Alexandru TUDOR

Sunt student în anul II la Specializarea Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța. Mi-am dorit dintotdeauna să fac Jurnalism. De fapt, nu am avut nimic altceva în cap. Încă de când eram prin clasele primare, oamenii mari mă iritau cu clasica întrebare: „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”. Nu-mi aduc aminte să fi răspuns altceva decât „jurnalist”. Pentru mine, nu exista nimic mai frumos decât profesia asta.

Pe locuri, fiți gata… de la capăt! Aceasta este sintagma care descrie foarte clar parcursul meu de student de până acum. Anul I a început cu o incertitudine: vom învăța în format fizic sau online? Am mers pe varianta online, în anul I de studiu, iar asta avea să vină atât cu lucruri bune, cât și cu lucruri mai puțin bune. În semestrul doi din anul I, speranța de a merge fizic la cursuri a fost din nou spulberată de creșterea numărului de cazuri Covid-19. A urmat încă un semestru în fața unui ecran, iar viața de student devenea, în opinia mea, din ce în ce mai anostă.

Am fost aproape sigur că voi merge în sala de curs din toamnă, odată cu începerea anului II, însă nu a fost așa. Am luat-o de la capăt. Mi-am cumpărat o cameră video nouă, pentru că cea veche se stricase. Până și tehnologia obosise. Așa am debutat în cel de-al doilea an de studenție. Simțeam că timpul trece mult prea repede pe lângă mine și că  eu nu-mi las amprenta nicăieri. În acest context, am decis să merg la primul meu stagiu de practică, la un post de radio local de lângă localitatea mea. Atunci am simțit pentru prima dată ce înseamnă să fii jurnalist, ce înseamnă să lucrezi cu sursele și cum să selectezi cele mai bune subiecte pe care să le livrezi oamenilor. M-am simțit pentru prima oară împlinit ca student, dar și jurnalist în devenire. Făceam ceva, eram important pentru prima dată după un an și jumătate de online.

Am avut chiar propria mea emisiune. Una de știri, căci cred că în acest gen jurnalistic mă simt cel mai bine. Prezentam un jurnal de știri de week-end, în care le spuneam oamenilor care au fost cele mai importante evenimente ale săptămânii. Asta m-a făcut mai responsabil decât credeam că sunt înainte și mai atent la ceea ce se întâmplă în jur. Nu voiam ca cineva să se informeze greșit de la mine și nu voiam să fiu ținta criticilor.

A venit și momentul mult așteptat. În semestrul doi din anul II de facultate am primit vestea că vom începe în format fizic. La început, recunosc, bucuria nu a fost foarte mare. Vestea venea cam din scurt și credeam că nu mă voi descurca cu mutarea și tot ce ține de adaptarea la alt oraș. M-am calmat ulterior și mi-am spus că, de fapt, este un pas firesc. Am ales să stau la cămin, dorind să recuperez din timpul pe care l-am pierdut în „studenția virtuală”. Și bine am făcut! Atmosfera din cămin nu se compară, cred eu, cu nimic altceva. Toată lumea este prietenă cu toată lumea, zâmbetele sunt pretutindeni, primești răspuns la orice întrebare, iar momentele cu colegii de cameră sunt nemaipomenite. Tot la cămin, în prima săptămână, am avut și cea mai delicioasă cina pe care am mâncat-o vreodată. Responsabilă cu gătitul a fost Adriana, prietena unuia dintre colegii de cameră.

Acum sunt bucuros și, cu siguranță, mâine voi fi și mai bucuros. Mi-am propus să nu las nimic să îmi mai strice puținul timp pe care îl mai am ca student și voi face tot ce îmi stă în putință să am cât mai multe amintiri și clipe frumoase pe care să le povestesc copiilor și nepoților mei. Acum începe viața mea!