Începuturile pot fi exact așa cum vrem noi să fie!

Beatrice TRUȘCĂ

Dispariția bruscă a luminii aduce cu ea mulțimea de monștri, arătări care mai de care mai fioroase, care ies de sub pat gata să te tragă de picioare, dacă nu ești învelit până în gât ca o mumie. Imediat cum se stinge becul, cele mai adânci frici ale tale prind viață. Din decembrie anul trecut, am sentimentul constant că privim cu toții cum fricile noastre cele mai ascunse s-au materializat. În lunile în care am avut timp să reflectăm, am înțeles că ceea ce mă sperie cel mai mult este monotonia. Odată ce am înțeles asta despre mine- dar abia după ce, o bună perioadă de timp, am pendulat între a merge și a nu merge – m-am decis. Aveam să mă îmbarc la bordul unei experiențe Erasmus, să studiez timp de un semestru în Franța, în plină pandemie.


Vise, trăiri, spaime, așteptări, îndoieli. Iată o parte din strictul necesar pe care am fost nevoită să-l car după mine într-un imens bagaj emoțional care, din nefericire, nu s-a încadrat la bagajul de cală și m-a acompaniat pe tot parcursul drumului. Cu cât numărul kilometrilor creștea pe micul ecran din fața mea, simțeam furnicături pe spate, palmele îmi transpirau, în burtă – un roi de fluturi și în urechi cuvintele descurajatoare pe care le tot auzisem și care aveau ca scop să mă facă să mă răzgândesc. Un moment tulburător, din care însă mi-am revenit repede, chiar înainte să aterizez. Mi-am promis, atunci, că mă voi bucura de fiecare aspect al acestei experiențe, care numai prin contextul social actual își anunța autenticitatea.


Da, pandemia de coronavirus a afectat milioane de oameni și încă o face, dar soluția nu este aceea de a îți pune pe pauză visele și speranțele, ci de a le adapta la circumstanțele existente, în așa fel încât să nu reprezinte un pericol pentru tine sau pentru cei din jurul tău.


Universitatea Bourgogne din Dijon, un oraș de mărimea Constanței, aflat între Paris și Lyon, își deschisese brațele pentru mine. M-am îndrăgostit instantaneu de clădirile din campusul imens pe holurile cărora m-am pierdut de nenumărate ori, încercând să găsesc sălile sau amfiteatrele potrivite. Între orele de “Humanites Numériques” și procesul de familiarizare cu birocrația franceză, observam trecătorii, contrastele, subtilitățile. Nu există cozi, doar scaune goale și ochi obosiți ce se întrezăresc printre măști. În primele săptămâni, m-am rezumat la rolul de observator, dat fiind faptul că îmi supraestimasem nivelul de franceză. Ulterior, încet-încet și cu mult ajutor atât din partea vecinilor din cămin, cât și din partea colegilor am făcut progrese remarcabile. Orașul l-am cunoscut cel mai bine, ca un călător adevărat, în timp ce mă pierdusem pe străduțele din inima lui cu o hartă clasică, tipărită, în mână și admirând arhitectura gotică a acestuia. Pentru a ne cunoaște mai bine, am vizitat toate muzeele, bisericile, parcurile, mai pe scurt, cam tot ce era de vizitat.


Am întâlnit o mulțime de oameni noi, de caractere și mentalități diferite. Am învățat câte puțin despre fiecare cultură întâlnită și, la rândul meu, nu m-am zgârcit cu detaliile în conversațiile despre specificul țării noastre, tradiții, obiceiuri, istoria tumultoasă, frumusețea geografică. Anul acesta, pot spune chiar că m-am bucurat de cea mai internațională zi de naștere de până acum, iar urările de “La mulți ani!”, făcute în opt limbi străine, m-au umplut de noroc și gânduri bune până anul viitor. De aceea, anunțarea perioadei de carantină, de către președintele Emmanuel Macron, pentru o lună, nu m-a întristat chiar atât de tare. Fiind deja la a doua perioadă de carantină – sper că și ultima -, am învățat câteva trucuri despre cum să-mi programez zilele fără să las loc stărilor de anxietate. Desigur și compania minunată în care mă aflu a făcut ultimele săptămâni mai suportabile. Gătim cina în fiecare seară împreună, ieșim la alergat, ne jucăm diverse jocuri de societate, ne tachinăm, ne enervăm, ne ajutăm, ca o familie adevărată. Ca o “familie Erasmus” cum ar spune vecinul italian de la 438. Acum, cu doar două săptămâni rămase din carantină și cu noi vești promițătoare, încercăm să plănuim o mică vacanța de Crăciun, dar nu putem ști nimic cu certitudine încă. De aceea, trebuie să încercăm să găsim puterea de a rămâne prezenți, de a ne bucura și de a fi recunoscători pentru clipele pe care le trăim.


Începuturile pot fi în multe feluri, dar cel mai important aspect de care mulți dintre noi uităm este acela că începuturile pot fi exact așa cum vrem noi să fie. Regret că am ales să vin cu bursă Erasmus în Franța, în plină pandemie? Nu. În timp ce am cunoscut cu harta în mână un nou oraș, m-am descoperit și redescoperit pe mine. Experiența Erasmus este o oportunitate excelentă pentru a-ți potoli setea de nou specifică vârstei. Nu-ți pune stop viselor și speranțelor, ci învață cum să le adaptezi mediului exterior!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.