Laura VIȘENESCU

Dacă acum un an mi-ar fi spus cineva că îmi voi petrece prima parte a studenției în timpul unei pandemii și exclusiv în mediul online, aș fi zâmbit, amuzată fiind de imaginația trăsnită a acestuia. Cu toate că, recunosc, ideea de a face facultatea online nu m-ar fi deranjat. Ba, din contră, mi-ar fi stârnit o senzație de pace interioară, câteva întrebări mi-ar fi răsunat în minte, repetându-se precum melodia preferată de care nu te mai saturi: Oare ar fi mai confortabil așa? Oare aș fi mai productivă? Oare timiditatea și anxietatea mea s-ar mai domoli?

M-am bucurat enorm când am aflat că am intrat la specializarea dorită. Deși cred că, de fapt, specializarea m-a ales pe mine. Specializarea Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța a fost singura mea opțiune. Unii ar putea spune că mi-am încercat norocul și că am riscat inconștient. Mie îmi place să privesc lucrurile dintr-o altă perspectivă, anume că intuiția mea a avut dreptate.

Nu am prevăzut, însă, că voi face primul semestru prin intermediul aplicației Microsoft Teams, de acasă, stând la birou, trezindu-mă fie cu o oră înainte de începerea cursurilor, fie cu doar câteva minute, în acele zile în care insomnia mi-ar fi dat târcoale, iar somnul dulce ar veni tiptil abia spre dimineață. Nu am prevăzut nici că voi face și cel de-al doilea semestru în mediul online.

Pentru mine, studenția online a reprezentat o veste bună. Mi-ar fi fost teamă să merg fizic la facultate din cauza pandemiei. Nu pentru că m-aș fi îmbolnăvit eu, o persoană tânără, despre care se presupune că nu ar fi ținta unor simptome grave, ci pentru că nu aș fi dorit să ne intre în casă, neinvitat, acest virus teribil și persistent. Sentimentul de vinovăție – în cazul în care familia mea ar fi luat Covid-19 de la mine – m-ar fi bântuit mai ceva ca acele fantome din desenele animate sau din filmele de groază.

Nu mi-a trebuit mult timp pentru a mă acomoda cu acest stil online de predare și învățare. Noul orar, săptămânile pare și impare, termenii de „curs” și „seminar” –  aceștia au fost factorii cu care m-am familiarizat mai greu. Cu toate că nu am avut încă ocazia de a trăi experiența tradițională de student, am reușit să mă adaptez, încercând să-mi păstrez optimismul și pasiunea de a acumula noi informații.

În ciuda faptului că mersul la facultate a fost înlocuit de un simplu click pe butonul „join meeting”, stresul și anxietatea au decis să nu aibă nicio absență și să participe la toate orele de curs, la toate orele de seminar și la toate colocviile și examenele. Nu pot spune că aceste „personaje” mi-au pus bețe în roate, însă aș minți dacă aș spune că mi-au fost de ajutor, mai ales de-a lungul unui an în care am fost și continui să fiu martoră la o pandemie care a adus o sumedenie de schimbări la nivel economic, politic, educațional, social și  relațional. Curiozitatea, entuziasmul și ambiția mea s-au luptat cu stresul și anxietatea cu o ardoare înzecită din pricina acestei pandemii, având drept consecință, din păcate, apariția procrastinării. Deși nu am putut vedea lumea și acest an studențesc printr-opereche de ochelari cu lentile roz, le-am văzut așa cum sunt: ușor haotice, dar îmbinate cu  momente frumoase, hazlii și pline de speranță.

Profesorii, care au fost înțelegători și care nu au pus presiune pe noi și nici nu ne-au judecat atunci când am făcut greșeli, spunându-ne că din acestea învățăm, au jucat un rol important în această perioadă plină de incertitudine, cel puțin pentru mine. Urmărindu-i cum reușesc să-și organizeze cursurile și seminariile în vremurile acestea complicate, cum predau și explică pe înțelesul și în ritmul nostru, dând dovadă de un profesionalism de nota 10, mi-am propus să lucrez, la rândul meu, din greu, astfel încât să mă maturizez atât la nivel emoțional, cât și educațional, și într-o bună zi, profesional.

Nu vreau să îmi amintesc de acest an cu tristețe, frustrare sau regret. Motiv pentru care, încă de la bun început, am încercat să păstrez o mentalitate deschisă și să mă bucur de orice oportunitate care îmi sare în cale, oricât de mică ar  putea fi aceasta.