Echipa de la Științele comunicării din cadrul Universității „Ovidius” a câștigat competiția națională PR Arena

Echipa formată din studenți și absolvenți ai Specializării Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța (UOC) a câștigat competiția națională PR Arena. Tinerii urmează să implementeze proiectul prin care vor strânge fondurile necesare pentru achiziționarea primului avion sanitar din România.

Studenții și masteranzii UOC din domeniul Științelor comunicării s-au clasat pe locul I, devansând astfel 19 echipe. Tinerii de la UOC au avut competitori din alte mari centre universitare din țară, de la programe de licență și master de profil. Este vorba despre Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) – Universitatea din București și despre programele de studiu de profil de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și Universitatea Transilvania din Brașov.

Universitatea „Ovidius” a fost reprezentată, în acest concurs național, de o echipă formată din studenți și absolvenți ai Specializării Jurnalism: Andreea Cabason și Ștefania Turiță, studente în anul II la Jurnalism, și Alina Marin, absolventă a acestei specializări, în prezent masterandă la programul Comunicare și discurs intercultural în spațiul european din cadrul UOC și, totodată, tehnoredactor la Biroul de presă a UOC. Din echipă a făcut parte și Răzvan Bucur, student în anul I, la programul Publicitate, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti. Tinerii au avut-o ca mentor pe Cristina Butunoi, Head of Corporate, Golin România.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.