Tatăl meu nu crede în război. Există și oameni ca tatăl meu

Antonia IVAN

Tatăl meu nu crede în războiul din Ucraina. Există și oameni ca tatăl meu. Tatăl meu e varianta de român cu propriile teorii și speculații. Îmi pare rău, tată, mor oameni pe front! Îmi pare rău, tată, mor copii sub privirile părinților! Îmi pare rău, tată, mor oameni nevinovați!

Îi acord circumstanțe atenuante: nu se informează corect. Ca tatăl meu sunt mai mulți români. Tata și-a argumentat părerea astfel: faptul că se vorbește prea mult la televizor despre asta e ciudat. E ciudat? E tragic și suferă o lume întreagă. Tata mai crede și că refugiații sunt doar de imagine”, că totul este un joc politic”. Tata crede multe și îmi pare rău că le crede!

Tată, tu ce ai face dacă mâine ar începe războiul la noi în țară? Spune, tată, m-ai lăsa să mor în țara mea sau ai căuta cea mai apropiată țară să mă știi în siguranță? Și eu o să plec, tată, la fel. Doar cu o valiză în brațe, lăsând totul în urmă ca să îmi salvez propria viață. Tată, o să fiu doar de imagine”? Nu, tată! O să mă doară și o să mi se rupă inima pentru că n-aș putea să știu dacă o să te revăd, dacă o să mai am vreodată toți oamenii dragi alături de mine.

Efectiv mă distruge să văd inconștiența din jurul meu, mai ales la cel care m-a crescut. Unii dintre oamenii din Ucraina și-au pierdut întreaga viață. Există copii care și-au pierdut tații în război, există mame care și-au pierdut copiii în război pentru a-și servi patria, iar tu, tată, nu crezi în război?!?

Drama pe care o trăiesc copiii care trec granița în România singuri, pe jos, cu o pungă de haine și cu un număr de telefon notat pe mână combate orice argument care neagă această tragedie. Și nu ești doar tu, tată, sunt încă mulți români care au aceeași părere. Nu înțeleg cum de este posibil să nu vă convingă imaginea unei mame care-și plânge copiii morți, în mijlocul unei străzi bombardate? Cum se este posibil să nu vă miște imaginea unui copil cu lacrimi șiroindu-i pe obraji, care-și strânge la piept ursulețul din plus? Este acest copil o simplă imagine pe un ecran?!? E mai mult mai mult decât atât. Este întruchiparea durerii. Durerea unei mame, a unui frate, a unei surori, a unui tată. O durere care nu se va vindeca vreodată.

Ce ai face, tată, dacă m-ai pierde? Ai fost martor la nașterea mea, crezi că poți să fii martor și la moarte? E un scenariu pe care nu ți-l doresc. E o durere pe care nu ai putea să o duci. Nici tu, nici restul oamenilor care sunt de aceeași părere cu tine. Nu poți fi pasiv în fața durerii, e inuman. Dincolo de toate teoriile din mințile unora, la mijloc sunt vieți. Viețile unor oameni care, din păcate, s-au trezit, fără voia lor, într-o tragedie. Un oraș se reface în timp, solul se regenerează, dar o viață pierdută e pierdută pentru totdeauna.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.