Florina Nănescu și Petruț Iacob sunt cei doi studenţi de la Specializarea Jurnalism din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii „Ovidius” din Constanţa (UOC) care se numără printre finaliştii competiţiei Social Impact Award (SIA), ediţia 2017. Proiectul Ancora, realizat de cei doi este primul din Constanța care participă la această competiție şi care a trecut de etapa preliminară. Din 57 de proiecte depuse, doar 17 au fost selectate pentru a fi sprijinite la nivel național.
Social Impact Award este o competiţie de idei dedicată tinerilor care vor să schimbe în bine societatea în care trăiesc. Proiectul îşi propune să promoveze antreprenoriatul social în rândul tinerilor din Europa Centrală şi de Est. Publicul ţintă este format din persoane cu vârste cuprinse între 14 și 30 ani, care îşi doresc să găsească soluţii inovative la probleme sociale curente, iniţiind proiecte sau chiar organizaţii. Participanţii pot aborda o serie de teme: sărăcie, sănătate, educaţie, mediu, energie, tehnologie şi comunicaţii, drepturile omului, discriminare.
Juriul competiţiei a selectat, la finalul lunii mai, din totalul de proiecte depuse în perioada 25 aprilie-16 mai, 17 echipe, care vor avea şansa să îşi pună în aplicare ideile. Una dintre aceste echipe este formată din Florina Nănescu şi Petruţ Iacob. Proiectul celor doi studenţi jurnalişti se numeşte „Ancora – start în cariera copiilor din centrele de plasament“ şi îşi propune, conform finaliştilor, „să aducă un suflu nou pe piața muncii, rezolvând, astfel, problema incluziunii copiilor din centrele de plasamente, cu vârste cuprinse între 16 şi 26 ani, din Constanţa, prin deprinderea la locul de muncă a abilităţilor de socializare şi de creaţie şi asigurarea unui venit constant”.
Alături de proiectul studenţilor ovidieni, în cadrul competiţiei au mai fost selectate încă 16 proiecte. În România, Social Impact Award se află la cea de-a cincea ediţie şi este organizat de către Global Shapers Bucharest Hub, Social Innovation Solutions şi Universitatea Alternativă.
„Privim către oamenii care cred că pot schimba lumea”
În acest context, am stat de vorbă cu Alexandru Stănescu, vocea, coordonatorul Social Impact Award, pentru a înţelege mai bine ce gen de tineri sunt cei mai potriviţi pentru această iniţiativă. Am aflat astfel că „proiectul Social Impact Award s-a născut la finalul anului 2008, din ideea unui profesor de la Facultatea de Antreprenoriat de la Viena University. De-a lungul timpului, proiectul s-a extins în 18 țări și va ajunge, probabil, în 40 – 45 de țări pe patru continente, în următorii 3 – 4 ani”, a declarat Stănescu. El a ţinut să menţioneze că există deja o reţea de companii şi asociaţii care susţin această competiţie.
În ceea ce îi priveşte pe tinerii care au trecut, la ediţia din acest an, de etapa preliminară, Alexandru Stănescu a declarat: „Îmi par foarte naivi, iar acest lucru înseamnă că sunt exact genul de oameni pe are îi căutăm, pentru că noi privim către oameni care cred că pot schimba lumea și mulți îi consideră pe aceștia naivi. Cumva, cei care au reușit să aducă schimbarea sau inovarea socială în lume au pornit cu idei mici, dar cu ambiții mari, pentru că, așa cum este și motto-ul Social Impact Award, «Big Changes start with small ideas»/ «Schimbările mari încep cu idei mici». Chiar dacă ideile unora dintre cei 17 finaliști par mici, ele pot avea un impact mare”, a explicat coordonatorul SIA.
Stănescu a precizat şi că, deocamdată, nu există indicatori de performanță privind proiectele finaliste, pentru că ideile celor 17 echipe sunt la niveluri diferite de maturitate. „Prin natura lui, antreprenoriatul de orice fel înseamnă un risc. Orice idee testată în teorie poate să devină realitate, doar că nu trebuie să fie privită superficial”, a adăugat coordonatorul Social Impact Award, Alexandru Stănescu.