Vreau să mă întorc într-o lume fără bariere

Andreea CHIȚU

Pandemia m-a închis în casa de la țară. Mă uit pe geam și văd un tablou static. Un peisaj. Nu observ pic de dinamică, nu observ niciun om care să treacă pe stradă. E pustiu, e durere, e anxietate și multă singurătate. 26 februarie 2020. Data care a umbrit existența întregii lumi. Fugeam de la poartă până la magazin ca să cumpăr o pâine. Eram înarmată cu un întreg kit de supraviețuire în pandemie: mască, mănuși, dezinfectant și celebra declarație pe proprie răspundere. Încă nu exista vaccinul, nu aveam încă speranța că barierele vor fi rupte din nou. Pandemia mi-a adus un gol în suflet, în existență. Nu am mai simțit, nu am mai atins și nu am mai avut curajul să stau aproape de oameni.

Dincolo de panică, de teamă și de singurătate, am început parcă să nu mai trăiesc în viața mea. În propria mea viață. Asta pentru că, de când a debutat pandemia, am început să citesc. Enorm. Imaginația m-a ajutat, e drept. „Vedeam” prințese salvate de prinți din ghearele zmeului chiar în bucătăria mea. Întreaga lume, întreaga planetă este reprezentată de prințesă. Zmeul este personajul negativ, aparent indestructibil: virusul. Vorbind despre basm, trebuie să avem și un erou care întrunchipează binele, binele în detrimentul răului, așa cum spune și definiția, adică vaccinul. Visam la un colac de salvare, la o mare sărată care să ne ridice la suprafață. Am căzut. Ne ridicăm foarte greu, posibilitățile de a reveni la suprafață poartă nume precum Pfizer, Moderna, AstraZeneca. Trebuie să vrem o lume fără bariere! Trebuie să vrem, din nou, normalul. Trebuie să ne vaccinăm!

M-am vaccinat pentru că am 19 ani. Pentru că sunt tânără. Chiar dacă e un clișeu, da, tinerii sunt viitorul. Am mai trecut prin vaccinuri. Am carnetul de vaccinări la zi, am și leșinat, când eram mai mică, după ce am făcut una dintre injecțiile copilăriei, dar tot m-am vaccinat. Am făcut-o pentru că, de când a început toată nebunia asta, nu mai am liniște. Nu mă refer la zgomot, muzică sau petreceri. Mă refer la liniștea mea. Liniștea mea înseamnă o carte bună, pe plajă, fără mască. Evident, e imposibil în contextul actual. Încă imposibil. Dar am această dorință puternică de a simți mirosul sărat al mării, de a-mi da cu mâna pe la nas pentru a îndepărta micile particule de nisip care mă invadează.

Mă simt liberă când nu port mască. Mă simt liberă când nu reprezint un risc pentru cei dragi. M-am vaccinat de trei săptămâni și sunt bine. Am un organism sensibil. Dacă ar fi să mă livrez într-un colet, sigur pe etichetă ar scrie „fragil”. Mi-e frică de ace. Aveam mult mai multe motive să nu mă vaccinez, decât să-mi fac vaccinul. Singurul motiv pentru care mi l-am făcut este libertatea. Vreau din nou o lume fără bariere!

Sunt pro orice tip de vaccin. Sunt de părere că, în principiu, un vaccin nu îți poate face rău. Am întâlnit însă persoane care se comportă de parcă o doză de vaccin ar fi o doză de cianură. Pe 29 martie am primit mesaj de la „RoVaccinare”: „Nu uita de programarea la vaccinare împotriva COVID-19 din data de 31-03-2021, 10:00”. Pe moment, am înghițit în sec. Frica de ac în sine e mare, mai mare chiar decât teama că substanța din acel flacon mi-ar putea face rău. Dar dorința de a simți agitația orașului așa cum era înainte m-a făcut să nu anulez programarea. Vreau ca viața să revină la normal.

Nu locuiesc în Constanța. Nu puteam merge cu autobuzul. Ori ajungeam prea devreme, ori ajungeam prea târziu și nici nu cunoșteam zona. Am mers cu o mătușă și cu mama mea, care urma să își facă, și ea, vaccinul, deși era puțin sceptică. Dar mi-a zis: „Dacă tu îl faci, eu ce rost are să nu-l fac?!”.

În fața clădirii în care se desfășura întreg procesul de vaccinare era parcată, preventiv, o ambulanță. M-am gândit că așa e procedura. Am urcat câteva trepte și am intrat într-un fel de hol special amenajat pentru dezinfectare. Mirosea doar a spirt și a medicamente. Pentru prima doză așteptam doar trei persoane: două din categoria scepticilor, una dintre acestea fiind mama, și una care poza curajos. Eu eram curajoasa. Am intrat în camera în care urma să ne fie administrată prima doză. Mama a întrebat-o pe doctoriță, destul de direct, dacă s-a vaccinat. Medicul ne-a spus că da, și-a făcut vaccinul, și ne-a mărturisit și că a stat în aceeași casă cu o persoană care a avut Coronavirus.

Sunt timidă și emotivă. Doctorița și-a dat seama că mi-e frică de ace. Am făcut vaccinul întinsă, ascultând vocea caldă a unei asistentei care mă întreba aspecte legate de facultate: „Care e cursul tău favorit?” sau „Ai fi preferat să faci facultatea în format fizic?”. Abia am simțit înțepătura, a trecut repede. Am avut însă o ușoară durere de cap atunci când am ajuns acasă, și o stare intensă de oboseală. Doar în primele trei zile de după prima doză m-a durut mâna, dar puteam să o mișc, n-a fost nimic grav.

Am avut de așteptat trei săptămâni pentru rapel. În acest interval de timp, deja uitasem de drumul întortochiat pe care urma să-l parcurgem iar, de mirosul de dezinfectant și mai ales de înțepătură. Pe 19 aprilie am primit un alt mesaj, tot de la „RoVaccinare”: „Nu uita de programarea la vaccinare împotriva COVID-19 din data 21-04-2021, 10:00”. Aceeași oră, același loc, dar trei săptămâni mai târziu.

De data asta am ajuns mai repede, deja știam unde trebuia să fim. Același hol, de dimensiuni medii, unde mirosea a spirt și a tot felul de produse medicale. Aproape tot personalul era diferit de data asta, cu siguranță se schimbase tura. În camera în care am făcut vaccinul uitasem câți ani am, dar am fost în stare să-mi scriu întregul cod numeric personal fără a mă uita în buletin. Aveam emoții mai mari decât am avut la prima doză. Surpriza a fost că în spațiul special amenajat pentru vaccinare am întâlnit aceeași asistentă care mă vaccinase la prima doză. M-a recunoscut și mi-a spus că e mai bine să-mi facă vaccinul tot pe pat, întinsă.

După a doua doză de vaccin m-a durut mâna, dar mult mai puțin decât prima dată, și am avut o ușoară senzație de oboseală. Experiența într-un centru de vaccinare cu un astfel de personal a fost specială, chiar frumoasă. Nu m-am simțit rușinată că la vârsta mea mi-e frică de o injecție.

Într-un astfel de război, cum este acesta cu virusul, un singur om împotriva pandemiei e puțin. Vaccinarea în masă este soluția, iar tinerii trebuie să fie cei mai numeroși pe listele de așteptare. Așa cum spuneam, ei sunt viitorul și chiar aș vrea să mă văd pe mine, alături de mulți alți tineri, făcând front comun împotriva pandemiei. Aș vrea să văd toți tinerii vaccinați, revenind, așa cum vor putea, la o lume fără bariere.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.