Proiectul jurnalistic-teologic „Blândul Păstor”, de la provocare la realitate

Andrei CIOBANU

Gândul de a studia domeniul Științe ale comunicării – un domeniu destul de interesant, în care cunoști oameni noi, creionezi povești de viață sau călătorești dintr-un colț al lumii în altul – a venit în clasa a VII-a, atunci când mai aveam puțin și trebuia să aleg drumul spre liceu. Totuși, în clasa a VIII am decis să urmez Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Cuv. Dionisie Exiguul” din Constanța. Dar apropierea de Biserică și de Dumnezeu nu m-a făcut să renunț la ideea de a avea o carieră în jurnalism. Din contră, peste ani, m-a ajutat să îmbin două domenii, anume Stiințe ale comunicării și Teologie, și să pun, recent, bazele proiectului meu, intitulat ,,Blândul Păstor”.

Sunt student în anul II la Specializarea Jurnalism din cadrul Facultății de Litere și la Specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală a Facultății de Teologie, ambele la Universitatea Ovidius din Constanța. Primul meu contact cu presa a fost în anul I de facultate, atunci când am făcut practică la o televiziune online din Constanța, pe site-ul căreia am publicat câteva articole. Acolo am înțeles ce înseamnă munca de teren, iar ceea ce învățasem în sala de curs am putut aplica în realizarea articolelor.

Anul II de facultate a venit cu profesori noi, cu materii noi. Din nou, am experimentat munca de teren, pentru a realiza materiale audio-video pentru anumite discipline. Astfel, pentru seminarul de Producție în mass-media (radio), am pregătit un episod dintr-un podcast. În urma vizionării acestuia, profesorii mei, lect. univ. dr. Valentin Vanghelescu și drd. Ana Maria Stancu, jurnalist corespondent TVR și cadru didactic asociat al specializării, m-au încurajat să fac acest lucru și mai departe, pentru că ei consideră că mi se potrivește.

Pentru mine, 2023 a venit cu o provocare, provocare care a devenit realitate la sfârșitul lunii ianuarie. Așa mi-am făcut primul meu canal de YouTube. ,,Blândul Păstor” este un proiect jurnalistic-teologic, creștin-ortodox, contemporan, echilibrat, sper eu și relevant, care aduce Evanghelia tuturor, oriunde s-ar afla, un proiect apolitic, autofinanțat, care nu primește sponsorizări și donații. Prin emisiunile din cadrul proiectului, îmi doresc să promovez viața bisericii, să propovăduiesc cuvântul lui Dumnezeu și să fac cunoscută Sfânta Scriptură, iar cu ajutorul invitațiilor mei să răspundem întrebărilor celor ce ne urmăresc și să îi aducem cât mai aproape de Dumnezeu și Biserică. În prezent, invitații „Blândul Păstor” sunt preoți, dar pe viitor îmi propun să aduc în fața urmăritorilor mei și oameni din alte domenii.

Dar să explic numele. De ce ,,Blândul Păstor”? Pentru că ,,Blând” este omul prietenos și bun, în timp ce termenul de ,,Păstor” se referă la cel care are în grijă turma încredințată de Mântuitorul Iisus Hristos. Asta este și ceea ce vrem noi, adică echipa canalului de YouTube ,,Blândul Păstor”, să facem, anume să îi apropiem pe oameni, în general, pe tineri, în special, de adevăr, adevărul Suprem fiind, din punctul meu de vedere, doar la Dumnezeu. Atunci când spun echipă, mă refer la părintele Alexandru Gabriel Lupașcu, preot paroh la Biserica Nașterea Maicii Domnului din orașul Murfatlar, fără sprijinul căruia nu aș fi început această inițiativă. Fără susținerea familiei mele, a bunului meu prieten și slujitor al Bisericii, părintele Lupașcu, acest proiect nu ar fi existat.

Aparatura cu care lucrăm pentru „Blândul Păstor” este compusă din două microfoane, două camere web, două laptop-uri și un soft de transmisie. Pe viitor, eu și echipa canalului de YouTube intenționăm să achiziționăm tehnică profesională mai bună, pentru a crește calitatea transmisiunilor și a o aduce la nivelul așteptărilor abonaților. De la lansarea proiectului, care a avut loc pe data pe 10 februarie, și până în prezent, am realizat două emisiuni live, am participat la o conferință și urmează o nouă emisiune live, programată la sfârșitul acestei săptămâni.

Nu mai puțin important, ,,Blândul Păstor” este prezent și pe platformele de socializare Facebook, Instagram și Tik tok. Acest proiect reprezintă, de fapt, pasiunea și dăruirea mea pentru aceste două domenii: Științe ale comunicării și domeniul teologic. Acest canal își dorește să contribuie la dezvoltarea spirituală, morală și culturală a creștin ortodocșilor. În timp, îmi doresc să cresc numărul de abonați și să formez o comunitate pe YouTube.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.