Ana POPA

Adriana Basarabă, Denisa Partebună, Laura Dicu și Claudia Baidoc sunt studente în anul II la Specializarea Jurnalism din cadrul Universității Ovidius din Constanța și toate patru sunt colege de an. Au fost hărțuite sexual pe stradă, pentru prima oară, atunci când erau minore. Faptul că fetele minore sunt hărțuite pe stradă de la o vârstă fragedă pare să fie un subiect evitat, la fel cum este și hărțuirea în general. Din păcate, acest tip de hărțuire sexuală este forma de violență de gen cel mai puțin cercetată. De foarte multe ori, rămâne neraportată Poliției din cauza neîncrederii în sistem.

Claudia Baidoc avea doar 12 ani când un bărbat de aproximativ 30 de ani a început să se masturbeze în fața ei, în mijlocul după-amiezii. Era împreună cu vecina ei de 11 ani, în fața blocului în care locuiau. În jurul orei 14.00, o mașină oprise acolo. Bărbatul care conducea mașina respectivă începuse să le pună întrebări triviale, iar în timp ce vorbea, își deschisese portiera mașinii ca să le arate cum se atinge în fața lor. Atunci când a văzut că fetele fug spre intrarea în bloc, a coborât din mașină și s-a îndreptat spre ele, în timp ce – în continuare – se autosatisfăcea sexual.

Deși pentru siguranța ei, părinții Claudiei o lăsau să stea doar în fața blocului, cât timp ei erau plecați, fiica lor nu a mai putut fi în siguranță nici măcar în fața propriei locuințe. I s-a atras mereu atenția asupra modului în care se îmbracă, asupra faptului că nu are voie să stea afară până la o oră târzie, dar și în ceea ce privește discuțiile cu străinii, și acestea din urmă, interzise. Și, cel mai important: să nu fie prietenoasă cu bărbații. Aceste reguli nescrise sunt „un fel de «must have» în maturizarea unei fete”, mărturisește studenta în vârstă de 20 de ani.

„Cu ce erai îmbrăcată atunci când s-a întâmplat?”

Pe stradă, Claudia a auzit remarci precum „ce te-aș f*te” și, uneori, i s-au dat palme la fund în timp ce alerga. În școala generală i se ridica fusta cu forța. „Din fericire, nimic mai mult”, spune ea. „Ca femei, suntem învățate că «bărbații nu se pot controla», că «asta e natura lor». Nu e vina femeilor că sunt privite așa. Agresorul este mereu cel vinovat și fiecare traumă este validă”. Când și-a povestit experiențele, s-a confruntat cu reacții negative chiar și din partea familiei. De la afirmații ca ,,Nu poți să umbli îmbrăcată așa și să te aștepți să nu fii hărțuită” până la întrebarea „Cu ce erai îmbrăcată atunci când s-a întâmplat?”.

Hărțuirea stradală este forma de violență de gen cel mai puțin studiată, conform cercetătoarei Fiona-Vera Gray. În România, articolul 208 din Codul Penal definește hărțuirea în felul următor:

„(1) Fapta celui care, în mod repetat, urmărește, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuința, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă. (2) Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanță, care, prin frecvență sau conținut, îi cauzează o temere unei persoane, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă. (3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”.

Însă, atunci când ne raportăm la realitate, articolul ne poate părea incomplet și neclar formulat. Hărțuirea nu constă doar în fapte repetate, urmărire și apeluri telefonice. Care este procedura atunci când victima este minoră? Ce se întâmplă atunci când familia decide că nu este nevoie ca victima minoră să depună plângere?

„Articolul 208 ar trebui să includă toate tipurile de hărțuire stradală”

În articolul „Resurse despre abuz sexual și violență împotriva femeilor”, apărut pe pe site-ul dor.ro (https://www.dor.ro/resurse-abuz-sexual-violenta/#hartuire), găsim mai multe exemple de hărțuire stradală, preluate de pe Stopstreetharrasment.org. Astfel, „fluieratul, privitul lasciv, înjurăturile sexiste, homofobe sau transfobe, insistatul pentru a afla numele cuiva, numărul de telefon sau încotro se duce, urmăritul unei persoane, arătatul părților intime, atinsul într-un mod sexual nedorit, apucatul de părțile intime, plesnitul «în glumă», masturbatul în public, agresiunea sexuală, violul” sunt tot moduri de a hărțui sexual pe stradă victimele. Acțiunile de hărțuire sexuală care se întâmplă doar o dată ar trebui să fie incluse, și ele, în acest articol din Codul Penal.

„Articolul 208 nu este formulat deloc clar. Ar trebui să includă toate tipurile de hărțuire stradală, deoarece hărțuirea din acest articol se rezumă doar la urmărire și efectuare de apeluri telefonice constante”, declară Adriana Basarabă.

Și Adriana Basarabă a fost hărțuită sexual pe stradă, pentru prima dată, atunci când era minoră. A fost claxonată, fluierată, urmărită și i s-au făcut avansuri nedorite. Tot ce a putut face în acele momente a fost să se îndepărteze cât mai repede de agresori. Avea mai puțin de zece ani atunci când familia i-a spus să aibă grijă în preajma bărbaților. Să nu atragă atenția prin modul în care se îmbracă și se comportă. Din fericire, atunci când le-a povestit prietenelor ei despre aceste traume, a avut parte de sprijin și empatie din partea lor.  

Vestimentația fetelor și a femeilor a ajuns să fie antagonizată și suspectată atunci când vorbim despre hărțuirea sexuală pe stradă. Nu este deloc normal ca fetele și femeile să se îngrijoreze cu privire la acest aspect. Uneori, agresorii au reușit să transforme acest aspect într-o justificare a comportamentului lor.

„Încă evit să port fuste sau rochii pe stradă, ca nu cumva să fiu iar atinsă fără permisiunea mea”

Laura Dicu încă evită să poarte fuste sau rochii pe stradă, deoarece a fost hărțuită, atunci când avea zece ani, de către băieții din clasele mai mari, la unul dintre balurile școlii. „Cu fiecare ocazie în care mă întorceam cu spatele la ei, mă atingeau și mă pălmuiau în zonele intime. Nu am mai putut rezista, așa că m-am întors plângând acasă. Deși au trecut zece ani de atunci, încă evit să port fuste sau rochii pe stradă, ca nu cumva să fiu iar atinsă fără permisiunea mea”, povestește studenta în anul II de facultate.

După ce a fost hărțuită pe stradă, a înțeles de ce mama ei îi impunea anumite reguli legate de vestimentație. „O singură dată am pățit să mă urmărească cineva, dar când i-am spus că nu sunt interesată m-a lăsat în pace. De cele mai multe ori încerc să îi ignor, având teama că mai apoi îmi vor face ceva rău”, mărturisește Laura.

Neîncrederea în sistem le determină pe victimele hărțuirii sexuale stradale să nu depună plângere

Chiar dacă a avut libertatea să se îmbrace așa cum dorește, Denisa Partebună, în vârstă de 20 de ani, a ales mereu să se îmbrace într-un mod care să nu atragă atenția. În ciuda acestei măsuri de precauție, Denisa tot a fost hărțuită sexual pe stradă. Avea în jur de 14 ani atunci când s-a confruntat pentru prima dată cu asta, în drum spre casă. „Mergeam spre casă, atunci când o dubiță albă a încetinit. În ea era un bărbat destul de înaintat în vârstă. A deschis geamul mașinii și mi-a spus «Hei, frumoaso, ce faci?». Am ales să-l ignor pentru că știam că astfel de oameni sunt destul de periculoși. El a continuat să mă strige și să îmi spună diverse lucruri, cum ar fi: «Ce bine arăți! Ai un corp foarte frumos! Nu ar trebui să umbli singură pe stradă. Nu dorești să te duc eu acasă?»”. Când a realizat că îl ignoră, bărbatul a plecat mai departe. În acel moment, Denisa s-a simțit ușurată. Atunci când este hărțuită pe stradă, alege să îi ignore pe agresori și să pretindă că vorbește la telefon. Consideră că asta e cea mai bună soluție în astfel de momente. După ce le-a povestit părinților ei despre modurile în care a fost hărțuită, aceștia i-au propus să meargă la psiholog, îngrijorați de traumele pe care tânăra le-ar putea avea.

În 2018, Parlamentul a adoptat Legea nr 178/2018 de modificare și completare a Legii 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi (https://anes.gov.ro/wp-content/uploads/2018/10/Legea-202-din-2002.pdf), inițiată de deputata independentă Oana Bîzgan. Aici este inclusă și sancționată hărțuirea sexuală. Astfel, potrivit legii, „prin hărţuire sexuală se înţelege situaţia în care se manifestă un comportament nedorit cu conotaţie sexuală, exprimat fizic, verbal sau nonverbal, având ca obiect sau ca efect lezarea demnităţii unei persoane şi, în special, crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor”.

 Agresorii poți fi sancționați contravențional cu o amendă între 3.000 lei și 10.000 de lei. Faptele de hărțuire pot fi constatate de către „ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române, ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei de Frontieră Române, în zona de competenţă, precum şi de către poliţiştii locali”.

De multe ori, hărțuirea rămâne neraportată Poliției din cauza neîncrederii existente între victime și instituție. Cele patru studente nu au sunat niciodată la poliție după ce au fost hărțuite. Adriana și Denisa sunt de părere că Poliția nu le-ar ajuta cu nimic.

Raportarea cazurilor este una dintre soluțiile prin care se poate pune presiune pe autorități, pe lângă campaniile de educare și proiectele de lege. Dar cu toate acestea, fetele și femeile trebuie să fie conștiente de riscurile la care sunt expuse și să se asigure că sunt în siguranță. În societatea contemporană, hărțuirea sexuală este considerată preponderent o problemă a fetelor și femeilor, și mult mai puțin a băieților și a bărbaților. Agresorii au un tipar de prădător după care își aleg victimele, cum ar fi cele care par abătute și vulnerabile. De aceea, e nevoie ca acestea să fie pregătite să reacționeze. Să aibă o poziție fermă și încrezătoare și să fie în alertă în locurile pustii sau întunecate. Asta nu înseamnă, însă, că un caz de hărțuire sexuală stradală nu va mai avea loc.

Mai presus de orice, e nevoie de dialog continuu, pentru a-i face conștienți pe bărbați de efectele acțiunilor lor. E nevoie ca agresorii să nu mai fie trecuți cu vederea, ci confruntați și trași la răspundere.