiile culturale sunt cele care tutelează produsele media, deși acestea din urmă funcționează ca bunuri economice, în regimul cererii și ofertei. Conform coordonatoarei Specializării Jurnalism a UOC, din punct de vedere legislativ, România este mai degrabă reactivă decât proactivă, preluând directivele europene (care oricum sunt obligatorii), fără însă a avea inițiativă proprie în sfera reglementării media.
Poadcast-ul poate fi ascultat aici.