Andreea ȘTEFAN

Aventura mea a început cu o dorință cântată în joacă, pe când mama îmi împletea codițe, iar tata mă provoca să găsesc diferite forme în conturul norilor: „Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor!…”. Ori de câte ori vedeam un avion zburând, închideam ochii și îmi imaginam cum, într-o zi, voi descoperi gusturi diverse de fructe exotice, voi marca pe hartă cascade curgătoare, voi dansa salsa și voi învăța să spun „Te iubesc” în toate limbile pământului.

Acum, adult fiind, am auzit un vers dintr-o piesă românească lansată destul de recent: „Lăsați mugurii să înflorească!”. Nu pot găsi un mod mai poetic dar, în același timp, realist de a caracteriza mobilitatea de studiu Erasmus. Un întreg mecanism internațional care lucrează pentru dezvoltarea noastră, a studenților, pe trei planuri simultane: educațional, profesional și personal. Pentru mine a fost imboldul de a readuce la viață visuri mărețe, care pot deveni realitate cât aș spune „Mamă, tată, plec la Lisabona!”.

Am simțit că aventura a început cu mult înainte de a ateriza în Portugalia. Mai exact, în ziua în care am semnat contractul financiar. Atunci am conștientizat că toate planurile aveau să prindă contur. Atunci am căutat cazare, am început să-mi scriu lista cu tot ce ar trebui să-mi pun în bagaje, mi-am vizitat mai des bunicii, mi-am anunțat prietenii și am început să numărăm câte cafele ne mai rămăseseră până când să ne spunem „Ai grijă! Ne revedem curând!”.

Stând la coadă, gata de îmbarcare, ultima postare pe o platformă de socializare pe care am văzut-o consta într-o poză alb-negru a unui bărbat care fuma dintr-o pipă. Deasupra portretului scria „Visele nu se risipesc, dar nici nu pot zbura dacă nu le dai aripi”. E unul dintre citatele cunoscute ale poetului Pablo Neruda. Cu acest gând am urcat în avion.

Dintre nori, părea că toate semnele de întrebare cu care am plecat la drum căpătau dimensiuni hiperbolice. Pe măsură ce trecea fiecare oră, vremea părea că reflecta sentimentele mele. În Otopeni, soarele îmi oglindea entuziasmul și fericirea că mi-am ascultat instinctul și am evitat cu succes insecuritățile, gurile rele și „sfaturile” celor a toate cunoscători. Cu cât înaintam, cu atât devenea mai înnorat, iar când am aterizat era întuneric, ploua mărunt și rece. În acel moment am simțit dualitatea situației: pe de-o parte, dispărea ușor-ușor orice simț analitic, rațional, lăsând loc îndoielilor, iar pe de altă parte, aspirațiile mele fermentau, așteptând primele raze ale răsăritului. În cele din urmă, perspectiva în lumină și optimism s-a dovedit a fi câștigătoare. Prima zi în Lisabona a început cu zâmbet.

Nice to meet you!

În prima săptămână, am făcut cunoștință cu studenții, cu profesorii, cu un nou sistem de învățământ. În curtea facultății, pe holuri, în sălile de clasă, la cantine, peste tot răsuna treimea dialogului introductiv: “What’s your name?”, ”Where are you from?”, ”Nice to meet you!”. Facultatea Escola Superior de Comunicação Social (ESCS) din cadrul Instituto Politécnico de Lisboa, unde, grație mobilității de studiu Erasmus, am studiat un semestru, este pe cât de mare, pe atât de intuitivă. Redacția, laboratoarele, camerele-simulări ale studiourilor de televiziune și sediul asociației studenților ESCS sunt împărțite pe două etaje subterane, paza împreună cu două mini-muzee sunt la parter, sălile de curs, la primul și la al doilea etaj, iar cantina și cafeneaua la etajul trei. De asemenea, la subsol există spații deschise de lucru, biblioteca, un print center, camerele pentru consultații cu profesorii și o sală de lucru pentru studenți, dotată cu calculatoare.

O diferență pe care am identificat-o la sistemul academic este metoda de evaluare. În primul rând, nu este standard pentru fiecare materie, ci se mulează pe cât de practic, respectiv teoretic este cursul. La ateliere, de exemplu, unde atenția profesorilor este preponderent direcționată pe partea practică, nu există noțiunea de „examen final”. Studenții sunt notați pe parcursul semestrului pe ceea ce lucrează la ore. La materiile teoretice, în schimb, nota este compusă din examenul clasic, care ne crește adrenalina în sesiune, împreună fie cu un parțial susținut la mijlocul semestrului, fie cu o prezentare programată până în vacanța de iarnă.

Să ai curaj să privești spre soluții, nu spre trecut

După ce am găsit răspuns la nelămuririle pe plan academic, mi-am îndreptat atenția spre oraș. Aici am găsit multe asemănări între casă și noul acasă: străduțele destul de înguste din centru, unde miroase mereu îmbietor a mâncare; piatra cubică, forfota turiștilor, briza dinpre râu ce potolește subtil căldura dogoritoare. Însă, dincolo de tot ce este familiar, Lisabona are ceva aparte: îți insuflă spiritul de luptător. Odată ajuns în centru, este imposibil să nu faci cunoștință cu Marchizul de Pombal, cel care a reconstruit orașul după cutremurul din 1755, pe vremea domniei Regelui Joseph I. Indiferent cu ce obstacole te confrunți, indiferent de vârstă sau de experiența de viață, aici, arhitectura, oamenii, atmosfera orașului te inspiră să crezi că poți renaște oricând, dacă ai curaj să privești spre soluții, nu spre trecut!

Dacă ar fi să rezum experiența Eramus într-o frază, aș spune că apar surprize (în general plăcute) la fiecare pas: o nouă familie se formează pe zi ce trece, un nou oraș îți zâmbește, o nouă aventură te așteaptă cu următorul tren, o nouă temă te provoacă să gândești și mai deschis decât o făceai cu o zi înainte. Până acum, prin intermediul oamenilor pe care i-am cunoscut și al experiențelor prin care am trecut, pot spune că o mobilitate Erasmus este cel mai rapid mod de a descoperi gusturi diverse de fructe exotice, de a marca pe hartă cascade curgătoare, de a învăța să spui „Te iubesc” în toate limbile pământului, de a-ți împlini visuri.