Carla PREOTEASA

Coregrafa Andreea Tănăsescu și-a lansat, la finalul săptămânii trecute, la Muzeul de Artă Constanța, volumul „Exercițiu de solidaritate”. Cartea, publicată la prestigioasa Editură Tritonic, a fost prezentată de prof. univ. dr. Ana Maria Munteanu ( (Secția română a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru), coordonator al Specializării Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității„Ovidius” din Constanța. Andreea Tănăsescu este lect. univ. dr. în cadrul UNATC, coregrafă și manager de proiecte culturale, director fondator al Asociației Culturale „A&A Associated Artist”. În contextul evenimentului găzduit de Muzeul de Artă Constanța, coregrafa a acordat un interviul pentru blogul Specializării Jurnalism.

Carla Preoteasa: Ce anume v-a inspirit în scrierea volumului „Exercițiu de solidaritate”?

Andreea Tănăsescu: Sunt foarte multe gânduri, informații pe care le-am procesat de-a lungul vremii, dar este și parcursul meu de coregraf, de regizor… Nu există un singur lucru care m-a inspirat. Cu siguranță există o complexitate de fenomene, în special din sfera socială, din societatea noastră de consum. Am încercat să ating niște teme precum abuzul moral și fizic și manipularea. Există foarte multe straturi și substraturi de sensuri care m-au condus la această formă a volumului.

C.P.: De ce ați ales tocmai aceste teme sensibile, teme de impact: migrația, dezrădăcinarea, confuzia, pierderea identității?

A.T.: Eu am plecat din România pentru a studia la Paris, iar acolo am cunoscut o realitate diferită de ceea ce știam în România. Am întâlnit migranți din toată lumea care petreceau ore lungi de așteptare pe lângă primăriile și prefecturile din Franța. M-a izbit această realitate, m-au sensibilizat poveștile acestor oameni și implicit, povestea mea de tânăr student la Paris. Am încercat să dau viață acestor povești.

C.P.: Cum reușiți să împăcați aceste register stilistice: dansul, muzica, teatrul?

A.T.: E destul de complex. Necesită multă cunoaștere pe care eu am străbătut-o și aplicat-o din copilărie și există și o tehnică pe care eu am învățat-o în studenție. Sigur că lucrurile se nasc și datorită talentului, culturii pe care o acumulezi, și datorită unor interacțiuni între fenomene, dar în special există o tehnică pe care o învățăm încă din studenție și pe care o aplic și acum. Încerc să merg și mai departe de această tehnică pentru a face ca emoția să ajungă direct la public.

C.P.:Ce părere aveți despre statutul artistului din România la momentul actual?

A.T.: Este dificil să fii artist în România. Depinde și în ce domeniu. Domeniul în care eu m-am format este, poate, cel mai dificil, pentru că dansul este ca scrisul pe apă. Adică se pierde la finalul reprezentației, spre deosebire de literatură, unde cuvântul este suflu și energie. La fel este și mișcarea, de fapt, dar scrisul poate fi depozitat pe o pagină de hârtie. În coregrafie, dacă nu ai structuri stabile și foarte puternice, nu poți dezvolta mecanisme de promovare, finanțare și menținere a unor instituții ale dansului. Mă lupt pentru a dezvolta proiecte în România, pentru a-I ajuta pe tinerii coregrafi să ajungă la public. Este foarte greu să ajungi la public. Fiecare artist trebuie să își găsească propriul drum și să înțeleagă realitățile momentului. Sfatul meu ar fi să nu mai aștepte de la context, ci să investească în acest context sau să se investească. Nu poți să oferi fonduri pentru un proiect, riscând să nu duci la capăt ceea ce ți-ai propus.

C.P.: Cum ați descrie, în câteva cuvinte, punerea în scenă a piesei dumneavoastră, „Fabrica de pește”, cu studenți de la Specializarea Jurnalism?

A.T.: A fost o surpriză pentru mine, doamna Munteanu cunoaște acest lucru. E o inițiativă foarte frumoasă a doamnei profesoare Ana Maria Munteanu. Sunt încântată de exercițiul și de jocul studenților și le urez succes în continuare!