Alex Nedea de la „Recorder” va fi mentorul meu în cadrul proiectului „Mentorat pentru Tinerii Jurnaliști”

Carla PREOTEASA

Motivele pentru care am decis să mă înscriu în proiectul Mentorat pentru Tinerii Jurnaliști” sunt nenumărate, însă motivul principal al acestei alegeri a constat în oportunitatea de a învăța de la cei mai buni. Începând cu luna martie a acestui an, fiecare participant va beneficia de ședințe particulare cu mentorul pe care l-a ales încă de la debutul proiectului. Trebuie să recunosc, numele Alex Nedea se numără printre motivele pentru care am ales să mă înscriu în acest proiect. Admirația pe care o am pentru echipa „Recorder” și pentru materialele realizate de acești jurnaliști m-a făcut să îndrăgesc și mai mult jurnalismul de investigație pe care, trebuie să recunosc, îl consideram un domeniu periculos în care nu mă regăseam, un domeniu potrivit mai degrabă bărbaților și mai puțin femeilor. Jurnalistul de investigație duce o viață antrenantă, plină de provocări. Este mereu în căutarea adevărului și a demascării neregulilor dintr-o societate.

               Mi-am dorit să aflu și să înțeleg care au fost considerentele pentru care Alex Nedea a acceptat să participe în cadrul acestui proiect în calitate de mentor. Pe el, cei 17 ani de experiență în domeniu l-au încurajat să ofere și celor aflați la început de drum ceea ce el a descoperit și învățat de-a lungul acestor ani: „Eu – atunci când m-am apucat de profesia asta – a trebuit să fur foarte multă meserie. Cred că după ce am furat 17 ani meserie, e cazul să-i fac pe tinerii de astăzi să nu mai fure, ci să primească meserie”. În opinia lui Alex Nedea, experiențele pe care el le-a acumulat de-a lungul timpului în diverse domenii ar putea să-i ajute pe cei tineri să-și aleagă un drum, să își schițeze un plan, să se orienteze în viitoarea carieră. I-ar putea ajuta, modela și îndruma astfel încât societatea să poată progresa de la an la an: „Noi, ca oameni, ar trebui să oferim cunoștințe la schimb celor care vin în urma noastră. Cred că așa progresează o societate, învățând de la oamenii care sunt mai bătrâni într-o profesie”.

               Alex Nedea din 2003, cel care atunci abia făcea cunoștință cu presa, și-ar fi dorit să afle câteva secrete despre această meserie de la profesioniștii care acumulaseră deja experiență în domeniu și care l-ar fi putut îndruma: „Alex Nedea din 2003 ar fi vrut să afle multe lucruri pe care le știe Alex Nedea de acum. Nu pot să mă întorc la mine însumi, în urmă cu 17 ani, însă pot măcar să încerc să transmit cunoștințele astea celor care acum sunt ca Alex Nedea din 2003. Ție și tuturor celor din acest program”, susține jurnalistul de la Recorder.

Jurnaliști debutanți, instruiți de profesioniști cu vastă experiență în domeniu

               Inițiativa „Mentorat pentru Tinerii Jurnaliști” aparține Rațiu Forum și LSE Ideas, London School of Economics, care și-au propus un schimb de experiențe și cunoaștere între jurnaliștii profesioniști (mentorii) și cei aflați la început de drum, dornici să înțeleagă mai bine această profesie (participanții). Primele luni ale workshop-ului sunt dedicate întâlnirilor, conferințelor de grup în care tinerii jurnaliști vor face cunoștință cu toți mentorii. Aceștia din urmă își vor spune povestea și vor încerca să le dezvăluie participanților câteva dintre experiențele și întâmplările ce fac parte din viața unui jurnalist profesionist. Ulterior, ședințele de mentorat vor consta în conferințe online prin intermediul cărora tinerii jurnaliști vor comunica cu mentorii lor, conferințe ce au ca scop realizarea/elaborarea unei investigații. Subiectul investigației este ales atât de participant, cât și de mentorul său, iar în următoarele luni aceștia vor pune cap la cap idei, vor elabora planuri și vor ajunge la un numitor comun în ceea ce privește bunul mers al investigației.

               Cei care se înscriu în acest proiect trebuie să aibă minimum 1 an și maximum 4 ani de experiență în domeniu, dat fiind faptul că aceste ședințe de mentorat au scopul de a-i iniția pe tinerii jurnaliști în câmpul muncii și de a le împărtăși experiențe și informații utile pentru viitoarea carieră. Mentorii implicați în acest proiect sunt specialiști cu o vastă experiență în domeniul Științelor comunicării și nu numai: Emilia Șercan, jurnalist PressOne.ro și lector dr. la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București (UB), Alexandru Nedea, reporter Recorder și absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul UB, Ovidiu Vanghele, fondator al  Centrului de Investigații Media, Paul Radu, director al Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) și fondatorul Rise Project, Diana Oncioiu, jurnalist pentru platforma independentă Dela0.ro, Alison Mutler, jurnalistă britanică stabilită în România care lucrează în prezent pentru Universul.net și, nu în ultimul rând, Kit Gillet, jurnalist independent ce colaborează cu publicații precum The New York Times, Guaradian, The Economist și The Banker.

               Pentru cei care nu cunosc activitatea și misiunea Rațiu Forum, această inițiativă a luat naștere cu scopul de a analiza și monitoriza situația democrației la nivel național din România. Forumul Ratiu aparține fundației caritabile Ratiu Democracy Center și London School of Economics IDEAS Think Tank. Cei de la Ratiu Forum își derulează activitatea în etape: prima etapă presupune schimbul de expertiză prin sprijinul LSE IDEAS, organizație formată dintr-un grup de reflecție pentru politică externă la London School of Economics and Political Science, UK. Următoarea etapă presupune organizarea de ateliere și prelegeri regulate, atât interne, cât și publice, pe teme de interes actual. Ratiu Forum urmărește extinderea accesului extern la evenimentele sale prin parteneriate cu instituții ce au aceleași interese.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.