Nu avem nevoie de război, ci de politici care să ne apere drepturile și libertățile

Diana NOVOJEN

Ziua de 24 februarie, zi care în principiu putea fi una romantică, fiind Dragobetele, a devenit una dintre cele mai teribile zile de până acum. M-am trezit la aproximativ 5 dimineața, de la un zgomot puternic. Parcă ar fi explodat ceva. După aceea nu s-a mai auzit nimic, așa că m-am culcat liniștită la loc, crezând că mi s-a părut.

M-am trezit mai târziu din cauza unor mesaje pe care le primeam. Am aflat, atunci, că în Ucraina, țara care este atât de aproape de mine, a început războiul. Rușii au atacat bazele militare ale Ucrainei. Inițial, am crezut că e o glumă. Mă gândeam: „Nu are cum! Da, într-adevăr există un conflict între ei, dar suntem în secolul XXI, avem arme nucleare, inteligența artificială ne-o ia pe înainte, stăm în case din cauza crizei sanitare… Război? Nu, nu are cum”. Am intrat repede pe HotNews ca să văd știrile… „Da, Diana, e război. Am început să plâng.

Tatăl meu și familia sa sunt ucraineni. Deci, și eu sunt. Pe jumătate, sunt ucraineancă. El și-a petrecut copilăria acolo, în orașul Iampol. Am rude în Ucraina, am rude în Rusia, sunt oameni care au muncit mereu pentru o viață liniștită, frumoasă, plină de armonie și pace alături de familiile lor. Niciunul dintre ei nu merită ceea ce se întâmplă. Oricâte conflicte ar exista, niciunul dintre acestea nu justifică moartea unui om. Mor oameni, familii întregi, copii. Populația Ucrainei este speriată și disperată. Ce ar putea face în situația asta?

Cei din Republica Moldova sunt speriați și ei. Există orașe și sate foarte aproape de granița cu Ucraina. Unul dintre acestea este și orașul în care m-am născut eu, Soroca, din nordul țării. Bunicii mei locuiesc și acum în Soroca. Familiile mai multor prietene se pregătesc să părăsească Republica Moldova, pentru a pleca la rude în alte țări din Europa. Există și familii din Republica Moldova care adăpostesc refugiați din Ucraina.

Oamenii nu vor război. Am și prieteni ruși, am și prieteni ucraineni. Ne înțelegem de minune. Am căutat mereu să învățăm unii de la alții, să ne îmbogățim cunoștințele. Îmi plac Esenin, Dostoievski, Pușkin, ascult melodii ucrainene. De ce ar trebui să-mi fie, acum, frică de un popor, când știu că oamenii pot fi buni, când știu că ne putem înțelege? Suntem tineri, nu avem nevoie de război, ci de politici care să ne apere drepturile și libertățile, fără să ne îngrijorăm cu privire la cum va fi ziua de mâine.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.