Elena BIVOL

Încă din perioada liceului ni s-a zis că Bacalaureatul reprezintă examenul maturității. De fapt, de aproape un an universitar, trăiesc acest examen aici, la Constanța. Probabil că așa simte orice student basarabean, care decide să își construiască o carieră departe de casă. Maturitatea bate la ușă atunci când te privești în oglindă, având pe lângă tine o mulțime de bagaje și când realizezi că nimic nu va mai fi la fel. Pisica din fața casei va găsi pe altcineva care o să o mângâie, florile din grădină vor continua să înflorească, însă fără tine, iar oamenii tăi dragi vor îmbătrâni, așteptând să mai treci prin sat, în perioada vacanțelor.

Cu exact șapte luni în urmă, eram în drum spre mare, fără să realizez ce aventură mă aștepta aici. Chiar dacă îmi iubesc țara la nebunie, am ales să plec. Alegerea facultății și a orașului în care urma să studiez nu a reprezentat o dificultate pentru mine. Constanța a fost singura mea dorință. Aici aveam cei mai mulți amici, care mă așteptau cu brațele deschise și care, desigur, m-ar fi ajutat atunci când aș fi avut nevoie. Eram ferm convinsă că anii de studenție o să devină mult mai distractivi, dacă o să îi petrec pe malul mării. Am optat pentru Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism din cadrul Universității Ovidius, deoarece știam sigur că sunt atât de multe lucruri pe care le pot descoperi prin intermediul ei. După admiterea din luna iulie, urma să vin la Constanța, în septembrie, pentru cazarea la cămin. În ciuda faptului că eram foarte entuziasmată și mândră de mine pentru pasul făcut, realizam că sunt nevoită să las în urmă tot ce am trăit până atunci, pentru că urmează o viață nouă.

Am plecat cu frică. Poate că războiul, cel care este prezent în viețile noastre de aproape un an și jumătate, m-a făcut să prețuiesc mai mult viața și să mă îngrijorez pentru oamenii pe care îi am alături. Sau poate maturitatea îmi dădea de știre că timpul este atât de nemilos și că acasă se vor schimba o grămadă de lucruri, iar eu voi fi, uneori, un simplu oaspete.

Cât despre acomodare, acesta e un proces la care mai am mult de muncit. Încă de la început, am avut destulă energie pentru a interacționa cu noii colegi, pentru că doream să cunosc cât mai multe istorii de viață. Accentul puternic de basarabean s-a mai estompat, pentru că încerc mereu să comunic eficient și corect. Datorită celor mai prietenoși și înțelegători profesori, viața de student nu este atât de monotonă și plictisitoare, deoarece suntem încurajați să participăm la numeroase evenimente.

Partea cea mai grea, însă, este dorul de casă. Pot să recunosc că uneori devine complicat să rămâi concentrat la ore, mai ales atunci când primești mesaje de la oamenii de acasă sau când citești articole de presă, în care se scrie despre un nou protest, o nouă tensiune, o bombă ce a căzut în apropiere de graniță. Republica Moldova se află,  la momentul actual, într-un moment delicat, din cauza provocărilor politice, economice și sociale. Nimeni nu este sigur de ceea ce va fi mâine, dar tot ce ne dorim noi, cetățenii Republicii Moldova, e libertatea de a trăi și de a ne bucura de viață, fără a fi nevoiți să ne refugiem departe de casă pentru un viitor mai bun.

Acasă este bine, însă Constanța m-a primit cu brațele deschise și mi-a promis că stările și gândurile mele vor fi în siguranță.