Andreea CHIȚU
La începutul acestei săptămâni, o echipă formată din cadre didactice și studenți de la Științe ale comunicării – Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat la un eveniment la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, pentru a prezenta elevilor din clasele a XI-la și a XII-a, în perspectiva apropiatei sesiuni de admitere, specializarea de studii de licență JURNALISM din cadrul Facultății de Litere a UOC. Din echipă au făcut parte conf. univ. dr. Raluca Petre, lect. univ. dr. Ada Codău, Andreea Andronache, Alexandru Tudor și eu, Andreea Chițu, toți trei studenți în anul III la Specializarea Jurnalism. Gazda Colegiului „Mihai Eminescu” a fost directoarea instituției de învățământ preuniversitar, prof. Bianca Ibadula.
Vizita echipei de la Științe ale comunicării UOC a început cu prezentarea experienței fiecăruia dintre studenți și a motivelor pentru care noi am ales să urmăm Specializarea Jurnalism, având ca obiectiv o viitoare carieră în domeniu. Această prezentare a avut loc acum pentru liceenii care se apropie de examenul de Bacalaureat, supranumit examenul maturității, și am considerat că experiențele noastre de studenți pot fi relevante pentru ei, înainte de a decide ce facultate vor alege.
Specializarea Jurnalism, o echipă caldă și unită
Andreea Andronache le-a povestit elevilor Colegiului Național „Mihai Eminescu” despre faptul că s-a înscris, pentru admitere, la două specializări ale Facultății de Litere a UOC, însă ceva anume a atras-o la Specializarea Jurnalism, la care, de altfel, a și rămas. Andreea a vorbit, de asemenea, despre implicarea sa în activitățile dedicate studenților, activități facilitate de Specializarea Jurnalism și partenerii săi de pe piața media locală. Astfel, studenta a declarat ca a urmat, recent, un stagiu de formare în redacția PRO TV Constanța, context în care a învățat ce presupune să realizezi o știre de TV: să te documentezi, să mergi pe teren, să ajungi înapoi în redacție, să lucrezi și să finalizezi materialul. Ea a povestit despre cum a lucrat alături de reporterii PRO TV Constanța, pe care îi consideră exemple de profesionalism.
De asemenea, Andreea Andronache a ținut să menționeze că în cadrul Specializării Jurnalism colectivul este închegat, atât cel al cadrelor didactice, cât și cel format din studenți. Le-a urat celor care vor călca pragul Specializării Jurnalism să aibă, și ei, parte de o astfel de experiență, o astfel de echipă: caldă și unită.
Alexandru Tudor, colegul nostru de an, le-a vorbit liceenilor despre faptul că, deși a avut de ales între a urma Jurnalism la Universitatea din București, unde a și fost admis, și a rămâne la Specializarea Jurnalism de la UOC, a optat pentru Constanța. Ceea ce l-a determinat să ia această decizie au fost întâlnirile în mediul online organizate de profesorii Specializării Jurnalism înainte de admitere, webinarii care i-au plăcut și care l-au ajutat.
În aceeași ordine de idei, Alexandru le-a povestit elevilor Colegiului „Mihai Eminescu” despre unul dintre visurile sale care s-au materializat. Este vorba despre blog-ul său, Perișoru News, un proiect dedicat informațiilor de interes public referitoare la localitatea sa natală, comuna Perișoru din județul Călărași.
Și Alexandru Tudor a participat la stagiul de formare din redacția PRO TV Constanța, alături de Andreea Andronache și, exact ca și ei, i-a plăcut enorm această experiență din televiziune.
În facultate, am depășit trauma bullying-ului
În ceea ce mă privește, eu le-am spus liceenilor despre alegerea pe care am făcut-o la finalul liceului: m-am înscris la trei facultăți din cadrul Universității Ovidius din Constanța, dar, în cele din urmă, am ales să urmez Specializarea Jurnalism – Facultatea de Litere.
Totodată, le-am povestit despre selectarea mea în Programul de Mentoratpentru Tinerii Jurnaliști, derulat de Rațiu Forum, în cadrul căruia am realizat materialul „Fenomenul de bullying, mărturisiri cutremurătoare ale victimelor”, pe care l-am publicat la finalul anului 2022. Ideea acestui text mi-a venit în urma experienței personale prin care am trecut în cei patru ani de liceu. Mai exact, am fost constant victima fenomenului de bullying. Am reușit să depășesc această traumă în facultate, cu ajutorul colegilor și al profesorilor mei de la Specializarea Jurnalism, iar de aproape opt luni lucrez în presa locală.
Cum se scrie eseul motivațional pentru admitere
Conf. univ. dr. Raluca Petre le-a menționat elevilor Colegiului „Mihai Eminescu” numărul de locuri disponibile la Specializarea Jurnalism, anume 75, și, de asemenea, a declarat că absolvirea unei astfel de specializări le oferă numeroase oportunități de carieră. Nu mai puțin important, Raluca Petre a precizat și că, după terminarea Specializării Jurnalism, absolvenții au posibilitatea de a urma, tot la Universitatea Ovidius, programul de studii masterale Relații publice și Dezvoltare Interculturală. Acest program de master le oferă celor interesați, după absolvire, șansa de a activa în domeniu ca: specialist în relații publice, mediator, purtător de cuvânt, brand manager, organizator protocol/relații/târguri și expoziții, fundraising.
Lect. univ. dr. Ada Codău le-a explicat elevilor cum ar trebui să redacteze eseul motivațional, care reprezintă 50% din media de admitere a viitorului student la Specializarea Jurnalism, exemplificând cu un model de eseu. Restul de 50% din media de admitere este reprezentat de media examenului de Bacalaureat. În această ordine de idei, le-a astras atenția liceenilor asupra faptului că eseul trebuie să fie sincer, autentic, original, nu o compilație de fragmente de text preluate din mai multe surse, pentru că astfel de tentative sunt depistate de comisia de evaluare a eseului.
La finalul întâlnirii, cele două cadre didactice le-au arătat elevilor Colegiului Național „Mihai Eminescu” pagina de Facebook și profilul de Instagram, precum și blogul Specializării Jurnalism, platforme pe care suntem extrem de activi și care reunesc toate informațiile privind numeroasele evenimente pe care noi le organizăm, stagiile de formare și proiectele la care participăm, practica de specialitate pe care o facem, dar și, uneori, texte de opinie și reportaje scrise de studenți.