Jurnal de studenție din izolare – Andreea Marin, studentă în anul I la Specializarea Jurnalism

Ora 4 dimineața poate fi un sfetnic bun. Pentru mine, însă, ea reprezintă dușmanul de temut, căci, din cauza sedentarismului, a izolării forțate cu care suntem nevoiți să ne „împrietenim”, somnul dulce și liniștit a devenit un vis pierdut de la mijlocul lunii martie.

Am ajuns cu numărătoarea la ziua 30 de când nu am mai ieșit din casă. Absolut deloc. Șocant, nu? Însă dacă iau în calcul amintirea ultimei ieșiri, în care orașul deja părea să fie pustiu, încep să mă gândesc la faptul că am comis „o rebeliune” atunci, prin simplul fapt că nu am stat acasă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Dacă m-ar trezi cineva din somn la 6 dimineața și m-ar pune să descriu, printr-un cuvânt, ce înseamnă COVID-19 pentru mine, aș răspunde cu un singur cuvânt. De fapt, o singură silabă: „dor”.

Mi-e pur și simplu dor. De la asfaltul pe care-l călcam grăbită, indiferentă, cronometrând minutele pe care aveam să le întârzii (pentru mine, punctualitatea a fost mereu o problemă), la fețele cunoscute ale vecinilor și vânzătoarelor, până la „sufocarea” prietenilor și sunetul veșnicii întrebări: „Unde mergem?”.

Dacă până acum aveam o idee legată de faptul că „ne robotizăm” prin intermediul smartphone-urilor și al rețelelor sociale, la momentul actual constat că, pentru unii oameni, acestea sunt la fel de importante precum o pereche de plămâni, inima aflându-se pe „apel în așteptare”, nerăbdătoare să se sincronizeze cu altă inimă, într-o îmbrățișare.

Trebuie să recunosc că au existat modificări semnificative și în ceea ce mă privește: am început să citesc mai mult, să mă joc ore întregi, să fac exerciții  de sport în casă și să vizionez diverse filme și seriale. Uneori, stabilesc să mă uit cu cineva în același timp la un film, ca să creăm un fel de atmosferă de cinema. În viața mea s-a „infiltrat” însă și o parte preferată a zilei: dimineața. Înainte nu agream deloc acest moment din zi, dar acum el a devenit singurul prilej de interacțiune maximă și râs cu poftă prin prisma cursurilor online, pauzele fiind uneori considerate „o ieșire la cafea”. Recunosc, am fost sceptică în ceea ce privește desfășurarea cursurilor pe diverse platforme online, emoțiile fiind nelipsite, iar frica de a nu apăsă pe ceva greșit a persistat în primele zile. Însă, după câteva cursuri și seminare alături de profesorii noștri, am reușit să-mi reiau rutina în ceea ce privește acumularea informațiilor, realizarea anumitor proiecte și multe alte aspecte ce mă vor ajuta să ajung cu un pas mai aproape de reușită. Totodată, chiar dacă menținerea legăturii prin intermediul Internetului mi se părea un procedeu dificil la început, mi-am dat seama cât de necesară este. În acest fel, deși fizic suntem departe unul de celălalt, faptul că avem trăiri asemănătoare și aceeași speranță ne aduce mai aproape, făcându-ne să ne simțim uniți.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.