Jurnal de studenție din izolare – Luiza MIRCICĂ, studentă în anul I la Specializarea Jurnalism

M-am „trezit”, zilele trecute, privind la crengile verzi ale copacului din fața geamului meu, care mai mângâie, din când în când, fereastra, în bătaia haotică a vântului. Conștientizam că nu pot fi la fel de liberă în mișcări precum ele. Furată de peisajul naturii care renaște, mi-a răsărit în minte un gând până nu demult obișnuit: pierd autobuzul și voi întârzia la facultate. În secunda următoare m-am liniștit și am realizat că, în această perioadă, facultatea vine ea la mine. Îmi aduc aminte, acum, de momentul în care, cu doar câteva luni în urmă, făcând revista presei, în banca mea din Sala Multimedia2, mi-au căzut ochii pe o știre despre prima persoană din afara Chinei care a contactat coronavirus. Nu mi-am dat atunci seama de ceea ce va urma.

Această prezentare necesită JavaScript.

Nu mi-e dor de timpul pe care-l pierdeam până la facultate, schimbând două autobuze, pentru că pierdeam aproape trei ore pe drum, în fiecare zi. Dar recunosc că îmi lipsesc oamenii pe care îi întâlneam în călătoria mea, întâmplător: foști colegi, vecini, prieteni, rude. Pe drum, în mașină, în stație. Îmi lipsesc atmosfera de la ore și cea din pauze, pentru care nu există termen de comparație. În mediul online se pierd foarte multe. Se pierd anumite grimase, anumite expresii de bucurie, de dezamăgire, de uimire, de revoltă, pe care profesorul nu le vede, nu poate să știe prin ce stări sufletești trece studentul, la capătul celălalt al ecranului. Nu poate ști ceea ce gândește acesta, dacă este alături de el la oră sau este preocupat cu alte activități în acel moment. Se pierd șoșotelile amuzante, din timpul cursului, schimbate între studenți, anumite comentarii care se aud până la catedră și smulg un zâmbet și profesorului, sunetul unui pix scăpat pe parchet, sunetul tastelor apăsate pentru redactarea cursului, un simplu contact vizual ce poate însemna mult.

În perioada asta, mi-am acordat timp pentru a-mi completa lista de filme pe care o aveam încă de acum două veri: The Pianist și Rebel Without A Cause. Le-am savurat pe ambele și de-abia aștept să mă bucur în continuare de capodoperele cinematografiei.

M-am redescoperit pe mine. Ca persoană. Ca atitudine. Nu am mai trăit, până acum, o experiență asemănătoare și m-am surprins plăcut de cât calm pot să dau dovadă. În general, sunt foarte emotivă și afectată de tot ce se întâmplă cu cei din jurul meu. Intru foarte repede în bula de panică, iar asta, de la cele mai mărunte lucruri. În contextul actual, am reușit însă să-mi păstrez calmul chiar de la început, să gândesc rațional în toate momentele, dar, în același timp, să iau în considerare toate variantele și să mă aștept la orice, pentru a nu fi luată prin surprindere. Cu toate astea, mintea mea rămâne mai optimistă ca niciodată. Încerc să folosesc timpul aceasta pentru a-mi îmbogăți cunoștințele în diferite domenii, să aflu cât mai multe, să nu mă pierd printre gânduri negre, inutile.

Îmi petrec timpul și citind. Am multe cărți pe care aș dori să le termin și altele, care așteaptă să le încep. De fiecare dată când privesc spre bibliotecă, văd cărți care au fost citite, mai mult de jumătate, pe scările facultății, în zilele în care ajungeam mai devreme.

Am început să am și activități noi. Mă refer la pictat. Sincer, nici nu știu de ce am avut această dorință, pentru că, de fapt, eu nu știu să pictez. De obicei, mâzgălesc câte ceva în creion, dar la capitolul pensulă nu m-am priceput niciodată, iar rezultatul final nu este vreo operă de artă. Din contră, mă duce mai mult cu gândul spre o caricatură, dar mă consolez cu faptul că mereu este loc de mai rău. Important este că mă simt bine și că mă relaxează acest proces, în ciuda rezultatul artistic nesatisfăcător.

Din când în când, mai sunt și dădacă pentru fratele meu. Sunt, deci, nevoită să îmi ocup locul în lumea copiilor și să mă uit la desene, să fac propoziții simple, calcule, să colorez. Am pus în aplicare diferite joculețe de pe Internet pentru a-l mai anima și pe fratele meu, și, uneori, am devenit chiar noi creatorii unor jocuri inventate pe loc. Toate acestea, pe lângă obișnuita consolă, acolo unde sunt nevoită să învăț diferite strategii la jocuri precum FIFA, NFS sau GTA.

De asemenea, în perioada asta petrec mai mult timp pe platformele de știri, pe care le verific dimineața și seara. Ca să mă liniștesc sau, din contră.

Suntem prizonieri în propriile locuințe, smulși din alergătura cotidiană, oferindu-i planetei timp să respire. Poate că astfel vom aprecia mai mult frumusețile care ne înconjoară, interacțiunea umană și, mai ales, libertatea.

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.