Crina Kibedi, absolventă a Specializării Jurnalism, promoția 2003-2007, Specialist Relaţii Publice – Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. „Apostol Andrei” Constanța

Dacă ar fi să dau timpul înapoi și să îmi aleg încă o dată drumul în viață, poate că aș inversa aleile dar, tot la “comunicare” aș ajunge. Am ales Jurnalismul în timpul liceului. Știam clar încă din clasa a X-a ce vreau să fac, iar secția tânără din cadrul Universității Ovidius a fost exact așa cum mi-am dorit. Cu profesori calzi, primitori – oameni care m-au fascinat, pe care aș fi putut să îi ascult ore în șir, ale căror cursuri aveau mereu acel “ceva” care te captiva. Nerăbdătoare să pun în practică ce studiam, m-am angajat la TV Neptun în timpul primului an de facultate. A urmat apoi Național FM, unde mai întâi am fost responsabilă de marketing, ulterior am devenit reporter, prezentator de știri si corespondent. Au fost ani superbi. Radioul îți dă intimitate, ritm, viață. 4 ani au trecut repede, în vara lui 2007 am terminat facultatea iar în toamnă am revenit în televiziune. Am editat știri, am prezentat și realizat jurnale și emisiuni la Antena 1 Constanța, am fost corespondent pentru Antena 1și Antena 3. Au fost ani frumoși și complecși. De trustul Intact m-am despărțit când am intrat în concediu prenatal. După scurt timp am revenit în televiziune, dar pe alt program. La Realitatea TV Constanța. Ulterior, Realitatea TV Constanța s-a transformat în Dobrogea TV, unde, în calitate de redactor-șef, am coordonat activitatea din punct de vedere editorial. In 2017 am renunțat la “sticlă” și am ales alt gen de comunicare, în cadrul Spitalulului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța. A fost și este o mare provocare să fiu PR-ul unei unități spitalicești de o asemenea talie. Cât despre comunicare ca și meserie, indiferent cum și cui te adresezi, comunicarea nu este ușoară, dar este primordială.Implică multă muncă, dar și seriozitate. Și are o frumusețe aparte. Este un domeniu în care nu te plafonezi, în care mereu socializezi, cunoști oameni, trăiești experiențe și aduni amintiri. Mult succes, tuturor!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.