Alis CIORTAN
Livia DAFA
Amalia POTINTEU
Programul de studii de licență JURNALISM din cadrul Facultății de Litere a Universității Ovidius din Constanța (UOC) a organizat, săptămâna aceasta, o nouă întâlnire din seria „Conversații formative”, avându-l ca invitat pe Alex Nedea, jurnalist Recorder şi unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de investigații din România. Evenimentul s-a desfășurat în Sala Senatului a UOC, iar alături de profesorii și studenții de la Jurnalism și de la programul de studii masterale Relații publice și dezvoltare interculturală, au fost și studenți de la alte specializări ale Facultății de Litere, de la Facultatea de Istorie și Științe Politice, precum și elevi de la Liceul Teoretic „Traian”, Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” și Liceul Tehnologic „Gheorghe Miron Costin” din Constanța. Participanții au avut prilejul de a-l cunoaște pe jurnalistul de investigație ale cărui anchete au avut un larg ecou în societate. În contextul evenimentului organizat de echipa de la Științe ale comunicării UOC, Alex Nedea a intrat în dialog cu conf. univ. dr. habil. Raluca Petre și lect. univ. dr. Ada Codău răspunzând mai multor întrebări legate de activitatea sa.
Alex Nedea este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele comunicării din cadrul Universității din București. Cariera sa e consolidată pe parcursul a două decenii, atât în presa scrisă, cât și în audio-vizual. Alex Nedea a lucrat, pe rând, la ziarele „Adevărul” și „Jurnalul Național”, la postul Realitatea TV și, ulterior, la Antena3, acolo unde a făcut parte din echipa emisiunii „În premieră”. Din anul 2019, Alex Nedea semnează investigații jurnalistice la publicația Recorder.
În activitatea sa, Alex Nedea îmbină reușit observația directă, pe teren, verificarea informațiilor din surse materiale, palpabile și povestirea cinematografică, astfel încât produsul jurnalistic final să fie cât mai ușor de înțeles de către public. „Demersurile sale jurnalistice se concentrează preponderent pe expunerea eșecurilor sistemice, a abuzurilor de putere și a mecanismelor care stimulează dezvoltarea corupției”, a declarat lect. univ. dr. Ada Codău despre investigaţiile lui Alex Nedea.
„Jurnalismul este indispensabil pentru funcționarea unei democrații”
De asemenea, lect. dr. Ada Codău a subliniat rolul esențial al jurnalismului de investigație într-o societate democratică, evidențiind faptul că acesta contribuie la informarea corectă a publicului și la expunerea abuzurilor de putere: „Jurnalismul este indispensabil pentru funcţionarea unei democraţii şi a unei societăţi sănătoase, care dezvoltă anticorpi în lupta crimei organizate şi a diverselor tipuri de abuzuri şi derapaje”, a declarat cadrul didactic.
În acest context, lect. dr. Ada Codău a amintit raportul privind libertatea presei publicat, săptămâna trecută, de Asociația Reporteri fără Frontiere, precizând că România a urcat pe locul 49 din totalul celor 180 de state analizate. Cu toate acestea, evoluția rămâne una fragilă, susţine cadrul didactic, dat fiind faptul că există încă mai mulţi factori care afectează independenţa mass-media şi siguranţa jurnaliştilor. „Jurnalismul în general și jurnalismul de investigații în special – făcute în interes public – au meritul de ne menține în stare de alertă în fața abuzurilor, a încălcărilor de norme. Pentru că jurnaliști precum Alex Nedea pun întrebările care contează și care, oricât de idealist ar putea să sune, pot schimba în bine lumea în care trăim”, a declarat Ada Codău.
„Planul vostru este ca în primii ani din această meserie să ajungeți într-un loc sănătos, unde să puteți învăța cât mai mult”
Conf. univ. dr. habil. Raluca Petre i-a adresat jurnalistului Alex Nedea o serie de întrebări despre profesia de jurnalist: cum fac faţă jurnalistul şi instituţiile de presă presiunilor şi constrângerilor politice şi economice, cu cine cooperează şi de cine se ţine departe, cum face distincţia între jurnaliştii adevăraţi şi restul producătorilor de conţinut şi cum crede că se formează în cele mai bune condiţii noua generaţie de jurnalişti dispuşi să caute adevărul până la capăt, convinşi de rolul lor esenţial pentru democraţie? „Cred că diferența o faci dacă te uiți la valorile tale și acestea coincid cu valorile pe care le vezi promovate la televiziune, la publicații. Valorile trebuie să fie unele sănătoase cum ar fi dreptatea, corectitudinea”, a declarat Alex Nedea.
În continuare, jurnalistul Recorder a răspuns la întrebarea legată de posibilitatea construirii unei cariere oneste în domeniul mass-media: „Mulți dintre voi veți intra în meseria asta, veți intra într-o redacție. Nu vă uitați, în primii 2-3 ani, la salariul care vă este oferit. Planul vostru este ca în primii ani din această meserie să ajungeți într-un loc sănătos, unde să puteți învăța cât mai mult. Generația voastră este mai orientată material decât eram noi. (…) Pentru mine, când am intrat în presă, ziua de salariu era ca un bonus. Nu făceam legătura între ce făceam eu la muncă și banii pe care îi încasam. Eram atât de fascinat de jurnalism, încât aș fi muncit și gratis”, a declarat Alex Nedea.
„Nu poți face investigații la un nivel rezonabil, dacă nu treci prin școala știrii”
Totodată, jurnalistul de investigaţii a subliniat importanța acumulării de experiență într-o redacție de știri. „Eu am lucrat în mai multe locuri diferite. Există un loc pentru jurnaliștii integri oriunde, indiferent de redacția în care ajung. Vă recomand să începeți într-o redacție mare, o redacție care scrie știri zilnic. Știu că mulți dintre voi ați vrea să veniți la Recorder, să faceți investigații din prima. Recorder nu e un loc bun de a începe jurnalismul. Această publicație face investigații 90% din timp. Nu poți face investigații la un nivel rezonabil, dacă nu treci prin școala știrii”, a declarat invitatul echipei de la Ştiinţe ale comunicării UOC.
De la 1 RON pe știre la „Adevărul”, la Recorder
În această ordine de idei, Alex Nedea le-a vorbit studenţilor UOC şi despre câştigurile extrem de modeste, aproape simbolice de la debutul său în presă: „Am venit cu primii mei bani câștigați în presă: 1 RON de o știre”, a spus acesta, subliniind importanța primelor experiențe jurnalistice, valoroase nu din punct de vedere financiar, ci al cunoaşterii acumulate. Primul său job în presă a fost la cotidianul „Adevărul”, pe vremea când era student, acolo unde, iniţial, nu a fost plătit pentru activitatea sa. După o perioadă în care a scris pro bono, a început să fie remunerat pentru textele pe care le semna, „la bucată”: „1 leu știrea, 2 lei relatarea, 3 lei interviul”, a declarat Alex Nedea, concluzionând cu umor: „Se poate și mai rău de atât: să fii plătit cu 0 RON pe știre”.
Momentul decisiv al carierei a venit, conform declaraţiilor sale, în 2019, când a ales să intre în proiectul Recorder: „În 2019, am luat decizia vieții mele: să intru în acest proiect, care era aproape necunoscut în acea vreme – Recorder”. Jurnalistul a recunoscut, şi de această data, dificultățile începutului, în sensul în care, atunci când dădea telefoane, nu ştia exact cum să se prezinte: Alex Nedea de unde? Asta pentru că nu ştia, la acel moment, cum să încadreze proiectul Recorder, încă nu era considerat ca fiind o publicaţie. „După 3 luni, nu mai trebuia să spun ce e Recorder, deja se știa la nivel național de noi”, a spus jurnalistul.
„Jurnalismul este unul dintre instrumentele care fac lumea un pic mai bună. Îți spune adevărul, dă voce celor care nu au voce”
Alex Nedea a vorbit şi despre libertatea presei și despre presiunile exercitate asupra jurnaliștilor. Răspunzând unei întrebări despre cât de respectată este libertatea presei în România, acesta a afirmat: „În toată lumea există niște băieți răi, care vor ca adevărul sau o parte din adevăr să fie îngropat pentru totdeauna, iar treaba jurnaliștilor este să-l dezgroape”.
În continuare, Alex Nedea a explicat că astfel de situații nu sunt specifice doar României, ci se regăsesc la nivel global. Cu toate acestea, jurnalistul Recorder a evidențiat un aspect pozitiv anume că, „din fericire, România este o țară în care nu au fost până acum jurnaliști uciși”. Acest lucru arată că, deși presiunile asupra jurnaliștilor din România există, acestea nu au ajuns la forme extreme.
Întrebat cum reuşeşte să-şi păstreze calmul atunci când confruntă persoane dificile sau se află în situații tensionate, Alex Nedea a mărturisit că imaginea sa de jurnalist sigur pe sine este rezultatul experienței: „Ceea ce vedeți voi, faptul că merg super relaxat pe teren și confrunt tot felul de dubioși este doar o chestie de exercițiu”. Acesta a povestit că începuturile sale în presă nu au fost deloc ușoare: „Când am intrat în presă, în primii ani, aveam o mare problemă să iau un interviu față în față și mare problemă să dau și un telefon”. Prin răspunsurile sale, el le-a transmis studenților că încrederea și curajul nu preexistă, ci se construiesc în timp, prin practică și perseverență, în ciuda emoțiilor de la început. Nu în ultimul rând, jurnalistul Recorder a afirmat că a făcut întotdeauna jurnalism cu pasiune: „Mi-ar fi plăcut și dacă scriam rubrica meteo sau horoscopul. Mi-a plăcut foarte mult ideea de a crea un text care să fie citit de alt om, pentru că prin text eu transpuneam știința din capul meu în capul altor oameni”.
În final, Alex Nedea a subliniat rolul jurnalismului în societate: „Da, jurnalismul este unul dintre instrumentele care fac lumea un pic mai bună. Îți spune adevărul, dă voce celor care nu au voce”.
„O doză importantă de curaj și motivație”
La finalul evenimentului, am stat de vorbă cu studenții de la programul de studii Jurnalism din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, pentru a afla impresiile lor. Zafer Ozturkan, student în anul I, a declarat: ,,Evenimentul a fost extrem de util. Jurnalismul de investigație este, prin natura lui, un subiect interesant. Este – poate – cea mai înaltă formă de a face jurnalism, cea care produce cele mai mari efecte și cea care ne ajută să schimbăm lumea în care trăim, chiar și o mică parte din ea”.
Colega sa de an, Cati Pahonțu, a afirmat: ,,Evenimentul a fost interactiv, plin de viață, momentele serioase au alternat cu umorul invitatului. Cel mai mare plus a fost faptul că am avut ocazia să ascult lecții valoroase din experiențele reale ale unui jurnalist de investigații profesionist”.
Cătălina Măzăreanu, studentă în anul II la Jurnalism, ne-a declarat: ,,Mi-a plăcut foarte mult întâlnirea cu jurnalistul Alex Nedea, pentru că a fost captivantă. Ştie cu adevărat să te țină concentrat la ceea ce spune. Unele dintre lucrurile pe care le-a spus m-au pus pe gânduri, m-au făcut să reflectez mai mult asupra anumitor aspecte, ceea ce a făcut experiența și mai valoroasă”.
Colegul său de an, Casian Duțu, a mărturisit că, pentru el, evenimentul cu Alex Nedea înseamnă ,,o doză importantă de curaj și motivație”: ,,Prin povestirile lui Alex Nedea am învățat ce contează cel mai mult când ne raportăm la longevitatea unei cariere: pasiunea. Din ce ne-a povestit, pentru el beneficiul financiar a însemnat fix asta, un beneficiu, un bonus. Cred în vorbele lui, jurnalismul chiar este minunat”, a spus Casian.
Nu în ultimul rând,Antonio Teodorescu din anul II, programul Jurnalism, a declarat: ,,Această întâlnire a fost foarte surprinzătoare. Alex Nedea ne-a arătat cum poți să ajungi jurnalist de investigație cu doar un leu în buzunar. Ne-a dat foarte multe sfaturi care, pe viitor, într-o carieră jurnalistică, ar trebui aplicate. Evenimentul a fost foarte frumos, el a fost foarte deschis cu noi”.
