Victor Ilie, Recorder.ro: „Jurnalismul susținut de public este viitorul, sper ca în timp să dispară mogulii care controlează banii și informația”

Adrian ANTON

Victor Ilie, reporter la Recorder.ro, a acceptat să ne acorde un interviu despre provocările zilnice din cariera sa de jurnalist, despre valorile care îl ghidează și despre viitorul publicațiilor susținute direct de public. „Contractul pe care îl am eu în meseria asta este, de fapt, cu oamenii, nu cu instituțiile statului”, susține Victor Ilie.

Absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în 2012, Victor Ilie a scris pentru Opinia Veche (fosta Opinia Studențească), Jurnalul Național, Casa Jurnalistului, RISE Project și Inclusiv. Din septembrie 2020, acesta s-a alăturat echipei Recorder, unde publică și la momentul actual.


Victor Ilie este autorul mai multor anchete jurnalistice care au stârnit controverse în societate, date fiind temele abordate, una dintre acestea fiind corupția din sistemul de sănătate românesc. Pentru investigația sa, „Regele pandemiei”, jurnalistul a câștigat Premiul Ion Rațiu pentru Jurnalism, în 2021.

Adrian ANTON: Ce visuri avea Victor Ilie acum zece ani, când ieșea de pe băncile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași? 

Victor ILIE: Ce visuri aveam atunci?!? Nu știu. M-am dus pur și simplu să caut un job și, prima dată, m-am angajat la Jurnalul Național pentru că îmi doream să fac doar reportaje. Acesta era planul meu, nu a fost vorba despre niște visuri mărețe sau ceva fantastic.Mi-am dat seama mai târziu că cei de acolo nu mă vor plăti – era perioada în care Jurnalul Național practic murea-așa că m-am mutat la Casa Jurnalistului. Primul material a fost o mini-investigație despre o fraudă a alegerilor de la Colonești, județul Olt, unde ne-am uitat pe niște statistici și am văzut că acolo era cea mai mare prezență la vot din toată țara. Și am zis hai, să facem materialul acesta! A fost un fel de vis on going, nu era ceva măreț sau planificat.

A.A.: Cum arată o zi din viața ta de jurnalist?

V.I.: În primul rând, nu există viața mea și viața de jurnalist. Sunt condus, mai degrabă, de curiozitățile de la muncă, iar atunci când ajung acasă și stau cu copilul, tot la lucrurile acelea mă gândesc câteodată. Încerc cumva să despart apele deoarece, până acum, nu prea mă străduiam să fac acest lucru. Mă trezesc dimineața și îmi fac pe agendă niște cerculețe goale cu niște lucruri pe care trebuie să le fac urgent, pentru că întotdeauna nu fac nimic, dacă nu este urgent. Pe parcursul zilei, încerc să umplu cerculețele acelea, odată ce îmi îndeplinesc obiectivele: am vorbit cu X, Y, Z, am reușit să realizez interviul acela, am obținut documentele respective etc. Sunt mereu pe modul pompier, nu am alt mod de lucru. Probabil nu voi trăi foarte mult din cauza asta (râde).

A.A.: Care sunt principiile după care se ghidează un jurnalist de investigație?

V.I.: Cred că un jurnalist de investigație trebuie să fie foarte curios și, de asemenea, cred că cel mai important lucru care să-i ghideze curiozitățile trebuie să fie adevărul. Dacă nu ești onest cu tine și cu ceilalți, nu prea văd de ce ai face meseria de jurnalist. Acestea sunt câteva dintre lucrurile pe care le-am aflat pe drum, deoarece la facultate nu ni le-a spus nimeni sau ni s-au spus, dar îi consideram pe profi plicticoși, așa că nu îi băgam în seamă. Ulterior, am aflat despre valorile unui jurnalist în redacții. Prima dată, la Casa Jurnalistului.

Editorii sunt foarte organizați, asemenea unor Excel-uri cu picioare

A.A.: Care sunt, în opinia ta, părțile bune și cele mai puțin bune din munca unui jurnalist de investigație?

V.I.: Îmi place să cred că cea mai bună parte a acestei profesii este faptul că le putem răspunde oamenilor la întrebări la care nici ei nu au un răspuns. Este un privilegiu pe care ni-l oferă meseria aceasta, să aflăm lucruri și să le povestim oamenilor mai departe. Părțile mai puțin bune sunt legate de viața personală, nu ai timp să ții legătura cu prietenii. Este stresant, dar anul acesta încep să devin mai organizat. Mă ajută mult locul de muncă, Recorder, unde editorii sunt foarte organizați, asemenea unor Excel-uri cu picioare.

A.A.: Cum îți alegi subiectul unei investigații?

V.I.: Subiectul pleacă, în primul rând, de la niște curiozități personale. Când scriam despre Dragnea, eram pur și simplu curios de ce alți colegi nu sunt atenți la niște lucruri despre acest om. Mă duceam eu să le verific și să le aprofundez. Mai apoi, când am început să scriu despre industria farma, mi se părea că noi avem o presă pe silent și nespecializată pe corupție, care să ne explice cum funcționează această industrie, în România.

A.A.: Din experiența ta de până acum, care sunt cele mai frecvente obstacole în derularea unei anchete jurnalistice?

V.I.: Sunt două obstacole: unul, legat de oameni, celălalt, de instituții. Nu prea mai poți avea încredere în instituții atunci când trebuie să ceri informații în baza Legii 544/2001 sau trebuie să tragi de niște funcționari publici să-ți ofere date, de parcă ar fi private. E obositor să te gândești cum să îi întrebi, astfel încât să-ți răspundă cu informațiile solicitate și să nu se sperie, problemă cu care colegi din Germania sau Franța nu se confruntă. Legat de oameni, unii se tem de posibilele repercusiuni ale materialului tău și trebuie să-i convingi să vorbească cu tine.

Am să-mi reproșez că am greșit, lucru pe care mi l-am asumat public. Ar fi culmea să nu acceptăm când greșim”

A.A.: Te bazezi mai mult pe sursele fizice sau pe cele umane?

V.I.: Cred că este un mix. În prima fază a unei documentări, încerc să nu mă bazez deloc pe surse umane, ci să înțeleg subiectul de la distanță destul de bine astfel încât, atunci când am primele întâlniri (n.r. cu sursele umane), să nu mă duc chiar diletant la ele. Mă bazez pe hârtii, pe documente, înregistrări, statistici, iar în a doua parte, mai mult pe oameni, pentru a-mi clarifica ceea ce am aflat. Cred că este important să existe o rotație o surselor umane, pentru a nu exista o plafonare a informației. Am observat acest lucru la mai mulți reporteri care au un număr limitat de surse, iar toate subiectele lor încep să semene între ele pentru că, de fapt, vorbesc cu aceeași oameni. Aceasta este o pagubă transferată publicului, deoarece acesta nu are șansa de a putea privi situația și din alte puncte de vedere.

A.A.: Care a fost cel mai greu subiect la care ai lucrat?

V.I.: Întâmplarea face ca următorul subiect să fie mai greu decât cel de dinainte, pentru că ori este mai mare, mai alambicat, ori are mai multe nuanțe decât ultimul. Îmi place să spun că este un fel de contract pe care îl am cu mine, pentru ca materialele mele să fie din ce în ce mai bune. Următorul subiect probabil va fi mai complicat, și tot așa.

A.A.: Îți reproșezi ceva cu privire la materialul „Catedrala Prăduirii Neamului”?

V.I.: Am să-mireproșez că am greșit, lucru pe care mi l-am asumat public. Ar fi culmea să nu acceptăm când greșim. Credeam că documentez ceva tehnic, respectiv niște șuruburi mai sofisticate, nu din acelea pe care le iei la duzină, de la magazin. Am luat numele tehnic din documentul cu oferta de preț și am întrebat mai departe, cât costă, celui care le-a vândut. Producătorul, pentru că își dorea să achiziționez cât mai multe, mi-a oferit cel mai mic preț. Nu credeam că am cum să greșesc.

„Contractul pe care îl am eu în meseria asta este, de fapt, cu oamenii, nu cu instituțiile statului”

A.A.: Ce simt jurnaliștii de investigație atunci când, în urma anchetelor lor, uneori, instituțiile statului reacționează?

V.I.: Am învățat că nu trebuie să am așteptări de la statul român. În trecut, eram mai entuziasmat atunci când o instituție se autosesiza și începea o anchetă sau când funcționarul despre care scriam era demis. Mă încânta efectul unui material, dar acum, mai puțin. Contractul pe care îl am eu în meseria asta este, de fapt, cu oamenii, nu cu instituțiile statului.

A.A.: De ce crezi că sunt atât de puțini jurnaliști de investigație în România?

V.I.: Cred că sunt foarte mulți jurnaliști de investigație, dar nu există suficiente locuri pentru ei să se manifeste. Investigația este cea mai costisitoare formă de jurnalism, pentru că se cheltuie o groază de bani pe documente, pe care le scoți de la instituții publice. Avem jurnaliști de investigație, reporteri și documentariști extraordinari, doar că nu avem redacții dispuse să-și asume, până la capăt, responsabilitatea pe care o au față de cititori, de a le livra informații esențiale.

Atunci când apare o informație livrată onest, unii cred că este ceva în spate

A.A.: Cum răspunzi la mesajele de amenințare, la injurii?

V.I.: Te obișnuiești cu asta, în timp. Mi se pare înduioșător să văd oameni care sunt atât de spălați pe creier și atât de manipulați de colegii noștri ticăloși de breaslă. Atunci când apare o informație livrată onest, unii cred că este ceva în spate, că se ascunde ceva acolo, că jurnalistul a fost plătit de unul sau de altul. Nici nu am destul timp, astfel încât să vorbesc cu fiecare în parte și să explic cum a început fiecare subiect.

A.A.: Prin ce diferă experiența ta de la Recorder de cea de la RISE Project?

V.I.: Am observat două aspecte importante la Recorder și RISE Project. Primul are legătură cu documentarea, iar cel de-al doilea este despre cum spun oamenii poveștile. Cred că noii mei colegi de la Recorder sunt povestitori mai buni și asta ar fi diferența esențială. Drept dovadă, aș fi făcut documentarul Marele Alb în cu totul alt fel. Probabil că dacă nu îi aveam pe Mihai (n.r. Mihai Voinea) și pe Cristi (n.r. Cristian Delcea) pe post de editori, aș fi scris un text foarte lung, plin de societăți comerciale care fac combinații cu biserici și sigur nu ar fi ajuns la atât de mulți oameni.

A.A.: Ce ne poți spune despre proiectul jurnalistic „Inclusiv”? Regreți că ai fost implicat în el?

V.I.: Nu regret, deși am făcut parte din asta. Regret că s-a terminat așa cum s-a terminat. La început, a fost o super idee care, până la urmă, a mers prost. Am luat salariu timp de câteva luni de zile, perioadă în care am livrat cele mai citite materiale de pe site. Au ajuns la oameni informații despre trafic de medicamente, despre șpăgile din spitale pentru medici și încă le-am rămas dator oamenilor cu un podcast, pe care nu l-am mai făcut, deoarece proiectul s-a închis la acea vreme. Acolo nu urma să se întâmple ceva jurnalistic și de aceea ne-am certat. Îmi pare rău pentru oamenii pe care i-am convins să investească în acest proiect, care avea un potențial fantastic, dar care, din păcate, nu s-a concretizat.

„Cu Streinu-Cercel a fost primul proces pe care l-am avut și pe care l-am și pierdut”

A.A.: Te-a dat cineva vreodată în judecată pentru anchetele tale?

V.I.: Cu Streinu-Cercel (n. r. Adrian Streinu-Cercel, fostul manager al Institutului Matei Balș) a fost primul proces pe care l-am avut și pe care l-am și pierdut. Nu pot să-mi dau nicio părere, până nu este gata la instanța superioară. Am fost foarte speriat atunci când a venit înștiințarea procesului, dar ulterior m-am calmat. Știam că în spatele investigației publicate am foarte multe documente și că nimic din ce este acolo nu este fals. Streinu-Cercel nu a negat nicio informație din material, dar a insistat să ne dea în judecată pe motiv că i-am lezat imaginea personală.

A.A.: Se poate trăi din presă în 2022, în România?

V.I.: Sigur! Dacă ești jurnalist corupt, se trăiește chiar foarte bine. Eu unul, am un salariu respectabil, îmi pot permite o vacanță pe an, nu mă pot plânge că sunt sărac. Cred că nu se poate trăi din presa locală, acolo unde oamenii nu-și dau seama cât este de importantă presa.

A.A.: Crezi că jurnalismul susținut direct de public are șanse să se dezvolte, în România, în viitorul apropiat?

V.I.: Cred asta. Înainte, era o vorbă: domne, cumpără omul ziarul, să îi livrăm informație adevărată! Dar, la un moment dat, s-a uitat că este acolo un cititor care plătește un abonament lunar. Sunt de părere că te responsabilizezi atunci când niște oameni îți dau bani. De exemplu, la Inclusiv eram copleșit de faptul că le-am promis cititorilor că le livrăm investigații, iar noi nu prea făceam asta. Jurnalismul susținut de public este viitorul, sper ca în timp să dispară mogulii care controlează banii și informația.

A.A.: Cum caracterizezi publicul consumator de presă din România?

V.I.: Publicul este însetat și înfometat de informații, iar atunci când îi dai puțin, îți dă senzația că ar mânca mai mult, pentru că nu se știe când mai mănâncă. Cererea depășește cu mult oferta și, cum spuneam mai devreme, ar prinde bine să avem mai multe redacții, cu mai mulți jurnaliști susținuți direct de public.

A.A.: Ce te-a determinat să accepți să fii mentor în proiectul organizat de Rațiu Forum, „Mentorat pentru Tinerii Jurnaliști”?

V.I.: Cred că îmi este foarte greu în viață să spun nu, mai ales oamenilor din Turda (n. r. Fundația Caritabilă Rațiu Forum), care au organizat un program extraordinar. M-am gândit că este vorba despre studenți și că au nevoie de astfel de evenimente, pentru că și eu, la rândul meu, am terminat o facultate de jurnalism și știu ce dezastru este prin unele facultăți de jurnalism. Așa că am zis să mergem să le spunem tinerilor cum este, de fapt, într-o redacție, nu cum spun profesorii la cursuri.

A.A.: Ce sfaturi dai unui student la Jurnalism?

V.I.: Să rămână curios și să spună doar adevărul. Dacă este prins vreodată cu vreo minciună, va fi mai greu să redevină credibil. Nu am prea multe sfaturi să ofer, pentru că și eu doar ce am terminat facultatea. Nu mă consider un om cu foarte multă experiență, gata să sfătuiască pe cineva.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.