Cristian Todie, artistul care a creat a treia carte spaţială a omenirii, a conferenţiat la Constanţa. Cazinoul poate deveni un axis mundi

Mădălina SÎRGHI
Alina MARIN

Originar din Constanţa, dar plecat în Franţa în urmă cu patru decenii, artistul plastic Cristian Todie, a conferenţiat, miercuri, în cea de-a treia zi a Săptămânii Ovidius, în oraşul său natal. La evenimentul desfăşurat la Casa de Cultură din Constanţa şi moderat de prof. univ. Daniela Ţurcanu, directorul Centrului de Expertiză a Operelor de Artă din cadrul Institutului de Ştiinţă, Cultură şi Spiritualitate al Universităţii „Ovidius” din Constanţa, alături de artist au fost rectorul Universităţii UOC, prof. univ. dr. Sorin Rugină, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, diplomatul Dorin Popescu, Dezideriu Dudaş, preşedintele Asociaţiei Strategia Dezvoltării României (Regiunea Dobrogea) şi profesorul fizician de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, Ion Băraru.

Sorin Rugină, rectorul UOC, a insistat asupra importanţei celebrării poetului Ovidius, dar şi a necesităţii de a dezvolta cultura în vechea cetate Tomis, astăzi Constanţa. “Universitatea noastră este singura instituție academică din lume care îi poartă numele poetului Ovidius. Suntem obligați moral de a readuce în memorie, tuturor membrilor cetății, imaginea luminoasă a acestui poet, care din exilul de la Tomis a creat, s-a climatizat și a devenit primul poet al Daciei pontice. A asigurat originea noastră latină în această zonă. Cunoscuta statuie, care este simbol al Constanței, subliniază această latinitate a noastră și suntem mândri de acest lucru și avem obligația de a o promova, pentru generațiile viitoare. Misiunea membrilor mediului academic, prin toate cele 16 facultăți pe care le are Universitatea Ovidius, este tocami de a perfecționa educația, civlizația din zona în care trăim”, a declarat prof. univ. dr. Sorin Rugină.

La rândul său, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie a vorbit, în contextul Anului omagial Ovidius, despre o hermeneutică a spiritualităţii, în vreme ce Dezideriu Dudaş a comentat pe marginea ideii de epuizare a cosmopolitismului ca paradigmă a dezvoltării.

Nu mai puţin important, lector univ. şi diplomatul Dorin Popescu şi-a exprimat convingerea că, la Constanţa, s-ar impune construirea unei Case a lui Ovidius, pentru a (re)crea povestea poetului relegat în Tomis, astfel încât ea să fie mereu păstrată în conştiinţa tinerilor. Mai mult decât atât, Dorin Popescu a menţionat şi că poetul Ovidius ar trebui introdus în manuale, în semn de recunoştinţă pentru moştenirea lăsat Constanţei.

Deosebit de interesant a fost, în cadrul evenimentului, momentul elevilor Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” care, alături de profesorul Ion Băraru, au prezentat una dintre cele mai recente lucrări ale lor, constând într-un robot conectat la smart gadget-uri. Spre încântarea auditoriului, creaţia elevilor se deplasa pe scenă, aruncând mingii şi adunându-le ulterior.

elevi mircisti

Cazinoul din Constanţa – artă pentru artă

În ceea ce îl priveşte pe Cristian Todie, trebuie spus despre artist că, timp de 40 de ani, a lucrat și şi-a desăvârșit opera în centrul culturii franceze. Artistul s-a reîntors la Constanţa cu dorințe mari, printre care aceea de a înființa o şcoală. Astfel, Universitatea Ovidius îi oferă acestuia posibilitatea de a-şi îndeplini dorinţa, prin predarea în cadrul unui departament de inginerie a hârtiei și a unui centru de artă teoretică.

Cristian Todie s-a prezentat publicului constănţean cu un set de 105 fotografii, un melanj de artă, ştiinţă şi geometrie. Artistul a definit și expus conceptele artei sale inovative, conceptuale, pe care o valorifică printr-o demonstrație a propriei cărţi. Acesta a dezvoltat o artă de dimensiuni geometrice, creând o carte ce se poate plia în mai multe forme, păstrându-şi însă mereu același conținut. Cartea artistului a fost considerată ca fiind a treia carte spațială a omenirii, pe care acesta o prezintă ca pe „o corelație ce poate continua la infinit între panoramic şi interior”.  În această ordine de idei, Cristian Todie a declarat, în cadrul evenimentului: „Sper ca în Constanța să găsesc persoane care să investească și să creeze o polaritate mondială, un punct de plecare al acestei cărți în ediție”.

Cristian Todie a adus în dezbatere și delicata situaţie a Cazinoului, simbol al Constanței, una dintre puţinele clădiri în stil Art Nouveau din România. Artistul îşi dorește să contribuie la restaurarea şi, ulterior, la punerea în valoare a ceea ce el a numit „oglinda Constanței”, considerând că acest proiect este perfect realizabil. În acest sens, Todie a afirmat că centrul de artă teoretică pe care şi-l doreşte la Constanţa ar îngloba Cazinoul, printr-o construcţie exterioară. „În momentul în care l-aș face real, Constanța ar fi cel mai cunoscut oraș de pe pământ, din punct de vedere artistic”, a menţionat Todie, adăugând că poate spori potenţialul Constanței prin proiectul său care „are o dimensiune ce este imposibil să nu atragă atenția întregii omeniri”. Cu alte cuvinte, cel mai cunoscut monument al oraşului-port ar putea deveni un soi de axis mundi.

Mădălina SÎRGHI şi Alina MARIN sunt studente în anul I la Specializarea Jurnalism a Facultăţii de Litere.