Medicul Alexandru Vlad Ciurea, Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius“: „Creierul uman nu are limite“

Florina NĂNESCU

Medicul neurochirurg, prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ovidius”. Ceremonia acordării titlu academic a avut loc în Sala Senatului a Universității „Ovidius“, în prezența rectorului, prof. univ. dr. Sorin Rugină, și a prof. univ. dr. Vasile Sârbu. „În mediul nostru academic există un obicei transmis din generație în generație, să căutăm opera scrisă mai mult decât faptele, să vedem ce-l creditează pe un mare chirurg  în valența lui de profesor și de cercetător științific. Domnul profesor Ciurea a crescut generații numeroase de tineri rezidenți în calitatea sa de dascăl și de şef al secției de la SANADOR din București, a coordonat teze de doctorat, a condus Spitalul Bagdasar-Arseni, 11 proiecte de cercetare naționale și internaționale în care s-a implicat“, a declarat profesorul Vasile Sîrbu, care a dat citire laudatio-ului, sintetizând astfel bogata activitate a doctorului.

DSC_9534_edited

Precizând că nu-i plac cuvintele mari, pentru că acestea, susţine el, nu i se potrivesc, reputatul neurochirurg a făcut o prezentare a limitelor creierului uman, constatând ca acestea nu ar exista: „Prima celulă care apare în organism nu este a inimii, ci a creierului. Creierul asimilează foarte bine până la vârsta de 3 ani. (…) „Pe baza sinapselor crește inteligența umană“, a explicat doctorul Alexandru Ciurea.

Medicul a invitat auditoriul să reflecteze la o serie de întrebări, având convingerea că răspunsurile se pot concretiza în viitor ca acțiuni, dacă avem în vedere o bună educație pentru sănătate, o bună interacțiune cu proprii stimuli.

La finalul conferinţei, prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea a amintit că nu există limite ale creierului: „Nu s-a dovedit existența unei legături semnificative între mărimea volumului cerebral și funcțiile majore: inteligența, memoria, decizia, cogniția etc“, adăugând că ar trebui să ne identificăm cu aforismul lui Dalai Lama: „Filosofia bunătății noastre se află în creierul nostru și nu în inima noastră.“

Florina NĂNESCU este studentă în anul I la Specializarea Jurnalism a Facultăţii de Litere.

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.